Mă strecor lângă trupul tău gol, Ignor amețeala lui Trupul meu lovit de cele 39 de grade de afară În seară Se întinde lăngă tine cu sfială. Mă știi de abia acum Ca pe o cireașă mă adun și tu mă strivești Și privești Roșul meu copt Și totuși mai pot Iubi Sâmburele ciudat cu gust de Amarena Se sfarmă Pentru că de-abia acum m-a ajuns canicula M-a ajuns dragostea Și frigiderul a luat-o razna (l-am cumpărat în rate, acum 18 ani) și tu mă întinzi pe spate Și misterul dintre noi se amestecă cu stropii de transpirație moale Și eu miros acum a șosele asfaltate,cu negru de zmoală și fum Așteptând să vină ploaia În noapte….și tună , bum, bum, inima mea, amețită, mahmură ar bea din inima ta, ar sta sprijinită pe ea cu tot cu cele 39 de grade Celsius de afară…inima mea e acum iarăși vară.
Ilidia Caraș Severin România(fotografie realizată de Florina Teicu)
Se încing Sânzienele În dimineață În lanurile coapte și zdrobite de rod Oare pot, Să fiu drăgaica Care joacă nebună Îmbrăcată în alb ca o mireasă Pe cap purtând din spice de grâu, cunună, Sau numai el , soarele, pe cer Stă în loc la amiază Și trează Inima ca un nor stingher Nechează Alergând în galop. Trupul meu de drăgaică Aprins în văpaia de galben A pământului Binecuvântează, De belșug e plin sufletul Neschimbat, neluat, neîntinat, când dansez, când te aștept…
Azi, m-aș logodi din nou Cu soarele fecior,într-un solstițiu nou, Căci el îmi stă doar azi,pe geană și pridvor cu inimi de roze sângerii, cu glasuri și cu dor. Cu flori de tei și nuc Mi l-aș lega de trup Și m-aș spăla cu rouă, Să fiu mereu ca nouă Și l-aș purta pe râu Și l-aș lega pe pântec, L-aș zăvorî în suflet cu slovă și cu cântec. M-aș îmbrăca în alb Să-mi fie numai cald Și aș prinde vara în păr cu ramuri de pelin, Ca dorul ce mă arde Să pot să mi-l alin. Azi, m-aș logodi din nou cu soarele fecior, l-aș face călușar, să joace doar pe jar, Să joace de nebun, că el e atât de bun, Să joace doar pe cer, Să strălucească ,și să mă iubească!
La vârsta de 1 an Priveam nisipul ca pe o întindere nesfârșită,amorțită și pitită în sufletul meu. La 7 ani îmi afundam vârfurile degetelor de la picioare În el Nisipul ,mișel Care- mi contura înălțarea mea De rebelă,fidelă! La 14 ani eram atât de îndrăgostită Lumea mea onirică era desăvârșită în creație Nisipul era adorație Magie Mister! La 21 de ani îmi târam rochia de mireasă Nu mai știam Dacă era albă Sau împrumutase Griul de cânepă al Saharei! La 28 de ani îmi învățam Copiii să alerge prin nisip Erau mici Și mă străduiam să-l cunoască Cu ochii lor mari Ca pe o mană cerească! La 35,doream să-l pictez cu o altă culoare Să-i anihilez simțurile Să sădesc în el o floare! La 42 de ani Priveam speriată cum dune albastre Zideau în jurul meu Castele sihastre Care se prăbușeau Și strigam îngrozită Că printre ele,eu nu mă zăream ! La 49 de ani Mă scufundam în oceanul auriu al nisipului Îmi ascuțeam mirosul , auzul , văzul Îmi exploram liniștea Căutând artefacte,mumii sau zei pietrificați ! La 56 de ani uitați Descopeream cu uimire și candoare Că între-adevăr în nisip Crescuse o floare! La 63 încă mai adunam buruieni imaginare Răsărite în jurul creației mele Ca ciupercile după ploaie Și făceam ordine în timp Pentru ca , la 70 să reușesc să rodesc o grădină Cu trandafiri și hortensii roz Plină de lumină! Iar la 77 cu bețe de bambus subțiri Să desenez mantre , să știu Ca mai apoi , poate La 84 sau 91 sau 98 Când totul e copt, Că o să mă întorc , În burta mamei mele Înotând în nisip Mică câte un pic, Adunând vise și stele Și ploi peste deșertul vieții mele Și zăpezi și nori Și lună și soare Făcând lumea aceasta mai mare!
