Decembrie
Ninge iubire cu stele
Stele magice cu gust de smirnă și turtă dulce
Ne poleim sufletele spre aduceri aminte
Ne întoarcem în nopțile calde ale copilăriei
Mâine îți voi citi promit că mâine îți voi citi o poveste, despre a fost și numai este…
Despre ploile de toamnă fiecare dintre noi avem o poveste
O viroză
O psihoză
O dragoste
Un tremurat
Un oftat
Un strănut
O renunțare
O provocare
Dar pentru fiecare dintre noi toate acestea sunt un trecut
Iar noi invitații la o înmormântare
Poate a propiilor noastre ploi de toamnă
Poate a unei iubiri trăite și rătăcite în alt pat
La o altă masă
Lângă o altă femeie sau alt bărbat
Poate ceașca de ceai cu mult zahăr fierbinte uitată pe un dulap
Poate vă las pe voi să-mi scrieți despre ploi
Despre…
Poate va veni din nou o altă toamnă cu un alt barometru cu o altă măsurătoare cu un alt septembrie octombrie sau noiembrie cu o altă vreme și o altă boală poate vom rămâne noi sau voi doi poate poate
Știi că în fiecare secundă a vieții mele
Uneori anostă, searbădă
Uneori cu gust de cireașă neagră
Sau cu gust de izmă,
Dar de cele mai multe ori minunată
Te rog, de fiecare dată,
Dar te rog de fiecare dată
Că dacă e să se întâmple vreun rău tembel, mișel sau teleleu
Să mi-l dai mie
Dacă tu socoți că azi nu mai poți sau te-am supărat chiar de dimineață când m-am dat jos din pat
Sau vrei din nou să mă îndoi
Să nu uit că suntem mereu noi doi
Mă ceartă,rupe-mi mie mâna sau piciorul,
Dă-mi toate virozele din lumea asta
Mă disecă, mă implantează, mă stentează
Dă-mi boli de care nu s-au auzit
Doar mie
Știu că te rog
Știi că inima mea plină de iubire
Le poate duce pe toate
Are atâtea atrii și aorte
Cât pentru toți și toate,și că mă împac cu tot ce-mi dai, că sufletul mi-e plin de rai,nu mă alunga de acolo!
Nu e ușor nici să pleci
Nici să rămâi
Toamna mea
Te atârn în cui
(Să nu mă spui)!
Și n-ai să plângi
Când am să-ți bat piroane lungi
Pe brațe lungi și pe copaci,
Pe frunte am să-ți pun coroane galbene de araci
Tu ai să taci,
Și o să mă mângâi cu vânturi calzi
Cu vânturi reci
Cu ploi mărunte scurte seci
Cu burnițe de lacrimi multe
Ca să-mi ajungă să nu uite
Inima mea
Că o învelești,
Cu zile palide și cu povești
Șoptite rar sau mai prelung
Sorbind un ceai,
Mergând la vernisaje și prin librării
Cu pași bătuți în frunze și pustii
Și umezind din când în când secundele
Cu vinul blând,
Cu un proseco sau cu mere , cu îmbrățișări molatice pe perne vârându-mă în tine toată,uimită și tot timpul beată!
Nu e ușor, nici să pleci , nici să rămâi , de aceea rogu-te mai stai puțin!
Puține suflete mai sunt îndrăgostite în toamnă
Puține picioare cu cizme de gumă murdare mai sar în ochiurile de ploaie
Printate în zgura străzilor ( asfaltate demult de comuniști de oameni triști ce țineau strâns în ochi sudalme și sudoare speranță și candoare)
Puține palme mai țin castanele despletite de taine
Puține suflete mai iubesc timide
Și se țin în brațe sau fac sex în firide
De case de pe care cade tencuiala
Îngustă și bizară
Cu gust de cafea de cicoare moale și amară
Puțina sfială de a sta înghesuită în tine
Dispare încet ca un apus dintr-un gadget
Propus acum în valuri
Puținul tremur ce-l mai am
Din trupul tău
Pe trupul meu vlăguit și cuprins de sărutări neinstagramate
De mângâieri încete și nedownloadate
Puține suflete rămân acum în toamnă
Gripate virusate și cu toane
Și mai încearcă să rămână treze
Cu inimele prinse în zile
Și vorbele scrise în grile:
Adevărat sau fals
Sau varianta trei sau varianta patru cu mai multe răspunsuri sau să o lăsăm baltă și mergem la teatru au mai rămas puține scene neatinse nici de noi și nici de vreme sau te invit la dans acolo în pădure pe o margine de șanț…sau toamna asta cu miros de puțin divin ne dă șah mat din plin!
Vai vai
Inima mea
Va înceta
În bătaia sa
Când toamna va cădea
Din înalt
Curând
Și va rămâne
Pe pământ
Doar pene și vânt
Cuvânt peste cuvânt în cuvânt
Și un gând
Că ne vom revedea
Acum sunt stea
Și plâng și plânge și ea
Printre alte stele
Dar nici una dintre ele
Nu vor fi găuri negre
Doar inima mea
Va fi singură printre ele
Voi râde voi iubi voi privi voi priveghea pentru voi cu inima mea,
Până într-o zi când ne vom revedea căci veți fi și voi stele printre stele
Vai vai dar voi ve-ți mai sta pe pământ mult și de aceea un gând gândul meu singur rămas vi-l las și eu mă duc pe un drum fără popas până acas’
Drum bun!😥😥😥
Îți spun privindu-te pentru ultima oară
A acestui an
Rândunică
Mică
Du-te, zboară,
Nu mă uita!
