Poezie de început

Îmi place că acum nu avem în comun
Decât câinele nostru bun.
Care acum zace,
O plimbăm în brațe în camere,pe afară,
Geme și scârție ușor grav ca un sunet de chitară
Și mă umplu de emoție în tot corpul
Ca și cum m-ar invada încă o dată pojarul din copilărie,
Și-mi imaginez că așa mă vei purta și tu pe mine cea rămasă când cockerița noastră nu va mai fi
Mă vei purta pe brațe eu insomnatică,pustie
Chiar dacă nu mai avem nimic în comun!

Hazel

4 comentarii

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s