Să nu mă chemi din depărtarea În care marea mă ascunde Și îmi sărută sânul stâng Iar pe cel drept, nătâng, Îl atinge cu valul cald, ca de pământ Și brațele mi le înfășoară Cu apa lucie ca de smoală, În păr,agrafe îmi agață Din scoici mărunte și de viață, La gât, mărgele verzi de pietricele Să număr zilele cu ele Și trupul moale,ca de soare,ea mi -l așterne, Cu alge,și nisip,și perle Și uite așa împodobită Îmi prind rucsacul roșu , încet , pe spate și plec…în amintire, Și tu,să nu mă chemi iubire,din depărtare, Promit că am să ajung în noapte Și am să fiu cu tine Cu marea,plaja,vântul , pescărușii și o cochilie … Să ne ascundem , să ne ascundem! Îmbrățișați și uitați de lume.
Când e foarte cald Când arde pământul și trandafirii se pleacă de îmbrățișări dogorâte, Mă uit înspre tine Cel ce nu mai stai lângă mine, Să mă îngheți puțin cu privirile tale, Ochii tăi, două cuburi de gheață pe care le arunc cu nonșalanță în paharul de gin de pe tejghea. Când e foarte cald și transpirația îmi curge sub sânii lăsați de greutatea vremii, Îmi ajunge să mi-i cuprinzi tu și să-i scalzi cu sărutări , Tu, cel de azi, care ai rămas totuși să instalezi aerul condiționat în dormitor ca trupul tău în noaptea fierbinte din iunie să-l aud descoperit, să-l văd gol. Când e foarte cald, Mă arcuiesc înspre mâine , văduvită sau nevăduvită să prind ca și cum aș fi un mascul sau o femelă de vulpe de pe punte , Puntea unui vas rusesc de pescuit plin cu butoaie de votcă, de blănuri pe care să-mi întind trupul lâncezit și opărit de atâtea călduri,ultima croazieră, Să-mi criogenez sufletul cu multa iubire din el , Să-l salvez de potop,cu puțin noroc, Iar atunci când va fi un alt rai , pe un alt plai, Să-l aduc în lumină din nou…
Nu am pierdut niciodată nimic în iubire, Poate doar trupul meu răvășit s-a revoltat uneori, Poate mirosul tău de la subțiori A rămas în părul meu albit de tine. Privesc în urmă și tremur din mână alungând durerile trecute ca bondarul rătăcit în floarea trandafirului de grădină vânătă de roșu în răsărit, Vânătă uneori de disperarea De a mă trezi dimineața și a nu te vedea mereu cu mine , De a strânge cuta obrazului tău afundat în pernă și pierdută în zilele mele cu tine, În zilele trupului tău odihnit de mângâiere,în inima ta mai strâmtă și prea plină de amintiri, de vorbe nerostite și priveghere, Și tocmai de aceea mă agăț cu putere, Chiar dacă n-o spun, și mă pierd în iubire și acum , Pentru că nu am pierdut niciodată nimic în iubire!
