Câtă zăpăceală în acest echinocțiu
Câtă pălăvrăgeală smintită și aburită
Zace în ceainicul sec
Cu încrustații art deco
Cu sept
De petale de trandafiri ofiliți de pe
buzele tale
Curând îmi voi pune șalul ros de timp
Și voi fi ca o cioară văduvită și gonită
Pe când ea adevărată cioară goală de vară va plânge
Nu am timp s-o ascult
Sunt atât de preocupată
Ca și cum aș fi din nou fată
Să aranjez frunzele verzi și uscate de ceai
În moduri ombilicate
Scrise în tratate
Iar lacrimile îmi zac uitate
În ceașca albă de porțelan
Câte anotimpuri vor mai sta acolo tolănite în
Încercări de a ne continua viața
De a iubi în moduri cât mai profunde false sau adevărate ca și cum am fi ultimii aleși de Dumnezeu din nou ca și cum circumzia ar fi efectuată ecliptic curată

Cât echinocțiu uitat în seară

Strânge-mă în brațe toamnă bizară!

Sunt zăpăcită și vorbesc o nouă limbă de ciori !