O să aranjez doar un colț al nostru iubitule în lumea aceasta
Nu, nu lângă pereții casei noastre
Ei nu ne mai aparțin vor rămâne copiiilor noștri
Acel colț va fi un solz de cer sau un curmal îndrăzneț care se înalță în deșert sau o buză de fântână poleită cu lună
Tu trebuie doar să alegi
Iar eu îl voi împodobi cu strângerile noastre de mână
Ceilalți vor privi și vor rămâne perplecși pentru că acei dintre ei care au iubit și iubesc mult vor recunoaște locul ca fiind al lor!
În lipsa verii
Cerul nu ne mai desenează tușe pe ochi în albastru sau verde
Se face miop
Dar nu ne supărăm
Îi cumpărăm cele mai scumpe lentile de contact
De la Lentiamo
Și i le facem cadou punem și un bilețel în cutiuța roz pe care scriem frumos: Ti Amo
Iar el generos măgulit de gestul nostru cochet și elegant
Chiar dacă acum în toamnă are mai mult trac și e dispneic
Ne trimite între două accese de tuse
Sărutări galbene de frunze
Sau maro cu miros de castane coapte sau mov de struguri brumării în noapte
Sau măceșe de un roșu corai sau living coral
Cu gri aprins în smocuri de scai
Și într-un sfârșit de emoție gâtuit chiar plânge
În ploi subțiri de fum
Ne atinge și ne strânge în brațe cu aripi de înger
Și ne invită la un Hugo sau un ceai
O! Ce drăguț!
Și ne șoptește printre sorbituri
Am să vă trimit albastrul clar cu iriși și cu pupi de roze
La anul viitor în mai!
Promiți?
Promit!Când v-am mințit?
Tu cerul meu de necuprins
Niciodată!
Dacă aș avea șapte vieți
Așa cum are săptămâna șapte zile
Într-una din vieți aș așeza vara cu cerul jos, să alerg printre nori și să mă cufund în ei privind cum iarba verde se desprinde din rădăcini și mioapă fiind uneori aș mai zări fluturi
Iar marea m-ar stropi cu ochii ei sărați și argintii picurându-mi frânturi de iubiri fierbinți estivale
Într-una din vieți aș umbla numai desculță fără stivale sau sandale
Ca să pot simți căldura sau asprimea acestui pământ asemenea unui copil
În cea de-a treia să zicem…aș scrie poezii într-una sau poate un pic pe toate clădirile și ruinele rămase ridicate în timp
Așa un fel de Grafitti să le poată citi lumea
În cea de-a patra aș trăi în Tahiti sau Bora Bora sau Filipine doar cu mine
În a cincea viață poate m-aș călugări pentru că aș tânji după pietate sau o scurtă doză de stoicism nu pudoare în vorbărie ci puțină tihnă după ce am făcut în celelalte vieți atâta gălăgie
În a șasea aș pluti prin univers m-aș rătăci în altă zi ca să-mi fie dor de acasă
Iar în a șaptea le-aș crea pe fetele mele pentru că atunci voi fi odihnită și voi putea să le văd mai bine cum se înalță și aș privi doar la ele minunându-mă mulțumită…
Dar iubirea iubirea în care viață e?
Mă întreabă îngerul meu tembel
E peste tot mereu o port, Tu nu o vezi sau ai plecat în altă lume și ești orb, dacă…
Știu că atunci când te voi pierde definitiv și iremediabil
Sufletul meu va deveni pliabil
Ca o umbrelă de soare
O închizi, îl închid
Și de-abia la anul în altă vară o deschizi, îl deschid
Sau sufletul meu va deveni trunchi fără ramuri, fără frunze,fără flori,fără poame roșii,moi
Pe care se vor cățăra pui de golumbi rătăciți cu trupuri gri, triști fără veri proscriși
Sau voi învăța ( pentru prima oară) că cerul are culoare, altă culoare
Că stelele se prind de inimi și pleacă
Cum voi pleca și eu odată și-odată
Că voi privi cu un singur ochi,ochi de ciclop marea
Că voi înălța zmei ce nu vor zbura,
Că voi uita sau nu voi uita
Sărutul tău
Iubirea ta…
Până atunci te voi ține strâns de mână ca nu cumva să te pierd, să pierd o fărâmă,din secundele noastre sau să mă prind de o altă mână, cu o altă mână ce știu că nu e a mea.
În prima zi Tu ai creat pământul și cerurile,
Eu am descoperit întrebările
Nedeslușite unele dintre ele au rămas și acum,
Le-am pus într-un colț al memoriei,
Le-am spus rămas bun.
În a doua zi ai zis să fie lumină,
Lumină fără de care nu am fi cunoscut roșul trupurilor, rozul iubirii, verdele pădurii, galbenul câmpiei, albastrul mării
Lumină pe care ar trebui să o avem fiecare în inimi.
Eu încă mă mai încurc în umbre.
Pe urmă ai făurit ziua să ne privim și noaptea să ne mirosim,
Eu am deschis și închis ochii în viață visând
În toate anotimpurile pe care mi le-ai dat
Înmulțindu-mă în iubire,
Dar m-ai făcut conform matricei Tale,
Deci Tu ești singur și îndurerat
Chiar dacă ,,toate au fost bune”
Undeva ai greșit sau ai uitat?(dar Tu ești fără greșeală)
Duminicile îți promit că te voi ține în brațe
Ca pe un copil și-ți voi scărmăna memoria
Să-ți aduni gândurile în diminețile dăruite de Tine iar Tu,
Sper că-mi vei risipi ceața de toamnă și tulburarea
Care au încolțit în mine încercându-mă în răbdare,
Se scutură iarba!
