Se încing Sânzienele
În dimineață
În lanurile coapte și zdrobite de rod
Oare pot,
Să fiu drăgaica
Care joacă nebună
Îmbrăcată în alb ca o mireasă
Pe cap purtând din spice de grâu, cunună,
Sau numai el , soarele, pe cer
Stă în loc la amiază
Și trează
Inima ca un nor stingher
Nechează
Alergând în galop.
Trupul meu de drăgaică
Aprins în văpaia de galben
A pământului
Binecuvântează,
De belșug e plin sufletul
Neschimbat, neluat, neîntinat, când dansez, când te aștept…
Azi, m-aș logodi din nou
Cu soarele fecior,într-un solstițiu nou,
Căci el îmi stă doar azi,pe geană și pridvor cu inimi de roze sângerii, cu glasuri și cu dor.
Cu flori de tei și nuc
Mi l-aș lega de trup
Și m-aș spăla cu rouă,
Să fiu mereu ca nouă
Și l-aș purta pe râu
Și l-aș lega pe pântec,
L-aș zăvorî în suflet cu slovă și cu cântec.
M-aș îmbrăca în alb
Să-mi fie numai cald
Și aș prinde vara în păr cu ramuri de pelin,
Ca dorul ce mă arde
Să pot să mi-l alin.
Azi, m-aș logodi din nou cu soarele fecior, l-aș face călușar, să joace doar pe jar,
Să joace de nebun, că el e atât de bun,
Să joace doar pe cer,
Să strălucească ,și să mă iubească!
La vârsta de 1 an
Priveam nisipul ca pe o întindere nesfârșită,amorțită și pitită în sufletul meu.
La 7 ani îmi afundam vârfurile degetelor de la picioare
În el
Nisipul ,mișel
Care- mi contura înălțarea mea
De rebelă,fidelă!
La 14 ani eram atât de îndrăgostită
Lumea mea onirică era desăvârșită în creație
Nisipul era adorație
Magie
Mister!
La 21 de ani îmi târam rochia de mireasă
Nu mai știam
Dacă era albă
Sau împrumutase
Griul de cânepă al Saharei!
La 28 de ani îmi învățam
Copiii să alerge prin nisip
Erau mici
Și mă străduiam să-l cunoască
Cu ochii lor mari
Ca pe o mană cerească!
La 35,doream să-l pictez cu o altă culoare
Să-i anihilez simțurile
Să sădesc în el o floare!
La 42 de ani
Priveam speriată cum dune albastre
Zideau în jurul meu
Castele sihastre
Care se prăbușeau
Și strigam îngrozită
Că printre ele,eu nu mă zăream !
La 49 de ani
Mă scufundam în oceanul auriu al nisipului
Îmi ascuțeam mirosul , auzul , văzul
Îmi exploram liniștea
Căutând artefacte,mumii sau zei pietrificați !
La 56 de ani uitați
Descopeream cu uimire și candoare
Că între-adevăr în nisip
Crescuse o floare!
La 63 încă mai adunam buruieni imaginare
Răsărite în jurul creației mele
Ca ciupercile după ploaie
Și făceam ordine în timp
Pentru ca , la 70 să reușesc să rodesc o grădină
Cu trandafiri și hortensii roz
Plină de lumină!
Iar la 77 cu bețe de bambus subțiri
Să desenez mantre , să știu
Ca mai apoi , poate
La 84 sau 91 sau 98
Când totul e copt,
Că o să mă întorc ,
În burta mamei mele
Înotând în nisip
Mică câte un pic,
Adunând vise și stele
Și ploi peste deșertul vieții mele
Și zăpezi și nori
Și lună și soare
Făcând lumea aceasta mai mare!
Să nu mă chemi din depărtarea
În care marea mă ascunde
Și îmi sărută sânul stâng
Iar pe cel drept, nătâng,
Îl atinge cu valul cald, ca de pământ
Și brațele mi le înfășoară
Cu apa lucie ca de smoală,
În păr,agrafe îmi agață
Din scoici mărunte și de viață,
La gât, mărgele verzi de pietricele
Să număr zilele cu ele
Și trupul moale,ca de soare,ea mi -l așterne,
Cu alge,și nisip,și perle
Și uite așa împodobită
Îmi prind rucsacul roșu , încet , pe spate și plec…în amintire,
Și tu,să nu mă chemi iubire,din depărtare,
Promit că am să ajung în noapte
Și am să fiu cu tine
Cu marea,plaja,vântul , pescărușii și o cochilie …
Să ne ascundem , să ne ascundem!
Îmbrățișați și uitați de lume.
Când e foarte cald
Când arde pământul și trandafirii se pleacă de îmbrățișări dogorâte,
Mă uit înspre tine
Cel ce nu mai stai lângă mine,
Să mă îngheți puțin cu privirile tale,
Ochii tăi, două cuburi de gheață pe care le arunc cu nonșalanță în paharul de gin de pe tejghea.
Când e foarte cald și transpirația îmi curge sub sânii lăsați de greutatea vremii,
Îmi ajunge să mi-i cuprinzi tu și să-i scalzi cu sărutări ,
Tu, cel de azi, care ai rămas totuși să instalezi aerul condiționat în dormitor ca trupul tău în noaptea fierbinte din iunie să-l aud descoperit, să-l văd gol.
