Poveste pentru fetițe(pentru Sofia)

Sofia Maria Dronca

Fiecare zi de decembrie este o poveste
Cu Feți frumoși și cu crăiese,
Cu inorogi, și ursuleți,
Cu iezi cuminți și cucuieți,
Cu broaște mici, sticloase,verzi,
Cu oameni de zăpadă stând pe stradă,
Dirijând iarna ca toți s-o vadă,
Având bagheta magică în loc de mătură zburlită,și un cor de găște rătăcite,împodobite cu castane,și pene galbene de portocale,
Și artificii, și baloane
Pentru fetițele frumoase
Cu rochii albe de mătase.
Fiecare zi de decembrie este o poveste
Cu ,,azi a fost, dar tot mai este”
Rostită în ceasurile lungi, târzii
De noi, cei mari, pentru copii!

Ea este toamna mea

Ea este toamna mea
Cu bestiale culori
Desprinse din trupurile noastre
Atâta galben
Atâta fum
De parcă ne-am arde iubirile pe drum
De parcă nu ne-ar mai rămâne nimic
Mult mai târziu
Vom deveni candele

Mame

Post

Iubire

Sacrificiu

Solstițiu
Și alb
În înalt
Vom fi cer
Rugăciune
Iar pentru alții
Vom fi stea
Călătoare în inimi pe o mare de suflete
Stea de soare în toamna mea de acum!

Paris 23.11.2021 (fotografie realizată de Lara Nuțu)

Sunt îndrăgostită

Sunt îndrăgostită
La vârsta mea? (E o tâmpită!?)
Și eu declar cât pot de tare
Da, sunt îndrăgostită de toamna nevestită,
Caldă cu ploi de primăvară,
Cu galbenul din case crud de caisă,
Cu arbori dezveliți și fără de pudoare,
Cu foșnet scurt de frunze în suflet,
Cu struguri cruzi și cu gutui,
Cu coaptele ludăi dulci amărui,
Cu mersul meu anapoda pe străzi
Lăsându-i toamnei sufletul să mi-l culeagă
Să fie ghindă sau castană pe o creangă,
Să-l mângâie în noapte vântul ei,
Să-l ducă în inimi teleleu, în voi, în tot și nicăieri!

De toamnă sunt îndrăgostită, atât de îndrăgostită
Încât mi-aș da din suflet să rămână și să-mi doarmă
Pe brațe și pe pântec și pe ochi, să fie amorțite secundele în ceață, să vă încălzesc târziu în dimineață,
Să fiu eu somn de drumuri castanii
Și somn cu vise roșii printre vii, să întind cât pot din viața mea , noaptea de toamnă, ca o taină cu stele mici și plumburii, cu îngerii pictați în strană, pe cer cu chipuri de aramă, să fiu eu somn și voi în toamnă arbori vii, să îmbătrâniți plini de iubiri!

Timișoara România(anonim)🍂🍁❤️

(A se citi cuvântul vii ca fiind pluralul substantivului vie)

Sfârșit de octombrie cu rime

Se jeluie octombrie în final
Și parcă ar da în cinstea lui un bal
La care să ne invite pe noi toți
Catolici ortodocși fanarioți
Cu îngerii pe post de toboșari
Sau poate vreți să fie ospătari
Să ne servească în cupele înalte de cristal
Iubire liniște sau ceai
Să picotim să stăm înmărmuriți puțin în toamnă
Să o cinstim să o aplaudăm ca pe o doamnă

Și să privim cum noaptea se coboară
Duios molatic lin pe scară
Și-și pune cizmele cu gulerul de blană
Pufos și cu miros de slană
Pe întreg orașul meu
Cu case galbene de somn
Pe apele lui verzi albastre
Pe ponton
Pe bicicletele încețoșate ruginite
Pe vise și pe suflete lihnite ce vor iubire și nu dorm!

Timișoara România

De octombrie

Trecerea noastră în toamnă
A venit ca o suflare,
O suflare într-o lumânare mică de ceară,
Pâlpâie zilele noastre totuși calde,
Vântul bate mai leneș
Copacii își sufulcă mânecile
Și dau din mână încet,
Discret și atât de cochet
Încât ți-ar fi teamă să le atingi trupurile costelive acum
Scrijelite de nervurile negre, galbene sau roșii
Ale frunzelor atârnate pe ei!
Trecerea noastră în toamnă seamănă cu mersul din bucătărie în dormitor
Unde ne întindem pe pledurile groase de lână
Și ne spunem:Noapte bună! Somn ușor!
Și tu în vis m-ai ține de mână
Ca pe o răsfățată ce îngână
Încă o dată
Un verb duios și ros de amintire
Cu susul în jos
Cu miros de măr copt
Asemenea trupului meu
Și deodată mi s-ar face poftă de ceai,
Și mi s-ar face sete de ceva dulce
Și pentru că nu am sau nu ai
Te-aș săruta mult, mult,mult
Ca și cum toamna sau visul s-ar duce!

