În patul meu

La mine în pat
E loc acum doar pentru tine
Și cockerița noastră bătrână
Cu blană moale de lână.
Înainte vreme, mai veneau și fetele mele,
Să-mi arate noile instantanee de pe instagram,
Noile pulovere sau sutiene.
Mai făceam și câte o analiză literară( la științele reale nu mă pricep)
În ceas ascuns apus de seară
Iar când erau mici, mici de tot
Săreau în pat și peste tot
Și mă strigau într-una de parcă mi-ar fi pierdut mirosul și urma.
Și într-un târziu la mine în pat eu am să zac,
Leneșă și vulgară,poate îmi voi aprinde și o țigară,
Și-mi voi întinde apreteala cearșafului alb,
Cu miros puternic de înălbitor
Gândindu-mă că poate am să mor,
Într-o zi,
La mine în pat!

Hazel, cockerița noastră