Să-mi pui o întrebare tu, O singură întrebare În ziua în care vara se trece, moare, Se jeluie copacul și-și flutură în lumină Frunzele sale albe de ceață și a lui splină, Mi se-ncovoaie-n spate Mă apleacă, mă cocoașă, Mă împodobește în haina lui de toamnă, de mireasă, Îmi mistuie de copt sufletul plin de roade Iară pe zile septembrie se sloboade Cu atâta tevatură, alai de îngeri nași , de îngeri fini și îngerii nuntași Ce se încurcă în vorbe,în inimi și iubire Și parcă ascultându-i Mai, mai că-mi vine, Să stau cuminte astăzi și să mă pierd pe drumuri Să mă preschimb în fluturi Și în ambrozie amară, Și să mă prind în stele când noaptea se coboară!
România Baia de Arieș , Valea Ciorii, Muntele Simulești , fotografie realizată de Alina Buliga
Câtă zăpăceală în acest echinocțiu Câtă pălăvrăgeală smintită și aburită Zace în ceainicul sec Cu încrustații art deco Cu sept De petale de trandafiri ofiliți de pe buzele tale Curând îmi voi pune șalul ros de timp Și voi fi ca o cioară văduvită și gonită Pe când ea adevărată cioară goală de vară va plânge Nu am timp s-o ascult Sunt atât de preocupată Ca și cum aș fi din nou fată Să aranjez frunzele verzi și uscate de ceai În moduri ombilicate Scrise în tratate Iar lacrimile îmi zac uitate În ceașca albă de porțelan Câte anotimpuri vor mai sta acolo tolănite în Încercări de a ne continua viața De a iubi în moduri cât mai profunde false sau adevărate ca și cum am fi ultimii aleși de Dumnezeu din nou ca și cum circumzia ar fi efectuată ecliptic curată
Mântuiește-mă azi m-a necăjit iubirea M-a lăsat fără apă fără întrebări M-a uitat pe caldarâmul străzii pe care alergasem ieri M-a lăsat pustiită și zdrobită Oasele mă dor de neputință și zbor Ochii mei verzi tresar în bătaia îngerului la amiază el îngerul Nu-mi spune nimic. El îngerul nu mă privește Uimită mă lasă și mă rănește lumina lui Mântuiește-mă căci azi am învățat să cad Azi am învățat…
Tatăl meu avea vorbe puține Moi Uneori clandestine De aceea îi căutam în buzunarele burdicului kaki Unde găseam Rime în portofelul gri Bomboane de mătase cu arome de absint O filă rătăcită cuie și arginți Cu care ar fi vrut să vândă de putea mereu și întotdeauna Viața sa!
Mi-ar place să-mi port omul de zăpadă în sfârșitul acestei veri Să-l plouă pe stradă, Să-l plouă cu meri, Să-i cânte vântul roșiatic și lung, Să-l mângâie luna Când se prelinge în umbre pe pământ Să-l pun la vedere, Mirați să se întoarcă copiii Să întrebe de unde e el, Iar omul meu de zăpadă să râdă, să aplaude și să se fudule mereu Că a venit doar cu mine, În suflet mi-a stat Și i-a fost atât de bine Încât de iarna trecută a noptat A privit primăvara cum curge în culori și în curcubeu Și a plâns că n-o poate atinge, Dar i-am povestit eu Cum rândunici și berzele albe se întorc, iubesc și apoi mor Cum soarele ne încinge în inimi și dogoare ca un cuptor Și mă încumet acum în toamnă să-l scot la plimbare puțin, Să-i arăt cum se stinge frunza, Și ciorile cum ne vin, Cum strigă copiii în seară că ar mai vrea să se joace puțin Cu mine ,cu el omul de zăpadă Cu stelele mici și adormite de vânt și un înger pribeag rătăcit pe pământ ce alunecă mirat și nătâng ,visează cuprins de iubire, iar omul meu de zăpadă rămâne pe stradă așteptând iarna cu îngerii albi și pictează pisici, flori,și căței,oameni îndrăgostiți îngeri și ei!
