Poezie despre seri

Serile mele, nu sunt toate la fel.
O seară are chipul vesel, rebel,
Una, față encaustică
Pierdută demult și mistică.
Într-una din aceste seri mă pregătesc intens,
Mă fardez și-mi pun blush
Cremos, pe obraji, fond de ten și ruj roșu intens,
Pe buze, ruj de ieșit și hoinărit prin oraș.
Dar tu mă prinzi frenetic,
De teamă să nu mă pierzi pe străzi
Și mă iubești demonstrându-ți încă o dată vitejia printre viteji.
Iar în alte seri mirosind a sarmale, a tocăniță și a friptură de pui,
Mă înghesui în baie tandru îmi spui,
Că miros atât de lasciv, atât de bine,
De parcă dragostea mea ți s-ar vârâ în intestine.
Serile mele nu seamănă deloc una cu cealaltă,
Pe unele le muncesc, le oblojesc
Și le târâi în gărzi,
În unele citesc asiduu
De parcă luna ar sta strecurată în cărți
Dar serile mele au în comun
Toate , mirosul de fum
Al țigărilor mele, suave și tari
,,Reach for a Lucky instead of a sweet”
Țigările mele Lucky Strike cu care mă mint
În serile mele și mă alint !

Timișoara, Cartierul Traian( într-o seară savurând un pahar de gin și de vorbă)

Dor

Încurc de cele mai multe ori,
Mirosul de august cu mirosul tău de la subțiori,
Cu mirosul meu de coapse încinse,
Înnegrite în trecut de soarele mării,
Atât de sărat, atât de albastră,
Parcă mă înfierbânt mai tare anul acesta,
Așteptând să-mi susure vara în urechi,
Să mă diezmierd,
În timp ce calc toate cămășile tale cu mâneci scurte( observ că doar una e de firmă, de fițe, marca Jack Wolfskin El Dorado)
Împăturindu-le apoi în valize,
Și mă apucă o poftă nebună
De a mă întinde pe tine, de a pătrunde în tine,
Dar nu pot, o amân pe altă vară,
Și mă apucă disperarea căutând slipul îngust de baie,
Cu miros de femeie și mare scăldată de ploaie,
Și-mi înmoi timpul rămas și mărunțișul pentru înghețate,
Verific disciplinat, încă o dată , de două, trei, cinci ori biletele de avion, pașapoarte,
Încurcând din nou
Mirosul de august,
Cu mirosul de flori,
Cu numărul de culori,
Al zilelor noastre
Ce par atât de departe!

Costinești, România(fotografie din arhiva proprie august 2000)

38

Uneori aș vrea să fiu în pielea ta
Să fiu eu vacă,
Să stau, să privesc timpul
Să rumeg iarba de peste tot
Și gura să-mi tacă.
Să alung răutăți, și uri, și lacrimi,
Cu coada vânturând în lung și în lat,
Așteptând văcarul să vină
Să mă ducă la adăpat.
Dar în loc de apă, aș bea doar iubire
Și sufletul mi l-aș umple cu cerul de vară cu stele,cu vânt și ploi repezi
Să mi-l pierd printre ele.
Aș visa toată ziua în verdele pășunii, printre margarete și ciulini,
Aș strivi cu limba tăunii
Ce mă-nconjoară haini,
M-aș tăvăli în noroiul din baltă cu ugerul plin,
Și-aș străbate kilometrii din poartă în poartă cu muget și alin.
Uneori aș vrea să fiu eu în pielea ta,
Să fiu vacă,
Dacă aș putea să mă mai nasc o dată,
Să mă strecor în munți, în înalt,
Să smulg firul ierbii, să-mi scald,
Vocalele și consoanele ițite în zor,
Să mă pierd în strigătul lor plutind printre nori!

În patul meu

La mine în pat
E loc acum doar pentru tine
Și cockerița noastră bătrână
Cu blană moale de lână.
Înainte vreme, mai veneau și fetele mele,
Să-mi arate noile instantanee de pe instagram,
Noile pulovere sau sutiene.
Mai făceam și câte o analiză literară( la științele reale nu mă pricep)
În ceas ascuns apus de seară
Iar când erau mici, mici de tot
Săreau în pat și peste tot
Și mă strigau într-una de parcă mi-ar fi pierdut mirosul și urma.
Și într-un târziu la mine în pat eu am să zac,
Leneșă și vulgară,poate îmi voi aprinde și o țigară,
Și-mi voi întinde apreteala cearșafului alb,
Cu miros puternic de înălbitor
Gândindu-mă că poate am să mor,
Într-o zi,
La mine în pat!

Hazel, cockerița noastră

,,Poezie pentru cei care nu vor să îmbătrânească”

Mă opresc din iubit
Din iubitul din tinerețe,
Parcă uneori avea mai multe fețe,
Parcă făceam acrobații atunci și coapsele le desfăceam mai intens, mai tare,
Parcă uneori mi se topeau oasele de atâta încleștare.
Învăț un nou iubit de data aceasta
Pentru așa zisa vârstă a treia,
Menopauzată,
Improvizez o nouă poziție, de ,,nefată”
Și constat cu uimire că unghiul perfect al coapselor mele,
Trăiește mut de uimire în hipocamp
Și-mi amân RMN-ul
Într-o altă decadă
Și cad,de-a dreptul mă scufund în adâncul trupului tău
Să te caut
Mirată și tânără încă te caut
Nărăvașă, topită pleiadă
Eu sunt,
Forever!

