,,Iubi”

Am văzut marile piețe ale orașului ticsite de oameni
Parcă erau mai mulți ca niciodată,
Parcă s-au născut deodată
Sau în aceste zile pârjolite și dezgolite,amețite nu se practică activități domestice,
Oamenii nu mai dorm împreună,
Preferă să se țină de mână pe stradă,
Pe la colțurile clădirilor au pus coșuri imense de metal pentru așa zisele reziduuri,cine să se mai înghesui pe acolo,
Să se lipească lasciv de ziduri,
Oamenii nu se mai țin în brațe,
Se cuibăresc atenți în vreun fotoliu de marcă
Cu laptopuri scumpe drept iubire,
Eu fac yoga între timp și-mi examinez sânii cu uimire
Și nu sunt hotărâtă dacă mi-i măresc
Sau nu pot, să te întreb pe tine?!
Iubi avem bani pe card?
Iubi chiar dacă am sânii lăsați și grei de bătrânețe mă iubești?
Iubi ai văzut pozele din piață?
Casele au ochi de oameni în loc de ferestre
Iubi, trăiești, alo, cine mai trăiește?
Am văzut marile orașe în care te pot pierde și să nu mai te găsesc!(iubi eu iubesc, tu iubești, el, ea iubește…)

Piața Traian Timișoara iulie 2022

Mi-e tot timpul dor

Privesc la acoperișuri de case
Știu că dincolo de ele
Se aștern tăceri
Line sau foșnitoare de mătase,
E un cer atât de senin uneori
Ca și cum nu s-ar întâmpla nimic,
Îngerii presupun se bronzează în amiază
Sau își fac siesta sau
Visează?
Și atunci ne simțim pierduți,nevăzuți,
Îi strigăm,
Dar strigătul nostru se pierde într-un nor ivit de nicăieri,
Ceilalți îngeri plecați dintre noi
Nu ne pot răspunde,
Întind pleduri pe șezlonguri,
Prepară Devil’s Blood Cherry
Sau adună mizerii din etern,
E o plajă atât de întinsă acolo sus,
Imensă,încât te-ai putea plimba și afunda în nisipul ei
Ani fără număr
Și-mi închipui că și eu pot pleca
Într-o secundă pe acolo…
Îngerul meu oricum doarme acum
Și nu mă veghează,
Dar mi-e teamă de drum
Și oricât sufletul meu de dorul tău oftează
O să mă mai aștepți
Până voi veni la tine!
Între timp îmi aprind țigara și fac rotocoale în aerul cald, de fum
Nu fi îngrijorată că fumez mult mi-am făcut acum o lună radiografia,
Am plămânul drept bun, bun,
Celălalt ți l-aș fi donat ție ca să poți să mai stai cu mine,
Dar nu există negoț și nici tehnici de abordare
A transplantului de organe între prieteni cuvântători și necuvântătoare!

Piața Traian Timișoara

Crezi că poți?

Am fost tânără odată
Ai fost și tu tânăr odată
Pe vremuri am fost fată nemăritată
Nemăritată cu acte sau fără acte sau măritată viața s-a petrecut în alte și alte activități emoții și cuvinte
Însă am stat atât de puțin în casa copilăriei mele
M-au trimis devreme de acasă
Să nu cumva să cunosc mai multe despre jocuri și spații familiare
Nu am avut bunici care să îmi facă poftele
Nici rochii cu sclipici
Dar am avut vară cu miros de iarbă verde sau uscată
Cu seri neimaginabil de minunate
Au rămas agățate în mine multe mirosuri
Mirosul de căpșuni coapte
De înghețată
De struguri dulci și galbeni ca o ceapă
Mirosul înălțării mele nespus de dureroasă
Și nu priveam această înălțare în oglindă
Dar realizez acum când privesc la fetele mele
Că am fost fericită că n-am avut acnee
Eram uscată prea uscată
Aveam nevoie de iubire
Iar când te-am cunoscut
Și ai început în vară
Să mă privești cu ochi de îndrăgostit
M-am făcut mică
Și m-am făcut frumoasă
Crezi că mai poți să mă iubești
Pentru măcar încă un deceniu?
Sau să mă micșorez și mai mult până am să mă nasc prin fisiune binară și înmugurire?
Poți să mă privești din nou cu iubire
E iarăși vară!

