Dor de mare


Să nu mă chemi din depărtarea
În care marea mă ascunde
Și îmi sărută sânul stâng
Iar pe cel drept, nătâng,
Îl atinge cu valul cald, ca de pământ
Și brațele mi le înfășoară
Cu apa lucie ca de smoală,
În păr,agrafe îmi agață
Din scoici mărunte și de viață,
La gât, mărgele verzi de pietricele
Să număr zilele cu ele
Și trupul moale,ca de soare,ea mi -l așterne,
Cu alge,și nisip,și perle
Și uite așa împodobită
Îmi prind rucsacul roșu , încet , pe spate și plec…în amintire,
Și tu,să nu mă chemi iubire,din depărtare,
Promit că am să ajung în noapte
Și am să fiu cu tine
Cu marea,plaja,vântul , pescărușii și o cochilie …
Să ne ascundem , să ne ascundem!
Îmbrățișați și uitați de lume.

Monastir , Tunisia 2019

8 comentarii

  1. „Oamenii merg in locuri straine pentru a se minuna de inaltimea muntilor , valurile uriase ale marilor , lungul parcurs al raurilor , nemarginita intindere a oceanelor , miscarea circulara a stelelor , dar trec pe langa ei insisi fara sa se minuneze deloc.”
    Sfantul Augustin💙

    Apreciază

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s