Nu am pierdut niciodată nimic în iubire,
Poate doar trupul meu răvășit s-a revoltat uneori,
Poate mirosul tău de la subțiori
A rămas în părul meu albit de tine.
Privesc în urmă și tremur din mână alungând durerile trecute ca bondarul rătăcit în floarea trandafirului de grădină vânătă de roșu în răsărit,
Vânătă uneori de disperarea
De a mă trezi dimineața și a nu te vedea mereu cu mine ,
De a strânge cuta obrazului tău afundat în pernă și pierdută în zilele mele cu tine,
În zilele trupului tău odihnit de mângâiere,în inima ta mai strâmtă și prea plină de amintiri, de vorbe nerostite și priveghere,
Și tocmai de aceea mă agăț cu putere,
Chiar dacă n-o spun, și mă pierd în iubire și acum ,
Pentru că nu am pierdut niciodată nimic în iubire!