Lunga noapte de octombrie portocalie
Asemenea portocalelor din sudul cald
Mă sufocă și deschid ferestrele larg
Și plâng
Plâng cu plâns mărunt de focă
Plânsul din serile în care le alintam pe fetele mele mici
Acoperite până pe bărbie cu plapuma de lână molâie
Să nu le fie frig
Iar ele somnoroase își întindeau buzele să mă țocăie pe obraji
Și noaptea de octombrie se alungea sfioasă asemenea unui batic de mătase
Pe inima mea
Inima mea
Care bate și se desface în felii de portocală
Pentru a fi mângâiată de căldura din sud
Atât de departe a plecat
Atât de multe a uitat din toamnele de odinioară
Și de aceea acum învață din nou
Să încolțească în pământurile vechi și neschimbate ale timpului!