Acum s-a desfrunzit mărul
Am uitat de câte ori s-a desfrunzit sau a înfrunzit pentru mine
Anul acesta a a avut cel mai bogat rod
Și parcă o teamă o port
Că va fi ultimul an
Va înflori mereu în sufletul meu
Mereu îi voi căuta lumina aruncată de brațele lui pe pereții sufrageriei
Numai ei știu de câte ori m-am oprit să o mângâi ca pe o bucurie
Așa cum ne mângâiem inimile uneori! S-a desfrunzit și îngerii iernii îl vor împodobi greu cu pene albe
Se va mai rupe o creangă trosnind de ger
Eu să-i mai cer
Să rodească iar?!
Frumusețea lui va rămâne în mine așa cum te port și pe tine rămas în mine în anii dintâi când erai îndrăgostit
Eu să-ți mai cer să fii același
Nu aș mai avea bucuria amintirii despre mine cea plină de vlagă și fără de vergeturi slabă atunci cu grimasele burții lăsate în paragină și uitare acum
Se desfrunzește mărul!
Iarăși?
De câți ani iubito îl avem?