Eu

Aș purta

Sunt vară acum,
Mă îmbrac mai tot timpul ciudată
În rochii ușoare de in
Și în picioare doar șlapii de plajă,
Havaianas,
Ooo, de atâția ani îi port!
În fiecare vară mă întorc și cutreier
Pe dunele fierbinți,aurii
Ca și cum ei ar ști
Iubirile mele purtate
Pe ici,pe colo,
Turbate,nemascate,târzii,timpurii,
Uneori le las urme de praf
Și curioasă îi pun lângă pat
Poate, peste noapte se va transforma praful de pe tălpi
În praf stelar
Și m-ar purta și mai departe,
Și nu aș obosi
Aș porni în noapte sau zi,
Spre alte locuri, spre alte țărmuri bogate și vii
Dar odată și odată mă vor părăsi
S-ar rupe, s-ar toci curelușele sau un pește înfometat i-ar ciupi, smulgând din călcăi sau degetul mic
Sau i-aș rătăci într-o cameră de hotel cu nume sonor
Sau poate vreun nor i-ar purta
M-ar purta,
Cine poate ști?

Șlapii mei Havaianas 🥰

A nu uita

Tata îmi repară bicicleta
Tăcut afundat în spițele ruginite și zdrobite de asfalt,
Mai smulge câte un fir de iarbă ciufulit,
Nu e grăbit!
Nu e grăbit!
Mama ne pune în farfuriile de porțelan mâncarea de varză dulce cu roșii tercite
Fierbinte,
Mă ard la limbă și buze și înghit,
I-am promis că o să mănânc tot
Dar ea urlă,urlă:
Costică
Nu e cuminte!!
Nu e cuminte!!
Și atunci în ziua aceea mi-am promis
Că am să cresc mare,
Știu că am și scris undeva, ,, asta”
Poate chiar am compus o scrisoare
Și mi-am promis că nu o să gătesc feluri de mâncare sezoniere,
Cu varză sau alte legume aduse de prin lume
Și bicicletele copiilor mei vor fi mereu noi,
De parcă ar avea importanță
Sau poate nu le voi cumpăra biciclete niciodată,
Tata m-a auzit ;(wow)
Nuțica ar fi păcat!
Iartă-mă!iartă-mă
Că te-am întristat!
Acum șterg de păianjeni și praf biciclete
Și caut rețete,cu tăieței și varză creață
Uscându-mă în soarele de iulie holbat
Nu am uitat!
Nu m-ați uitat!

05.07.2022(IBCV Timișoara curtea din spate,nu știu a cui este bicicleta 🚲)

O mare perfectă

Nu mi-am ales o persoană perfectă care să mă iubească
În vara aceasta,
Nici în alte veri,
Nici o vară,nu este perfectă,
Nici alte seri,
Dar pot înota într-o mare perfectă
Cu valuri și culori scăldate într-o mie de nori,
Cu nisipuri fine, albe sau negre
Pe care să așez urme și semne
Ale trecerii mele
Devreme
Și pietre și scoici,
Alge și arici,
Meduze albe, pitice,
Pitite de frici
În ierburi ciudate, albastre și verzi,
Mă fac,te faci că nu le știu, că nu le vezi,
Nici o iubire nu e perfectă în timp,
Nici un trup nu e perfect în timp
Și nicicând nu am putea să fim perfecți în ceea ce spunem sau facem,
Dar totuși putem să zacem
Pe malul mării perfecte
Măcar puțin,
Să privim,
Să tânjim
Să dorim,
Să…im!

Paros Marea Egee (fotografie realizată de Liana Pleșa)

Poezie de iulie fierbinte

Plouă în ziua fierbinte de vară
Atunci când linia spatelui meu coboară pe genunchii tăi,
Genunchii tăi aspri care poartă mereu urmele degetelor mele,numai ale mele,
Urme rămase ca o ștampilă pe un colet livrat,
Dar plouă atât de năpraznic,
Cu tunete și fulgere albastre care străbat
Cerul,
Ploaie de vară
Bogată, buimacă,săracă,
Amintindu-ne de fiecare dată
De primul act de dragoste
Scurt, intens, parfumat,
Vestind
Ploile lungi și interminabile
Din toamnă,
Până atunci?
Mă ascund între genunchii tăi surdă și oarbă,
Și tu îmi șoptești
Iubito,plouă,plouă în sfârșit
Mă iubești,mă știi, m-ai iubit?