Biserica Sfântul Nicolae, Densuș, județul Hunedoara, România

Reverie

Îngerul meu fuge
În depărtări
Înoată în mări
Mai suie un munte
Cuminte
E îngerul meu
Stă plin de el
Într-un ungher al casei
Atârnat pe perete
Printre tablourile cumpărate la licitații
Și fotografii colorate din vacanțe
Și nu mă lasă să-l vopsesc în alb
Așa cum se cade să le steie îngerilor
Îmi spune de fiecare dată
Când înmoi trafaletul
În ploi
În var
Că n-am habar
Că pe lume îngerii
Împrumută culorile locurilor în care noi am fost
Și nu vede de ce ar avea rost
Să renovez casa
De fiecare dată
Când mă întorc de unde am fost plecată
Pereții mei nu au voie sa fie decojiți de lumină!

Sat Râu de Mori , județul Hunedoara, România

Mă iubesc

Mă iubesc cu bărbatul cu piele ridată de soare de vreo două decenii
Am încercat să-i pun puțină culoare iubirii
Să-i dau soarele din Tropicul Racului
Ca el bărbatul meu să nu se mai îndrepte mereu spre Polul Nord să-și înghețe sentimentele în calotă
Ori de câte ori i se înecau vuind în glotă
Amândoi devenind disfonici și ironici
În momentele de grație ale aurorei boreale
Străduindu-ne
Să ne arcuim, să ne unduim în mișcarea iubirii trupurile
Căutând mereu viața
Într-o lume a noastră mai mică , pitică
Dăruind o lume de cele mai multe ori uriașă, mai mare
Răsucind-o înspre Tropicul Capricornului
Încă două decenii, în vară, în soare,doar cu bărbatul meu , regăsind în visare ce am pierdut amândoi în timpul de dinainte de potop și încălzirea globală!

Marea Neagră ( fotografie realizată de Liliana Drăghia)

Poezie de duminică

Ce ai făcut cu dragostea mea uitată în timp
Azi cerul are culoare de iulie
Caldă
Mai albastră decât irisul copilului meu mare
Cât de mult te-ai împrăștiat în mine
Nisipându-mă pe tot întinsul lumii ăsteia
Plecată la plimbare…
Hei, amintește-ți de prima îmbrățisare refulată undeva …
Până și Alzheimerul poate fi învins prin iubire,fără tristețe, fără hapuri, fără resemnare, scăldându-l în necuprinsul spațiului nostru în amintire, în mare…

Lanzarote, Insulele Canare ( fotografie realizată de Adelina Iacobuți)

De iubire


Se încing Sânzienele
În dimineață
În lanurile coapte și zdrobite de rod
Oare pot,
Să fiu drăgaica
Care joacă nebună
Îmbrăcată în alb ca o mireasă
Pe cap purtând din spice de grâu, cunună,
Sau numai el , soarele, pe cer
Stă în loc la amiază
Și trează
Inima ca un nor stingher
Nechează
Alergând în galop.
Trupul meu de drăgaică
Aprins în văpaia de galben
A pământului
Binecuvântează,
De belșug e plin sufletul
Neschimbat, neluat, neîntinat, când dansez, când te aștept…

Poezie despre viață


La vârsta de 1 an
Priveam nisipul ca pe o întindere nesfârșită,amorțită și pitită în sufletul meu.
La 7 ani îmi afundam vârfurile degetelor de la picioare
În el
Nisipul ,mișel
Care- mi contura înălțarea mea
De rebelă,fidelă!
La 14 ani eram atât de îndrăgostită
Lumea mea onirică era desăvârșită în creație
Nisipul era adorație
Magie
Mister!
La 21 de ani îmi târam rochia de mireasă
Nu mai știam
Dacă era albă
Sau împrumutase
Griul de cânepă al Saharei!
La 28 de ani îmi învățam
Copiii să alerge prin nisip
Erau mici
Și mă străduiam să-l cunoască
Cu ochii lor mari
Ca pe o mană cerească!
La 35,doream să-l pictez cu o altă culoare
Să-i anihilez simțurile
Să sădesc în el o floare!
La 42 de ani
Priveam speriată cum dune albastre
Zideau în jurul meu
Castele sihastre
Care se prăbușeau
Și strigam îngrozită
Că printre ele,eu nu mă zăream !
La 49 de ani
Mă scufundam în oceanul auriu al nisipului
Îmi ascuțeam mirosul , auzul , văzul
Îmi exploram liniștea
Căutând artefacte,mumii sau zei pietrificați !
La 56 de ani uitați
Descopeream cu uimire și candoare
Că între-adevăr în nisip
Crescuse o floare!
La 63 încă mai adunam buruieni imaginare
Răsărite în jurul creației mele
Ca ciupercile după ploaie
Și făceam ordine în timp
Pentru ca , la 70 să reușesc să rodesc o grădină
Cu trandafiri și hortensii roz
Plină de lumină!
Iar la 77 cu bețe de bambus subțiri
Să desenez mantre , să știu
Ca mai apoi , poate
La 84 sau 91 sau 98
Când totul e copt,
Că o să mă întorc ,
În burta mamei mele
Înotând în nisip
Mică câte un pic,
Adunând vise și stele
Și ploi peste deșertul vieții mele
Și zăpezi și nori
Și lună și soare
Făcând lumea aceasta mai mare!

Scoția (fotografie realizată de Lara Nuțu)