Poezie

Uneori am ajuns să mă poticnesc de zilele tale, să mă ascund în umbra zidită de tine în casă,
Uneori ca o prelungire a eșarfei mele de mătase.
Mă poticnesc și cad în genunchi sfioasă și nu cutez să ridic ochii să te privesc deajuns,
Poate mă cuprinzi tu ridicându-mă ca de fiecare dată și mă conduci în sufragerie ca pe un oaspete de vază,
Să-mi arăți porțelanurile de Dresda, alămurile și argintăria.
Și poate cu timpul învățând să apreciez viața ai să-mi arăți și zidurile casei tale, fără nepovești și fără de umbre și fără de zile cu mucegaiuri în ferești.
Și de-abia atunci am să mă pierd în inima ta atât de mult,
Încât mahmur,tu ai să mă mângâi mereu pe ea!

Agnieszka Brzezanska Ceramică( fotografie realizată în cadrul Bienalei Timișorene octombrie 2021)

2 comentarii

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s