Ar încăpea casa mea într-o frunză De ambrozie de salvie sau măr I-aș întinde și încârlionța ferestrele prin al meu păr Și ochii i-aș ține deschiși într-un vis Ca tu trecătorule să-i citești și să-mi atingi inima Tămâiată a nu știu câta oară În vară și unsă cu mir într-un suspin și o bătaie de toamnă. Ar încăpea casa mea într-o frunză bălaie Și-ar cuprinde cartierul și strada orașul meu cu clădirile căzute și uitate de ploaie În soare le-ar cuprinde și le-ar atinge cu dor și iubire De frunze De frunze.
Gărâna octombrie 2021( fotografie realizată de Lara Nuțu)
Cât de adânc în oceanul Antlantic Cât de adânc Mă pătrund în tine În albastru și verde Doamne cât de bine și amorțit și liniștit îngerul meu visează cocoțat pe valuri dansează În timp ce eu mă scufund în calima să-mi ducă visul mai departe și inima Îi fac cu mâinile mele semne Îngerului Semne cu mâinile mele crescute în nisip și în lavă Dar cine să le vadă El e atât de preocupat să consume rom alb gin și daquiri Și algele și scoicile îmi sug sângele ca vampirii și nu-mi mai rămâne decât să îmi las sufletul meu de bun rămas în Oceanul Atlantic în hăul plin de mister la granița dintre umbre și cer!
Uneori obosesc și eu De puține ori obosesc Și atunci mă vâr într-o cochilie Sau într-o chilie de maici Sau mă prefac într-un cerb Purtându-mi frumusețea de zile în adâncul lumii Până mă pierd, Visez! Cu sufletul visez Și mă răsfir într-un nor călător Plin de dor Deasupra … tuturor!
În bătaia sa Când toamna va cădea Din înalt Curând Și va rămâne Pe pământ Doar pene și vânt Cuvânt peste cuvânt în cuvânt Și un gând Că ne vom revedea Acum sunt stea Și plâng și plânge și ea Printre alte stele Dar nici una dintre ele Nu vor fi găuri negre Doar inima mea Va fi singură printre ele Voi râde voi iubi voi privi voi priveghea pentru voi cu inima mea,
Până într-o zi când ne vom revedea căci veți fi și voi stele printre stele
Vai vai dar voi ve-ți mai sta pe pământ mult și de aceea un gând gândul meu singur rămas vi-l las și eu mă duc pe un drum fără popas până acas’
Eu stau, Cât de frumos stau în toamnă Și aștept iubirea. Am timp berechet Și cafea neagră și grea Bio, Strecurată, Cu lapte de migdale amare S-o beau pe îndelete privind în suflete cochete. Eu stau Cât de cuminte stau în toamnă Și aștept să mă iubești cu trudă Nu trist spasmodic și pe fugă! Eu stau frumos în toamnă Și mă mir Că n-ai venit , nici nu te știu, Că m-ai lăsat uimită și întoarsă asemeni cănii de pe masă din care zațul se coboară încet mărunt și mov
Asemeni unei vieți spre seară,cu semne, litere și cifre împănate,ca să le văd să nu uit că ai plecat departe,iubire
Să-mi pui o întrebare tu, O singură întrebare În ziua în care vara se trece, moare, Se jeluie copacul și-și flutură în lumină Frunzele sale albe de ceață și a lui splină, Mi se-ncovoaie-n spate Mă apleacă, mă cocoașă, Mă împodobește în haina lui de toamnă, de mireasă, Îmi mistuie de copt sufletul plin de roade Iară pe zile septembrie se sloboade Cu atâta tevatură, alai de îngeri nași , de îngeri fini și îngerii nuntași Ce se încurcă în vorbe,în inimi și iubire Și parcă ascultându-i Mai, mai că-mi vine, Să stau cuminte astăzi și să mă pierd pe drumuri Să mă preschimb în fluturi Și în ambrozie amară, Și să mă prind în stele când noaptea se coboară!
