Mamă mă ninge în decembrie Și pe tine te întoarce timpul La frumosul de atunci Când a fost, Mamă,tu știi că de fiecare dată mă întorc mereu acasă la tine,la, Rotația din pântecele tău minunat când mi-era cald și mi-era bine, Și ninge și cu fiecare ninsoare mai măruntă, mai multă,am crescut mare Cuminte , Uită-te la mine, Sunt tot mai frumoasă, E ca și cum decembrie mi-ar împrumuta din semne e ca și cum aș lua din vreme Din zilele tale tale Pesemne, Atunci când m-ai adus în lumină îngerii și-au pus pe frunte cunună de stele, au scrijelit în inimă Și tu le-ai zâmbit M-ai închinat înspre ele, M-ai închinat în iubire Senină, M-ai nins,și de atunci tot ninge în decembrie!
Sunt bine. Le poftesc în binele meu Pe bufnițele albe și pe căprioare, Pe reni, Pe iepuri, Și pe vulpi, Și-n loc de vânătoare Am să fac un târg, De Crăciun, O să vă dăruim,și nu o să fim negustori Zile minunate și magice de sărbători, Vise împletite cu stele ninse în trupul lor Și vise împlinite, Și sărutări pe inimi, tuturor, Să fie pentru toți și pentru toate Belșug de bunăstare,bunătate, Și Steaua Nordului să vă răsară Din zori de zi și până-n seară Să fiți tot tineri, veseli și zglobii,cu suflete naive de copii, Să vă purtați mereu cu cinste și cu fală, Să fiți feriți de necazuri și boală, Să nu vă doară trupul, să nu vă rănească nimic ce-i rău din lumea aceasta pământească, Să se sloboade raiul peste voi, Să vă iubiți, să fiți mereu un ,,doi” Să nu vă lăcrimeze ochii de tristeți, Să vă treziți mereu în calde dimineți, Să stiți a vă ierta și a prețui Minuni,să fiți minuni albastre , vii!
Maria suntem noi toate mamele din lume, Parcă inimile noastre poartă același nume Bucuria nașterii, Bucuria aducerii în lumea aceasta A speranței, A iertării, A strângerilor de mână ca-ntr-o cunună Nedezlegată,magică, curată, A supunerii în bunătate, A încrederii că poți că se poate Dar mai ales, A iubirii. Clătinavă-se-vor arborii Își vor pleca capetele, Își vor frânge rădăcinile Munții vor amuții în tremure Peste pustii, Dar iubirea, Iubirea mereu va fi, Mamele nu vor pieri Și inimile lor vor purta numele Maria!
Lenu Indru într-o combinație de costum popular cu piese tradiționale din Banat, Maramureș și Ucraina
Tatăl meu avea vorbe puține Moi Uneori clandestine De aceea îi căutam în buzunarele burdicului kaki Unde găseam Rime în portofelul gri Bomboane de mătase cu arome de absint O filă rătăcită cuie și arginți Cu care ar fi vrut să vândă de putea mereu și întotdeauna Viața sa!
Mi-ar place să-mi port omul de zăpadă în sfârșitul acestei veri Să-l plouă pe stradă, Să-l plouă cu meri, Să-i cânte vântul roșiatic și lung, Să-l mângâie luna Când se prelinge în umbre pe pământ Să-l pun la vedere, Mirați să se întoarcă copiii Să întrebe de unde e el, Iar omul meu de zăpadă să râdă, să aplaude și să se fudule mereu Că a venit doar cu mine, În suflet mi-a stat Și i-a fost atât de bine Încât de iarna trecută a noptat A privit primăvara cum curge în culori și în curcubeu Și a plâns că n-o poate atinge, Dar i-am povestit eu Cum rândunici și berzele albe se întorc, iubesc și apoi mor Cum soarele ne încinge în inimi și dogoare ca un cuptor Și mă încumet acum în toamnă să-l scot la plimbare puțin, Să-i arăt cum se stinge frunza, Și ciorile cum ne vin, Cum strigă copiii în seară că ar mai vrea să se joace puțin Cu mine ,cu el omul de zăpadă Cu stelele mici și adormite de vânt și un înger pribeag rătăcit pe pământ ce alunecă mirat și nătâng ,visează cuprins de iubire, iar omul meu de zăpadă rămâne pe stradă așteptând iarna cu îngerii albi și pictează pisici, flori,și căței,oameni îndrăgostiți îngeri și ei!