Întoarce-te în altă patrie a ta!
Te despart de mine vară,
Te despart cu tristețe
Și aștept o altă vară
Cu o altă frumusețe
Cu o altă tinerețe.
Du-te în Sud,
Să-mi pui pe rug
Inima,
Să mi-o arzi cu focul tău,
Să mi-o scalzi
În apele Oceanului Pacific sau Indian,
Te aștept,
Te voi aștepta încă un an!
Mă înveștmânt cu belșug de struguri și vânt,
Cu galbenul crud al acestui pământ în curând
Vor semăna ochii mei orbi
Negri de corb
Ploi
Ploi mărunte și dese
Și zilele vor țese nori de ceață albicioasă fină, de mătase
În care îmi voi împreuna mâinile a iubire în rugăciune,
Iubire îți voi da,
Doar iubire îmi vei da
Du-te !Îți spun pentru prima oară,
Du-te și tu în vară
Toamnă eu sunt acum,nu te uit, nu mă uita!
Îngerul meu fuge
În depărtări
Înoată în mări
Mai suie un munte
Cuminte
E îngerul meu
Stă plin de el
Într-un ungher al casei
Atârnat pe perete
Printre tablourile cumpărate la licitații
Și fotografii colorate din vacanțe
Și nu mă lasă să-l vopsesc în alb
Așa cum se cade să le steie îngerilor
Îmi spune de fiecare dată
Când înmoi trafaletul
În ploi
În var
Că n-am habar
Că pe lume îngerii
Împrumută culorile locurilor în care noi am fost
Și nu vede de ce ar avea rost
Să renovez casa
De fiecare dată
Când mă întorc de unde am fost plecată
Pereții mei nu au voie sa fie decojiți de lumină!
Parcă nu se întâmplă nimic nou
Parcă și mama mea a murit acum șapte ani
Și urmează din nou să moară
Parcă pomana de azi cu grâu fiert și boțit
Ne ajunge la toți cei de acasă de mâncare.
O săptămână am albit oasele ei din nou în minte
Spălate cu var alb și amar depănând amintiri zăcute în lobul temporal sau în dinte.
Parcă nu mai simt de atâta reînviere mâna ta strecurată și topită pe coapsa mea (femeie dorită)
Mângâindu-mi firișoarele de păr ițite după epilarea cu fenomenalul aparat luat la reduceri de pe un site
Parcă mă doare
Și mă scufund încet, încet în tine sau în mare (mi-e dor de ea, sau de tine, sau de mama, sau copilărie)
Parcă nu se întâmplă nimic nou
Nici canicula de afară nu are altă culoare
Altă ,,vară la mal”
Cu aceleași imagini în calendar
Undeva timpul s-a prins în eșarfa cu motive roz, de mătase aruncată în poduri de case
Printre păianjeni și sărutări trișate , strânse sau răsfirate
Și noi
Iubim din nou, parcă nu se întâmplă nimic nou sau totul are ecou: Tuuuuuuu….Euuuuuuuu
Au înflorit salcâmii
Și-n nebunia lor,
Pe strada cu parfumul
Mi-au dăruit un nor
Ca să plutesc prin ploaie cu ei și cu un dor.
Au înflorit și crinii
Și -n somnul lor cel galben
Mi-au dăruit un vis
În care luna cântă
Și ține în așternut ,
Trompetele lor albe
De îngeri din trecut!
Au înflorit și teii
Și iasomia, blândă ,
Tăcută și mahmură
Ca după o beție lungă
În ziua cea trecută,
Și mă înconjoară în taină
Și-mi murmură cuvinte,
De spovedeală scumpă
Și-mi umple a mea minte!
Și le privesc pe toate
Și vă miros pe toți
Căci eu sunt grădinarul
Fructului necopt,
Și scutur floarea
Si retez vlăstarii
Când tânguie castanii
Și cresc buimaci arțarii.
Și ud cu lacrimi
Și mai stropesc cu soare
Pe strada veche a orașului cel mare
Și strig ca o dementă:
Au înflorit salcâmii
Și-n nebunia lor
Au rupt ciulinii și gândurile mele
Iar norul cel albastru
Lunatic călător,
L-au dus în altă lume,
L-au dus pe altă stradă,
În alt oras
Departe,
Și știi că îmi va fi dor
De altă primăvara,
De alt parfum și ploaie,
De alt salcâm și tei,
Și eu voi fi doar iarba
Nopților de ieri,
Iar,tu,tu vei fi de data asta grădinarul
Fructului necopt și verde,
Care nu mai aude
Și care nu mai vede
Că au înflorit salcâmii
Și-n nebunia lor
Ți-au dăruit iubire
Parfum
O lume
Și un nor…
Lazăr Elena 