Aproape se scutură floarea!
I-am povestit verii despre tine,
Despre trupul nădușit ce se desprinde de mine
După ce ne-am iubit,
E muuult,muult prea cald să te pot ține în brațe!
Nu cumva vrei limonadă cu vreo două, trei cuburi de gheață?
I-am vorbit verii despre tine,
Cum îți miști degetele pe sânii mei
Întinzând uleiul încins de bronzat,
Cum strâng în pumni
Buretele cu care ca pe un copil te-am spălat în seri,de nisip,vânt și sarea dulce, adunată,
Sărutată pe umerii tăi.
I-am arătat stelelor din nopțile albastre și lungi cuvintele mele șoptite în curba axilei tale pitite
Și mi-au trimis ploi,
Să tremur mereu lângă tine,
Să mă vâr în tine,
Apoi au dezlănțuit ninsori
Și ghețuri veșnice
Să ne criogeneze
Sufletele în dragostea cea lungă
Să viseze,
Să viseze
Și atunci mi-am răsfirat vocalele să strălucească pe cer!
Când eram mică și învățam cele zece porunci
Mi-era teamă de cea de-a opta …poruncă:Să nu furi
Să nu …dar eu,furam frumusețea cerului
Cu stele,cu ploi albastre și grele
Care-mi înfrigurau șira spinării încovoiată și roasă de rahitism,
Furam această frumusețe în vis
Ca să mă pot cuibări pricăjită și mică
În brațele mamei.
Și acum fur încă,cerul,
Misterul,
Dezleg șoaptele creierului meu,puberul
Cu o nonșalanță specifică vârstei mele de doamnă trecută,avută și avută,
Numai îngerul meu știe adevărul
Pentru că de fiecare dată când mă strecor mică și înfrigurată
În bratele tale,
Îl rog să nu spună,
Iar el mă întreabă pieptănându-și penele în grabă:
-Pe bune? Cât o să mai ții secret?
Cine-l ascultă?
Eu adorm
Și-n somn
Vă spun
Că nu regret, absolut deloc nu regret,
Încă mă joc și de aceea
Nu îmbătrânesc
Repetând cu o străduință umilă cele zece porunci ca într-un joc,
Dar sar peste opt
Și poate am noroc, să iubesc,
Ani peste o sută opt!😜😂
Binecuvântează-mă tată
Căci nu am știut să prețuiesc iubirea întru începuturi
Binecuvântează-mă iar în numele Tatălui
Căci atunci când m-am îndrăgostit
Am alergat prea mult cu dragostea
Am strigat-o,am dat-o de pomană
Și atunci cei suferinzi și tăcuți mi-au luat-o.
Binecuvântează-mă azi
Te implor
Ca să pot păstra iubirea
Să nu mor,
Să o pot așeza în fiecare celulă din inima mea
Tremurată ca picurul de ploaie târzie de primăvară,
Să-l pot sorbi cu sete,
Să-l adulmec în cerul gurii în laringe,
Să pot înverzi
Poate de această dată mi-o ajunge
Iar corzile vocale
Îl vor atinge într-un singură vocală
Neuitată
Cântată
În liturghii
Mereu
Pentru a nu împiedica în mod semnificativ
Ieșirea din sufletul meu,
Omnia mea mecum poeto
Pentru că mă îndrăgostesc atât de repede de apusuri,
Pentru că doresc să le văd accentuată starea în surâsuri,
Pentru că văd linia spatelui tău ușor curbată
Luând din culoarea unui nor ploaia toată,
Pentru că încerc și mă mir de faptul că am încercat,
Pentru că numai știu dacă sau nu te-am rugat,
Pentru că acum nu mă mai ajută nici vestirea oricărui înger
Care trâmbițează ziua în amiază,
Pentru că am spus e mult mult prea mult,
Pentru că m-am reîndrăgostit de un cuvânt nescris șoptit pitit în creier
De o metaforă cuprinsă în noaptea pierdută pe lună
Singur sau singură tu
În care lătrau sute de câini nu la oameni ci la fapte,
Pentru că vreau să rămân să rămâi,
Pentru că în final am învățat să cer
Apusurilor și steaua cea mare și albă de pe cer
Chiar dacă ele curg mereu cu aceeași nonșalanță purtându-ne și pe noi în visare
Amintindu-ne că suntem uitare
Se spune se pune
Nu știu!
Cum îți începi ziua în decembrie iubire?
Oare,
Ne întindem nărăvașe în pat
Ne tragem plapumele matlasate peste cap,
Stăm până la amiază îmbrăcate în pijamale flaușate sau ne jucăm
De-a ascunselea în zăpada moale,noi și o pisică albă,mică,
Iar după-masă poate ne și bem cafeaua, ceaiul sau ciocolata neagră, fierbinte și cu gulere de frișcă,
Și ronțăim prăjiturele cu cranț și nuci și cu bezele,
Și poate seara ne mai și iubim,
Sau poate iar ne punem în pat și mai citim,
Și lenevim, și lenevim
Și stelele polare le privim
Și adormim cu gândul doar la ele
La cerul magic și mistere!
Lazăr Elena 