Poezie despre seri

Serile mele, nu sunt toate la fel.
O seară are chipul vesel, rebel,
Una, față encaustică
Pierdută demult și mistică.
Într-una din aceste seri mă pregătesc intens,
Mă fardez și-mi pun blush
Cremos, pe obraji, fond de ten și ruj roșu intens,
Pe buze, ruj de ieșit și hoinărit prin oraș.
Dar tu mă prinzi frenetic,
De teamă să nu mă pierzi pe străzi
Și mă iubești demonstrându-ți încă o dată vitejia printre viteji.
Iar în alte seri mirosind a sarmale, a tocăniță și a friptură de pui,
Mă înghesui în baie tandru îmi spui,
Că miros atât de lasciv, atât de bine,
De parcă dragostea mea ți s-ar vârâ în intestine.
Serile mele nu seamănă deloc una cu cealaltă,
Pe unele le muncesc, le oblojesc
Și le târâi în gărzi,
În unele citesc asiduu
De parcă luna ar sta strecurată în cărți
Dar serile mele au în comun
Toate , mirosul de fum
Al țigărilor mele, suave și tari
,,Reach for a Lucky instead of a sweet”
Țigările mele Lucky Strike cu care mă mint
În serile mele și mă alint !

Timișoara, Cartierul Traian( într-o seară savurând un pahar de gin și de vorbă)

De azi

Când m-am născut
Se secera orzul,
Pe câmpie, se scuturau macii
Și ortacii se adunau prin vie.
Zmeura da să se coacă,
La biserică, copiii băteau în toacă
Iar mama sta și plângea,
Eram ultimul copil
Ce ieșea din ea!
Sora mea mare tăia găina
De parcă pe ea
Săraca căzuse vina,
Că mama plecase în grabă
Uitând de sfadă
De sfaturi și iubiri.
Iar, tata,pe gânduri era
Visa
Că-n noapte de luni spre marți
O fetiță mai avea
Plăpândă, firavă și neagră
Dar ea avea să-i fie cea mai dragă
Și când botezul mi l-a dat,
Părea că-i vreme de Ignat
Cu mese întinse și plăcinte,
Cu fețe albe, dragi și stinse,
Cu flori pe brațe și-n pridvor
Cu voioșie și cu dor
Și cu sfințita taină a cununiei.
Era senin, era frumos,
Era și cald, era și un rost,
Era și grabă și belșug,
În ziua când eu m-am născut
Era și somn, erau și griji,
Dar despre astea nu v-am scris
Că-n ceasul sfânt de miazăzi,
Am fost în casă patru copii.
Și mai târziu în miazănoapte,
Doi au plecat cât mai departe
Și doi au stat de-au privegheat
Părinții de i-am îngropat.
Când m-am născut
Se secera orzul,
Pe câmpie, se scuturau macii
Și ortacii se adunau în vie,
Iar eu sunt vie
Și vă aduc în dar, totul!

Undeva în țara mea, în lumea mea (05.2021)

Elene

Noi, unele dintre noi, multe dintre noi, purtăm vertical acest nume,

Noi, unele dintre noi îl răsfirăm prin lume asemenea petalelor de trandafiri bătute de vânt

Asemenea, unui gând rătăcit în substratul minții de unde îl scoatem la lumină cât mai curând.

Noi, unele dintre noi întindem cât mai protocolar mâna ușor rătăcită și poticnită de atâta școală și înțelepciune și plictisită, cu degetele moi și ticsite de bănuială și bunăstare și spunem apăsat: ,,Sunt Elena”

Noi, unele dintre noi râdem desfătate cu gura până la urechi sau deschisă pe jumătate ca luna din noapte, cu capul dat pe spate, prezentându-ne: „Hei, mă cheamă Elena”

Ei, ceilalți care ne cunosc sau nu ne cunosc, accentuează sau rimează silabisează sau articulează prezența noastră și deodată îmi vine să strig, că nu mai contează, că prima silabă vibrează în E-ul nostru și-l ridic la rangul de zeu, ateu sau înger teleleu, pentru că el înseamnă:

E…viață

E… bucurie

E… speranță

E… dorință

E… armonie

E… lumină

E… nebunie

E… acalmie

E… frumusețe

E… iubire

Uneori glacială și rece sau alteori ca un vulcan activ de tip Bandai-San.

Eu mă prezint: Elena

Și sunt a ta, și a nimănui

Și sunt a ta, și sunt a ei și sunt a lui!