În prima imagine am deosebita onoare să v-o prezint pe artista Ramona Maria Ciuca.Anul acesta Ramona a expus la Galeria EKKA MOOR , Madrid , Spania, la Cluj în cadrul expoziției Primăvară cu Parfum de femeie, la Veneția în cadrul expoziției ROMANIAN ARTIST IN ITALY iar în momentul de față la Biblioteca Națională a României !În cea de-a doua imagine vă prezint tabloul realizat de Ramona, Omul de zăpadă(omul de zăpadă al meu și al Ramonei😌)Am scris poezia ,,Oameni de zăpadă” publicată anul trecut pe acest blog ,iar Ramona a pictat pur și simplu în maniera ei caracteristică și desăvârșită cuvintele. Mulțumesc Ramona!🤗
La mine în pat E loc acum doar pentru tine Și cockerița noastră bătrână Cu blană moale de lână. Înainte vreme, mai veneau și fetele mele, Să-mi arate noile instantanee de pe instagram, Noile pulovere sau sutiene. Mai făceam și câte o analiză literară( la științele reale nu mă pricep) În ceas ascuns apus de seară Iar când erau mici, mici de tot Săreau în pat și peste tot Și mă strigau într-una de parcă mi-ar fi pierdut mirosul și urma. Și într-un târziu la mine în pat eu am să zac, Leneșă și vulgară,poate îmi voi aprinde și o țigară, Și-mi voi întinde apreteala cearșafului alb, Cu miros puternic de înălbitor Gândindu-mă că poate am să mor, Într-o zi, La mine în pat!
La vârsta de 1 an Priveam nisipul ca pe o întindere nesfârșită,amorțită și pitită în sufletul meu. La 7 ani îmi afundam vârfurile degetelor de la picioare În el Nisipul ,mișel Care- mi contura înălțarea mea De rebelă,fidelă! La 14 ani eram atât de îndrăgostită Lumea mea onirică era desăvârșită în creație Nisipul era adorație Magie Mister! La 21 de ani îmi târam rochia de mireasă Nu mai știam Dacă era albă Sau împrumutase Griul de cânepă al Saharei! La 28 de ani îmi învățam Copiii să alerge prin nisip Erau mici Și mă străduiam să-l cunoască Cu ochii lor mari Ca pe o mană cerească! La 35,doream să-l pictez cu o altă culoare Să-i anihilez simțurile Să sădesc în el o floare! La 42 de ani Priveam speriată cum dune albastre Zideau în jurul meu Castele sihastre Care se prăbușeau Și strigam îngrozită Că printre ele,eu nu mă zăream ! La 49 de ani Mă scufundam în oceanul auriu al nisipului Îmi ascuțeam mirosul , auzul , văzul Îmi exploram liniștea Căutând artefacte,mumii sau zei pietrificați ! La 56 de ani uitați Descopeream cu uimire și candoare Că între-adevăr în nisip Crescuse o floare! La 63 încă mai adunam buruieni imaginare Răsărite în jurul creației mele Ca ciupercile după ploaie Și făceam ordine în timp Pentru ca , la 70 să reușesc să rodesc o grădină Cu trandafiri și hortensii roz Plină de lumină! Iar la 77 cu bețe de bambus subțiri Să desenez mantre , să știu Ca mai apoi , poate La 84 sau 91 sau 98 Când totul e copt, Că o să mă întorc , În burta mamei mele Înotând în nisip Mică câte un pic, Adunând vise și stele Și ploi peste deșertul vieții mele Și zăpezi și nori Și lună și soare Făcând lumea aceasta mai mare!