Ercolano Italia(mai 2022)

O vară

Fotografie realizată de Dorina Bender( Creta 2022)

E o înghesuială pe aeroporturi
Curse interminabile sau scurte
Rochii perfect mulate pe corpuri timbrate sau hialuronate
Cu miros de tei( teiul înflorește în iunie și acum e iunie și ne amintește de sfârșit de sesiuni sau alte reuniuni)
E dezlegare la pește suntem sau nu în post
Cine poftește corpuri perfecte singure cu suflete în adăpost
La loc sigur
Plimbate prin Belek Alanya Saint-Michele
Curtate doar pentru o săptămână
Apoi lăsate uitate poate unele dintre ele cu puțin noroc neuitate
Cât de puțin știm despre noi pasagerii unui zbor
Pasapoarte acte viramente bancare coate goale pret-a -porter etcetera
Etcetera
Postări selfiuri adnotări reviwiuri blocări de memorie
Stocare
Ce bine ce bine a fost la mare
Nu ne mirăm
Marea Egee Mediterana Baltică nu
Marea Libiei
Marea Roșie
Iubitule unde ești tu?
Iubitule mi-e sufletul ars
Plec
Nu îți spun bun rămas
Te sun când ajung la hotel
Unde sunt
Habar nu am
Defel
E totul ok
E scump
Am trecut cheltuielile în contul tău
Ceau ne auzim mai încolo
Pe curând!
Zboruri vacanțe distracție
E vară și nu știm mai nimic unul de celălalt
Ne îmbrâncim alergăm așteptăm în aeroport cuminți somnoroși plictisiți stresați ca niște adulți
E liber la mare
Mă asculți?

Incantație scurtă

Sânziană Ană
Te trezește
Te primenește cu roua culeasă
Dis de dimineață
Eu nu am vorbit
Nici nu m-am smintit
Visele culese
Spicele alese
Le-am îngălbenit
Dar nu de bolit
Ci doar de iubit
De iubit și soare
De coaptă cea floare
De ziua cea lungă
Poate o să-ne ajungă și mie și ție
Sărutări să fie
Îmbrățișări să curgă
Trupul să ne ardă de dor și frumos
Dănțuie cu luna
Și cu susul în jos
Stelele să luce numai în ochi pe buze
Răul să se ducă
În vremile ursuze
Mâinile să ție rod și bunăstare
Inimile roșii bată în fiecare
Anii să nu-i numeri
Nici să nu-i întorci
Ci de bucurie numa tu să joci!

Fotografie realizată de Diana Iacobuți(Rimetea județul Alba)

Poezie de iunie fierbinte

Îmi vine să-ți amintesc de mine cea tânără din când în când
De aceea mă port prin casă fără sutien cu o nonșalanță și o angoasă de parcă m-aș rătăci în etern
Iar după fiecare noapte și secundă lungă în care noi doi ne-am iubit,
Mănânc înghețată multă,
Acum am timp să observ
Că rochia cu tivul brodat cu roșul mat
Nu mă cuprinde,
Am tot timpul din lume
Să exersez pilates și stretching și yoga,
Să plâng,să nu plâng,să mă plâng
Privind în anii din urmă
Cum zburam rătăcind, rătăcind
Adunând ca într-un puzlle 3 D
Fărâme din tinereți
Și-ți fac cu ochiul într-una, în dimineți
Când tu mă trezești,șoptindu-mi:
-Nu știu ce faci iubito
Dar tot mai frumoasă și dragă îmi ești!
Și eu mă adun în tine mioapă la tot ce e în jur
Și știu că îmi vine, dar ce îmi vine
Să iubesc,
Să te mir,
Să te …
Tot timpul din lume!

Sidi El Bechir 05.05.2022