Sigur…

Sigur că te iubesc
Sigur că îți răspund de fiecare dată când mă întrebi dacă te iubesc, cu aceleași cuvinte, cu aceeași intonație
De parcă m-aș pregăti pentru lecția de yoga și mi-aș murmura secunda de incantație.
Dar acum te privesc obosit, strângând privirea ca pe o firimitură de pâine rămasă pe masă în după-amiaza ploioasă dintr-o lună de martie năzuroasă.
Sigur că te priveam cu alți ochi, în alte zile
Și mi-e rușine că privirea aceea s-a stins
Că în oase mă lupt învins cu un alt timp și o altă amorțeală
Că-mi vine să-mi ascund fruntea ridată, s-o golesc de alte gânduri,
Să-mi umplu capul albit cu frumusețea ta de odinioară.
Sunt uneori atât de obosit, dar nu din cauza ta,
Tu ai rămas aceeași, tânără, râzând, aruncându-ți înainte, oarbă, spatele gol și ars de soare
Dezvelindu-ți pistruii de pe sâni, coborându-i apoi până pe coapse, pe rădăcina firului de păr pubian, albastru și singur,
Răsfirându-l cu degetele pe pântecul încins, cu miros de primăvară. Dar parcă și mirosul și gustul îmi dispar în pozitiveala ultimelor zile, rămase fără de tine.
Ce n-aș da să întorc anii normali care au fost , să pot avea din nou gust și miros, să fiu eu îndrăgostit și doar indrăgostit, să mă pierd în tine, lung și ostenit, să-ți spun
Sigur că te iubesc…