Poezie despre ploaie

De ploaie lungă și lată se aștern lacrimi și semne
Și mă iubeam mohorâtă și grea
Cu bărbații mei neiubiți în vreme.
Ca o curcă plouată mă mișcam
Bizară,alunecoasă și grasă,
Mă înfoiam în atrii și în coaste
De cât de mult eu mă iubeam
Cu bărbații mei uitați
Și tu mă priveai și nu știai că iubirea o să se oprească și la tine,
Trist și posac mă doreai
Și știai că ploaia n-o să se termine.
Mă ascundeai atunci când nu alergam în soare să nu știe nimeni de mine,
Dar eu răzvrătita plecam din nou
În ploaia ce mereu o să continue.
Desfac cepe cu coji uscate
Ca și cum aș despuia zile de departe
Și-ți arăt ca o femeie bătrână semne că ploaia o să rămână.
În noiembrie o să plouă mereu
Și sufletul meu
Și sufletul tău
O să tremure până-n rărunchi
Și ne cuprinde umezeală pe la genunchi.
Azilul e plin de oameni ca noi
Ce așteaptă iubirea
Să cadă din nori!

Biserica Sf. Gheorghe Piața Traian Timișoara 19.11.2022

2 comentarii

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s