Timișoara 22.10.2021Bienala de artă contemporană 1.10-7.11.2021 Art Enconunters ISHO Office fragment de tapițerie

Cine?

Cine m-ar prețui pe mine cea care în timp am purtat trei inimi șase ochi treizeci de degete de la mâini șase tălpi și atâtea iubiri în atătea zile cât au stat înghesuite în calendarele gregoriene sau iuliene acum când
Au înflorit copacii în galben roșu castaniu
Și sunt ca raciii și
Încet se despodobesc de cuvinte
Se aștern ca niște lumânări pe morminte
Cine ar prețui sau m-ar prețăluie pe mine cea care azi
Îmi vine s-o las baltă cu îngrijirea celor bolnavi de inimă rea
Și-mi vine să mă angajez la horticultură s-o iau pe arătură
Sau la spațiile verzi
Să adun frunzele căzute în grămezi
Cine? Sau cine va fi următorul ca mine?!

Curtea Bisericii Ortodoxe Sfântul Gheorghe Fabric Timișoara România

A treia poezie de toamnă

Îți spun privindu-te pentru ultima oară
A acestui an
Rândunică
Mică
Du-te, zboară,
Nu mă uita!
Întoarce-te în altă patrie a ta!
Te despart de mine vară,
Te despart cu tristețe
Și aștept o altă vară
Cu o altă frumusețe
Cu o altă tinerețe.
Du-te în Sud,
Să-mi pui pe rug
Inima,
Să mi-o arzi cu focul tău,
Să mi-o scalzi
În apele Oceanului Pacific sau Indian,
Te aștept,
Te voi aștepta încă un an!
Mă înveștmânt cu belșug de struguri și vânt,
Cu galbenul crud al acestui pământ în curând
Vor semăna ochii mei orbi
Negri de corb
Ploi
Ploi mărunte și dese
Și zilele vor țese nori de ceață albicioasă fină, de mătase
În care îmi voi împreuna mâinile a iubire în rugăciune,
Iubire îți voi da,
Doar iubire îmi vei da
Du-te !Îți spun pentru prima oară,
Du-te și tu în vară
Toamnă eu sunt acum,nu te uit, nu mă uita!

România, Timișoara, Parcul Poporului( fotografie realizată de Lara Nuțu)

De iubire


Se încing Sânzienele
În dimineață
În lanurile coapte și zdrobite de rod
Oare pot,
Să fiu drăgaica
Care joacă nebună
Îmbrăcată în alb ca o mireasă
Pe cap purtând din spice de grâu, cunună,
Sau numai el , soarele, pe cer
Stă în loc la amiază
Și trează
Inima ca un nor stingher
Nechează
Alergând în galop.
Trupul meu de drăgaică
Aprins în văpaia de galben
A pământului
Binecuvântează,
De belșug e plin sufletul
Neschimbat, neluat, neîntinat, când dansez, când te aștept…

Declarație


Mă declar fericită.
Toată viața am fost înconjurată de bărbați
Frumoși
Deștepți
Îmbrăcați în alb.
Fericită că nu m-au tratat
De boli
De nevoi
De sfială
De vorbe
De artrită
Sau ploi.
De aceea când te-am zărit
Am fugit , în brațele tale
De teamă să nu-mi rătăcesc declarația, argumentația și fundația zilelor mele.
Tu mi-ai dat, mi-ai inoculat
Culoare,
Numai culoare.
Roșu și gri,
Verde și negru,
Albastru și roz,
Galben și mov,
Mi-ai dat iubire
Stop după strop,
Până și pe îngerul meu l-ai vopsit cu vopsea de iubit, de a rămas încremenit în fericire!

Desen realizat de Daniela Areta Voștinar

De februarie

Sprijinite stau zilele în februarie
Înlățuite cu fiare de ploi sau nea,
Fiecare za a lanțului ce leagă secunda se rupe în iubire și ea,
Se sfarămă în inima mea.
Tânjesc după soare, suspin după mare,
Miros a primăvară,
Miros a pământ ce poartă urme de ciută,
M-aș întinde pe cer ca să alung zilele scurte și slute,
M-aș colora în violet de brândușă,
Cu gulerul galben și gușă,
M-aș încolți într-un măr pădureț cu brațe lungi și pas săltăreț,
Și aș zăvorî iarna la ușă,
Să aștepte până am să prind soarele roz, mare în plasa inimii tale,
Și m-aș încălța cu noile sandale,
Iar pe capul meu mic, neînțelept aș pune pălăria de paie,
Să aștepte iarna,
Și eu să aștept căldura verii ce-mi stăruie în piept!

Tablou realizat de Liana Nicolae