Plini de vise sunt copiii noștri, de gânduri curate, în noapte. Mari , micuți, timizi,deștepți, curioși, Frumoși, Ne arată lumea cu susul în jos, numai ei și cei care iubesc o pot vedea așa , răsturnată și mirată. Pentru ei gravitația nu există, Joaca lor e mixtă Încărcată de umbre și culori, Drumurile presărate cu flori Cărți , avioane, mașinuțe, Creioane, pompoane, Stele argintii Ochii lor râzând vii Mâinile lor strânse veșnic în îmbrățișare, Ei pun totul în mișcare! Placa de întins părul și bretoane ondulate, Sprâncene pensate, Creme pentru acnee și epilatoare, Gantere, vitamine, Lumea lor e mare! Iubiri făgăduite și promise Jurăminte călcate și stinse, Flăcări aprinse sunt zilele lor Plâns pe obraji În ceas de seară, cu dor! IPhone-uri , tablete și gadgeturi, Jocuri electronice , Barbie, și diete ținute cu luna, Algebră, engleză , franceză și dans, Nu mai respiră în lanuri și luncă, Atât de puțin timp le-a rămas! Dar ei sunt plini de vise Și-n fiecare secundă învață Să alerge desculți ,râzând cu tine mamă și tată, Să împartă timpul în trei Zi , noapte,zi Noapte,zi ,noapte, Să gândească liber și întreg Să uite de alfabet Să crească și să zboare în lume
Să iubească, să cunoască Să nu mai adune sume, Să zidească pentru ei un nou început Fără norme , Pedepse Și legi. Priviți-i pe ei copiii voștri ca și cum voi ați fi copii, Și voi ați crește în locul lor Și ați vrea să fiți iubiți , să iubiți Să uitați, Visați ce vreți Uitați ce sunteți! Copiii noștri au lumea plină de vise Priviți-i zi de zi cum visează cu ochii lor Albaștri , verzi , negri , căprui Cum gravitează în timpul lor șui! Lumea lor a fost ,și este lumea noastră, Cea mai fermecată din lumi,și a rămas ca o fereastră deschisă mereu în casă să primească minuni!
Când m-am născut Se secera orzul, Pe câmpie, se scuturau macii Și ortacii se adunau prin vie. Zmeura da să se coacă, La biserică, copiii băteau în toacă Iar mama sta și plângea, Eram ultimul copil Ce ieșea din ea! Sora mea mare tăia găina De parcă pe ea Săraca căzuse vina, Că mama plecase în grabă Uitând de sfadă De sfaturi și iubiri. Iar, tata,pe gânduri era Visa Că-n noapte de luni spre marți O fetiță mai avea Plăpândă, firavă și neagră Dar ea avea să-i fie cea mai dragă Și când botezul mi l-a dat, Părea că-i vreme de Ignat Cu mese întinse și plăcinte, Cu fețe albe, dragi și stinse, Cu flori pe brațe și-n pridvor Cu voioșie și cu dor Și cu sfințita taină a cununiei. Era senin, era frumos, Era și cald, era și un rost, Era și grabă și belșug, În ziua când eu m-am născut Era și somn, erau și griji, Dar despre astea nu v-am scris Că-n ceasul sfânt de miazăzi, Am fost în casă patru copii. Și mai târziu în miazănoapte, Doi au plecat cât mai departe Și doi au stat de-au privegheat Părinții de i-am îngropat. Când m-am născut Se secera orzul, Pe câmpie, se scuturau macii Și ortacii se adunau în vie, Iar eu sunt vie Și vă aduc în dar, totul!
Dacă te am pe tine mi-e destul, Pentru că avându-te pe tine, am muuult, Pentru că atunci când ție îți este sete, apă vreau și eu. Și când îți este foame, pâinea se înfoaie și dospește în mâinile mele. Și dacă tu zâmbești, inima mea râde în hohote, copil frumos cu suflet curat și bun. Iar dacă tu vreodată plângi ( tu nu plângi aproape niciodată și să nu plângi) mă simt sfâșiată, și inundată de toate apele pământului dezlănțuite să iște potopul final.Iar dacă tu nu dormi eu stau trează și năucă implorând noaptea să se ducă, iar zilele le privesc cum se scurg prin inima ta și urc,de fiecare dată în înalt ca să laud ,ce-am primit, ce-am plămădit și am dăruit în aprilie când primăvara s-a grăbit să înflorească tufele de liliac alb și parfumat. Tu, copil minunat, care mi-ai pus coroana pe cap de m-am făcut împărăteasă în ziua în care te-ai născut. Din acea zi, tu sângele și carnea mea am învățat să trăiesc. Pentru toate acestea îți mulțumesc, întâiul meu copil, cu ochi cerești! Să-mi crești, mereu să-mi crești, fericită, întâia mea fiică!
Lazăr Elena 