A nu uita

Tata îmi repară bicicleta
Tăcut afundat în spițele ruginite și zdrobite de asfalt,
Mai smulge câte un fir de iarbă ciufulit,
Nu e grăbit!
Nu e grăbit!
Mama ne pune în farfuriile de porțelan mâncarea de varză dulce cu roșii tercite
Fierbinte,
Mă ard la limbă și buze și înghit,
I-am promis că o să mănânc tot
Dar ea urlă,urlă:
Costică
Nu e cuminte!!
Nu e cuminte!!
Și atunci în ziua aceea mi-am promis
Că am să cresc mare,
Știu că am și scris undeva, ,, asta”
Poate chiar am compus o scrisoare
Și mi-am promis că nu o să gătesc feluri de mâncare sezoniere,
Cu varză sau alte legume aduse de prin lume
Și bicicletele copiilor mei vor fi mereu noi,
De parcă ar avea importanță
Sau poate nu le voi cumpăra biciclete niciodată,
Tata m-a auzit ;(wow)
Nuțica ar fi păcat!
Iartă-mă!iartă-mă
Că te-am întristat!
Acum șterg de păianjeni și praf biciclete
Și caut rețete,cu tăieței și varză creață
Uscându-mă în soarele de iulie holbat
Nu am uitat!
Nu m-ați uitat!

05.07.2022(IBCV Timișoara curtea din spate,nu știu a cui este bicicleta 🚲)

Sfârșit de octombrie cu rime

Se jeluie octombrie în final
Și parcă ar da în cinstea lui un bal
La care să ne invite pe noi toți
Catolici ortodocși fanarioți
Cu îngerii pe post de toboșari
Sau poate vreți să fie ospătari
Să ne servească în cupele înalte de cristal
Iubire liniște sau ceai
Să picotim să stăm înmărmuriți puțin în toamnă
Să o cinstim să o aplaudăm ca pe o doamnă

Și să privim cum noaptea se coboară
Duios molatic lin pe scară
Și-și pune cizmele cu gulerul de blană
Pufos și cu miros de slană
Pe întreg orașul meu
Cu case galbene de somn
Pe apele lui verzi albastre
Pe ponton
Pe bicicletele încețoșate ruginite
Pe vise și pe suflete lihnite ce vor iubire și nu dorm!

Timișoara România