În prima imagine am deosebita onoare să v-o prezint pe artista Ramona Maria Ciuca.Anul acesta Ramona a expus la Galeria EKKA MOOR , Madrid , Spania, la Cluj în cadrul expoziției Primăvară cu Parfum de femeie, la Veneția în cadrul expoziției ROMANIAN ARTIST IN ITALY iar în momentul de față la Biblioteca Națională a României !În cea de-a doua imagine vă prezint tabloul realizat de Ramona, Omul de zăpadă(omul de zăpadă al meu și al Ramonei😌)Am scris poezia ,,Oameni de zăpadă” publicată anul trecut pe acest blog ,iar Ramona a pictat pur și simplu în maniera ei caracteristică și desăvârșită cuvintele. Mulțumesc Ramona!🤗
Eu nu am decât zâmbet Indiferent cât de tare m-ar bate vântul în viață Eu nu am decât zâmbet Și dansez și zâmbesc Și uneori parcă aș vrea să mă opresc Dar fiecare secundă a timpului meu scurs până acum Vă arată bucuria de a trăi Chiar dacă uneori Stau Și îmi întind degetele plăpânde și pale În părul meu blond cenușiu cu mirosuri de paie Și le răsucesc le răsucesc Și zâmbesc Pentru că eu nu am decât zâmbet!
Îți spun privindu-te pentru ultima oară A acestui an Rândunică Mică Du-te, zboară, Nu mă uita! Întoarce-te în altă patrie a ta! Te despart de mine vară, Te despart cu tristețe Și aștept o altă vară Cu o altă frumusețe Cu o altă tinerețe. Du-te în Sud, Să-mi pui pe rug Inima, Să mi-o arzi cu focul tău, Să mi-o scalzi În apele Oceanului Pacific sau Indian, Te aștept, Te voi aștepta încă un an! Mă înveștmânt cu belșug de struguri și vânt, Cu galbenul crud al acestui pământ în curând Vor semăna ochii mei orbi Negri de corb Ploi Ploi mărunte și dese Și zilele vor țese nori de ceață albicioasă fină, de mătase În care îmi voi împreuna mâinile a iubire în rugăciune, Iubire îți voi da, Doar iubire îmi vei da Du-te !Îți spun pentru prima oară, Du-te și tu în vară Toamnă eu sunt acum,nu te uit, nu mă uita!
România, Timișoara, Parcul Poporului( fotografie realizată de Lara Nuțu)
Cât de mult te ascundeam în vară Să te ardă soarele, să-ți fie bine, Acum, mă simt năucită în toamna ce vine Și caut străzi cu nume de destinații exotice și exclusiviste, Cu aere desprinse din reviste, Aruba, Argentina, Creta, Cuba. Și știu că-ți tremură inima, Știu că-ți tremură inima Asemenea frunzei desprinsă de trupul copacului Se tânguie el, că a rămas fără păsări Fără cuiburi de păsări Fără verdele aromat și roșul crud și înspumat al fructelor, Cade doar un măr Pârguit, stingher, Tremură inima ta de dorința păcatului, Mușcă cu patimă inima ta din inima mea Fă-ți pomană și dă ce rămâne din vară săracului Care așteaptă pe strada cu case înghesuite, ceruite, năpârlite de atâta viață Renovate cu gust amar, cu alb murdar de var Fără de culoare, fără de soare. Cât de mult ne vom ascunde acum între zidurile lor crăpate Când vine toamna cu zilele ciudate Cât de mult mă voi ascunde în tine Și nu voi mai tremura!
Într-un început de toamnă Eu , mare și rebelă doamnă încerc să las doar semne Ale trecerii mele în iubire În palme răscolind firave vieți În pârguirea altei dăți Și încerc în timp Ca să aduc Frumosul ,frumos luat din ADN -ul plecat mult prea devreme Și nebunii, pe străzi și pe șosele, Să las doar semne. Un semn în răsărit de soare Un semn în norul care aduce ploaie Un semn în iarba ce-mi ascunde talpa Un semn să mă cunoască tata Un semn ca un zbârnăit ușor Ca de motor Și-apoi să zbor Să zbor Să nu adorm Și să visez cu ochii mei de aur Cu sufletul cuprins în rugul de amiază Să fiu mereu în viață numai trează!
