Patria
Patria mea
Pe care o vestesc
De câte ori mă opresc în altă Patrie
Și nu mă rușinez că Patria mea este România Și o vestesc ca pe o mare bucurie
Și mi-e dor în fiecare zi de ea
Și mi-e dor de locul acasă
Și mi-e dor de tine casă
Și de câte ori revin
Cu un suspin de întoarcere Cu ochii înecați în lacrimi de tot ce se grăiește în românește de tot ce înseamnă mame și tați bunici și frați Chiar dacă mi-e sufletul plin de alte frumuseți
De alte pământuri
Știu că locul meu este aici
Știu că numele meu nu poate fi rostit într-o altă limbă
Știu că arterele mele sunt pline de supa de găină cu tăieței cu jumări
Cu cozonaci și cu mucenici
Cu cireșe pârguite în mai
Cu șorici
Că buzele mele cântă colinzi
Că trupul meu miroase a fânețe și brazi
Miroase a Carpați a Dunăre și e albastru sărat și tulbure asemenea cântecului melcului copilăriei
Că mi-l îmbrac în iie
Și sunt atât de frumoasă
Încât numai noi puteam să creăm Pasărea măiastră
Patria le-am dat-o din multă dragoste copiilor mei
Cu genele tinereții fără de bătrânețe și vieții fără de moarte
Patria sunt tot ce sunt eu
Și mi-o duc și mi-o port
Peste tot
Și v-o las vouă s-o duceți mai departe Patria mea România ești tu și voi cei plecați cei veniți în zile voi ce rămâneți cu cuvinte și gânduri în mine rostind aceeași limbă și aceeași iubire