România Baia de Arieș , Valea Ciorii, Muntele Simulești , fotografie realizată de Alina Buliga
Câtă zăpăceală în acest echinocțiu Câtă pălăvrăgeală smintită și aburită Zace în ceainicul sec Cu încrustații art deco Cu sept De petale de trandafiri ofiliți de pe buzele tale Curând îmi voi pune șalul ros de timp Și voi fi ca o cioară văduvită și gonită Pe când ea adevărată cioară goală de vară va plânge Nu am timp s-o ascult Sunt atât de preocupată Ca și cum aș fi din nou fată Să aranjez frunzele verzi și uscate de ceai În moduri ombilicate Scrise în tratate Iar lacrimile îmi zac uitate În ceașca albă de porțelan Câte anotimpuri vor mai sta acolo tolănite în Încercări de a ne continua viața De a iubi în moduri cât mai profunde false sau adevărate ca și cum am fi ultimii aleși de Dumnezeu din nou ca și cum circumzia ar fi efectuată ecliptic curată
Mi-ar place să-mi port omul de zăpadă în sfârșitul acestei veri Să-l plouă pe stradă, Să-l plouă cu meri, Să-i cânte vântul roșiatic și lung, Să-l mângâie luna Când se prelinge în umbre pe pământ Să-l pun la vedere, Mirați să se întoarcă copiii Să întrebe de unde e el, Iar omul meu de zăpadă să râdă, să aplaude și să se fudule mereu Că a venit doar cu mine, În suflet mi-a stat Și i-a fost atât de bine Încât de iarna trecută a noptat A privit primăvara cum curge în culori și în curcubeu Și a plâns că n-o poate atinge, Dar i-am povestit eu Cum rândunici și berzele albe se întorc, iubesc și apoi mor Cum soarele ne încinge în inimi și dogoare ca un cuptor Și mă încumet acum în toamnă să-l scot la plimbare puțin, Să-i arăt cum se stinge frunza, Și ciorile cum ne vin, Cum strigă copiii în seară că ar mai vrea să se joace puțin Cu mine ,cu el omul de zăpadă Cu stelele mici și adormite de vânt și un înger pribeag rătăcit pe pământ ce alunecă mirat și nătâng ,visează cuprins de iubire, iar omul meu de zăpadă rămâne pe stradă așteptând iarna cu îngerii albi și pictează pisici, flori,și căței,oameni îndrăgostiți îngeri și ei!
În prima imagine am deosebita onoare să v-o prezint pe artista Ramona Maria Ciuca.Anul acesta Ramona a expus la Galeria EKKA MOOR , Madrid , Spania, la Cluj în cadrul expoziției Primăvară cu Parfum de femeie, la Veneția în cadrul expoziției ROMANIAN ARTIST IN ITALY iar în momentul de față la Biblioteca Națională a României !În cea de-a doua imagine vă prezint tabloul realizat de Ramona, Omul de zăpadă(omul de zăpadă al meu și al Ramonei😌)Am scris poezia ,,Oameni de zăpadă” publicată anul trecut pe acest blog ,iar Ramona a pictat pur și simplu în maniera ei caracteristică și desăvârșită cuvintele. Mulțumesc Ramona!🤗
Îți spun privindu-te pentru ultima oară A acestui an Rândunică Mică Du-te, zboară, Nu mă uita! Întoarce-te în altă patrie a ta! Te despart de mine vară, Te despart cu tristețe Și aștept o altă vară Cu o altă frumusețe Cu o altă tinerețe. Du-te în Sud, Să-mi pui pe rug Inima, Să mi-o arzi cu focul tău, Să mi-o scalzi În apele Oceanului Pacific sau Indian, Te aștept, Te voi aștepta încă un an! Mă înveștmânt cu belșug de struguri și vânt, Cu galbenul crud al acestui pământ în curând Vor semăna ochii mei orbi Negri de corb Ploi Ploi mărunte și dese Și zilele vor țese nori de ceață albicioasă fină, de mătase În care îmi voi împreuna mâinile a iubire în rugăciune, Iubire îți voi da, Doar iubire îmi vei da Du-te !Îți spun pentru prima oară, Du-te și tu în vară Toamnă eu sunt acum,nu te uit, nu mă uita!
România, Timișoara, Parcul Poporului( fotografie realizată de Lara Nuțu)
Cât de mult te ascundeam în vară Să te ardă soarele, să-ți fie bine, Acum, mă simt năucită în toamna ce vine Și caut străzi cu nume de destinații exotice și exclusiviste, Cu aere desprinse din reviste, Aruba, Argentina, Creta, Cuba. Și știu că-ți tremură inima, Știu că-ți tremură inima Asemenea frunzei desprinsă de trupul copacului Se tânguie el, că a rămas fără păsări Fără cuiburi de păsări Fără verdele aromat și roșul crud și înspumat al fructelor, Cade doar un măr Pârguit, stingher, Tremură inima ta de dorința păcatului, Mușcă cu patimă inima ta din inima mea Fă-ți pomană și dă ce rămâne din vară săracului Care așteaptă pe strada cu case înghesuite, ceruite, năpârlite de atâta viață Renovate cu gust amar, cu alb murdar de var Fără de culoare, fără de soare. Cât de mult ne vom ascunde acum între zidurile lor crăpate Când vine toamna cu zilele ciudate Cât de mult mă voi ascunde în tine Și nu voi mai tremura!
Lazăr Elena 