De când m-am îndrăgostit iar Mă fac mai duioasă, Parcă mă întind ca un par,pe care se încolăcește via crudă, Și parcă îmi vine să fug mereu de acasă Și n-am habar că mă scufund încet în tine Cu tălpile să îți cuprind trupul tău cândva tânăr și negru și subțire. Și mă întind, și mă închid În inima ta ca o omidă cu zilele ce mi-au rămas, Să cresc în tine mai departe, Să pot mult mai târziu , ca să mă nasc, Într-un sărut, ca și frumoasa dintr-un basm. De când însă m-am îndrăgostit iar, În această vârstă mai coaptă, Mă lovesc amnezii de bătrâni exilați în azil sau rămași pe la poartă, Dar tot e bine, că demența întârzie măcar în vară Și uit să o strecor în șoapte, în râs și-n scrumul de țigară. De când m-am îndrăgostit iar, vorbesc în dodii și iubire, silabele le spun mai rar și eu rămân o frază doar rostită în tine!Privesc spre cer senin și el și eu și mă înalț și zbor mereu, mă rătăcesc în ,,i-ul “ tău de început și mă tot duc , și mă tot duc…
Vine, vine vara, Vine în curând, trăgând,în lună norii, Și zilele lungi, Ca să mă ajungi Și să mă ascunzi Într-un curcubeu sau să mă arunci și să mă scufunzi în sufletul tău! Vine, vine vara Vine în curând, Inima-mi surâde, roșie, sângerie Ca un mac umflat și purtat de vânt! Vine, vine vara peste buza mea, Și se vâră în tine ca o pușlama și mă minți în seară că am părul blond, răsfirat în fânuri și de dor necopt. Vine , vine vara peste ochii mei, Cricăie un greier în urechea-ți surdă că sunt spicul verde care-l vezi în luncă, Ce se-ncinge -n truda de a-ți rămâne în suflet și de a da în pârg. Vine, vine vara, Vine în curând! Tu, deschide-i ușa, n-o auzi strigând? Ea e disperată Că a venit în grabă și e necoafată, N-are nici sandale , nici costum de baie , nici rucsacul roșu sau coșul de paie, Are doar cireșe,zmeură și pepeni, ochelari de soare și valiza veche în care a îngrămădit dragostea mea toată, Să o duci la munte, să o duci la mare, Să o duci în lume, s-o pierzi în visare!
Plini de vise sunt copiii noștri, de gânduri curate, în noapte. Mari , micuți, timizi,deștepți, curioși, Frumoși, Ne arată lumea cu susul în jos, numai ei și cei care iubesc o pot vedea așa , răsturnată și mirată. Pentru ei gravitația nu există, Joaca lor e mixtă Încărcată de umbre și culori, Drumurile presărate cu flori Cărți , avioane, mașinuțe, Creioane, pompoane, Stele argintii Ochii lor râzând vii Mâinile lor strânse veșnic în îmbrățișare, Ei pun totul în mișcare! Placa de întins părul și bretoane ondulate, Sprâncene pensate, Creme pentru acnee și epilatoare, Gantere, vitamine, Lumea lor e mare! Iubiri făgăduite și promise Jurăminte călcate și stinse, Flăcări aprinse sunt zilele lor Plâns pe obraji În ceas de seară, cu dor! IPhone-uri , tablete și gadgeturi, Jocuri electronice , Barbie, și diete ținute cu luna, Algebră, engleză , franceză și dans, Nu mai respiră în lanuri și luncă, Atât de puțin timp le-a rămas! Dar ei sunt plini de vise Și-n fiecare secundă învață Să alerge desculți ,râzând cu tine mamă și tată, Să împartă timpul în trei Zi , noapte,zi Noapte,zi ,noapte, Să gândească liber și întreg Să uite de alfabet Să crească și să zboare în lume
Să iubească, să cunoască Să nu mai adune sume, Să zidească pentru ei un nou început Fără norme , Pedepse Și legi. Priviți-i pe ei copiii voștri ca și cum voi ați fi copii, Și voi ați crește în locul lor Și ați vrea să fiți iubiți , să iubiți Să uitați, Visați ce vreți Uitați ce sunteți! Copiii noștri au lumea plină de vise Priviți-i zi de zi cum visează cu ochii lor Albaștri , verzi , negri , căprui Cum gravitează în timpul lor șui! Lumea lor a fost ,și este lumea noastră, Cea mai fermecată din lumi,și a rămas ca o fereastră deschisă mereu în casă să primească minuni!
Lazăr Elena 