,,Iubi”

Am văzut marile piețe ale orașului ticsite de oameni
Parcă erau mai mulți ca niciodată,
Parcă s-au născut deodată
Sau în aceste zile pârjolite și dezgolite,amețite nu se practică activități domestice,
Oamenii nu mai dorm împreună,
Preferă să se țină de mână pe stradă,
Pe la colțurile clădirilor au pus coșuri imense de metal pentru așa zisele reziduuri,cine să se mai înghesui pe acolo,
Să se lipească lasciv de ziduri,
Oamenii nu se mai țin în brațe,
Se cuibăresc atenți în vreun fotoliu de marcă
Cu laptopuri scumpe drept iubire,
Eu fac yoga între timp și-mi examinez sânii cu uimire
Și nu sunt hotărâtă dacă mi-i măresc
Sau nu pot, să te întreb pe tine?!
Iubi avem bani pe card?
Iubi chiar dacă am sânii lăsați și grei de bătrânețe mă iubești?
Iubi ai văzut pozele din piață?
Casele au ochi de oameni în loc de ferestre
Iubi, trăiești, alo, cine mai trăiește?
Am văzut marile orașe în care te pot pierde și să nu mai te găsesc!(iubi eu iubesc, tu iubești, el, ea iubește…)

Piața Traian Timișoara iulie 2022

De …duminică

Ce tari îți sunt coapsele când îmi strângi coapsele mele,
Mâinile mele,
Ce aspre sunt mâinile tale
Când mă atingi
Zgrăbălindu-mi buzele calde
De vânt, de vânt, venind din deșert
Se usucă cuvântul în mine
Când aștept
Să cadă înserarea
Și castanul
Să-și scuture floarea
Și ploaia
Să cadă pe trunchiuri bătrâne
Ce stau străjuind de ani mulți strada
Pe care nu mai aleargă nimeni
Și doar bătaia inimii mele
Se aude
Ritmată,
Galopată
Haihuie
Te știe,
Mă știe,
Orașul și strada pustie.

Panormos -Prima Circoscrizione

Poveste despre rochia galbenă

Femeii îi stătea bine în rochia galbenă
Dar n-avea pantofi
Putea să-i împrumute și apoi să nu îi mai înapoieze deloc.
Primăverii îi stătea bine pe stradă uitată și îmbrățișată doar în grabă de brațele unui copac ce se înverzește de abia acum
Dar părea prea goală și soarele nu-i acoperea umerii încă
E doar martie
Și atunci a luat cu împrumut rochia galbenă a femeii care se plimba pe lângă ea.
Femeia nu s-a supărat
Știa că în curând n-o să mai aibă nevoie de rochie
Venea vara nesfârșită și n-o mai vroia.
Își putea înfășura trupul cu căldura
Trupului lui de bărbat
Și-i mulțumi primăverii
Și rochia cea galbenă luată cu împrumut i-a lăsat!
Și astfel primăvara poartă galbenul pal sau intens depinde de oră
Prin univers!