Când e foarte cald,
Mă arcuiesc înspre mâine , văduvită sau nevăduvită să prind ca și cum aș fi un mascul sau o femelă de vulpe de pe punte ,
Puntea unui vas rusesc de pescuit plin cu butoaie de votcă, de blănuri pe care să-mi întind trupul lâncezit și opărit de atâtea călduri,ultima croazieră,
Să-mi criogenez sufletul cu multa iubire din el ,
Să-l salvez de potop,cu puțin noroc,
Iar atunci când va fi un alt rai , pe un alt plai,
Să-l aduc în lumină din nou…
Vine, vine vara,
Vine în curând, trăgând,în lună norii,
Și zilele lungi,
Ca să mă ajungi
Și să mă ascunzi
Într-un curcubeu sau să mă arunci și să mă scufunzi în sufletul tău!
Vine, vine vara
Vine în curând,
Inima-mi surâde, roșie, sângerie
Ca un mac umflat și purtat de vânt!
Vine, vine vara peste buza mea,
Și se vâră în tine ca o pușlama și mă minți în seară că am părul blond, răsfirat în fânuri și de dor necopt.
Vine , vine vara peste ochii mei,
Cricăie un greier în urechea-ți surdă că sunt spicul verde care-l vezi în luncă,
Ce se-ncinge -n truda de a-ți rămâne în suflet și de a da în pârg.
Vine, vine vara,
Vine în curând!
Tu, deschide-i ușa, n-o auzi strigând?
Ea e disperată
Că a venit în grabă și e necoafată,
N-are nici sandale , nici costum de baie , nici rucsacul roșu sau coșul de paie,
Are doar cireșe,zmeură și pepeni, ochelari de soare și valiza veche în care a îngrămădit dragostea mea toată,
Să o duci la munte, să o duci la mare,
Să o duci în lume, s-o pierzi în visare!
Când m-am născut
Se secera orzul,
Pe câmpie, se scuturau macii
Și ortacii se adunau prin vie.
Zmeura da să se coacă,
La biserică, copiii băteau în toacă
Iar mama sta și plângea,
Eram ultimul copil
Ce ieșea din ea!
Sora mea mare tăia găina
De parcă pe ea
Săraca căzuse vina,
Că mama plecase în grabă
Uitând de sfadă
De sfaturi și iubiri.
Iar, tata,pe gânduri era
Visa
Că-n noapte de luni spre marți
O fetiță mai avea
Plăpândă, firavă și neagră
Dar ea avea să-i fie cea mai dragă
Și când botezul mi l-a dat,
Părea că-i vreme de Ignat
Cu mese întinse și plăcinte,
Cu fețe albe, dragi și stinse,
Cu flori pe brațe și-n pridvor
Cu voioșie și cu dor
Și cu sfințita taină a cununiei.
Era senin, era frumos,
Era și cald, era și un rost,
Era și grabă și belșug,
În ziua când eu m-am născut
Era și somn, erau și griji,
Dar despre astea nu v-am scris
Că-n ceasul sfânt de miazăzi,
Am fost în casă patru copii.
Și mai târziu în miazănoapte,
Doi au plecat cât mai departe
Și doi au stat de-au privegheat
Părinții de i-am îngropat.
Când m-am născut
Se secera orzul,
Pe câmpie, se scuturau macii
Și ortacii se adunau în vie,
Iar eu sunt vie
Și vă aduc în dar, totul!
Castanul de pe strada mea mi-a spus:,,Să îți înflorească sufletul , să-ți fie plin de bobocii iubirii”
Iar eu , firavă și neștiutoare am adormit,
Și a înflorit castanul!
El mi-a privit de dimineață din nou sufletul, treaz de data asta și iar mi-a spus: ,,Urcă-l și urcă-te cât mai sus, împodobește-te cu lumină”
Și m-am făcut surâs, dezgolit fără de vină!
Castanul m-a învelit cu albul și rozul soarelui
Și am pornit din nou hai-hui( de fiecare dată o tot iau din loc cu noroc sau fără noroc)prin cartiere inaugurând terase,berării, piețe și florării, anunțând festivalul de artă stradală sau de jazz, sau artă culinară
Invitându-mi prietenii beți ,beți de fericire,lăsându-ne reguli, mizerii și tristeți în urma altei vieți,să petreacă cu mine!
A înflorit castanul și îngerii noștri chicotesc de bucurie și-și pun dorințe,și suflă în lumânărele creând noi tendințe,în primăvară,în primăvara firavă de soare,
Strigându-ne să numai stăm închiși în case, să ne mutăm zilele afară, în ploaie!
N-a mai plouat atât de mult
În luna mai
De ani,
Dumnezeu cântă la nai
Balade.
Pe garduri înnegrite de vânt și umezeală
Stau înfipți în umbre,corbii
Și pălăvrăgeala ciorii
Îmi tulbură seninul din amiază,
Când ciripește o albă rază
Ivită dintre norii spulberați de tine.
De lene trupul mi se așază
Și mă țin, picurii de ploaie,atât de trează.
Pe gardurile de verbină
Înșiruiesc cuvinte goale,
Și tu mi te așezi în poală
Și inima de tine mi-este plină.
Cu patimă te înfășor
Și în amiază te adorm
Pulbere de soc în palmă îți torn
Și Dumnezeu cântă din nai
Cu părul său lung și bălai
Iar eu te înfășor
Ca pe-un odor
Și îți sărut gândul și visul
Și îți măsor și necuprinsul.
În ani ,îți dau iubirea mea
Și-n mai e iarăși vreme rea.
Și îți promit că o să mă târguiesc, la târg,
O trompetă să-i dăruiesc
Lui Dumnezeu să sufle în ea
Că poate-n mai va fi și nea.
Sau mai degrabă mă socot
Sa-i cumpăr un acordeon
Cu burduful verde și greu
Să nu fie și mai rău.
Dar tu,
Îmi spui :Iubita mea
Țambale îi vei cumpăra
Țambale albe,lucitoare
Și atunci va fi și mult soare
Și corbii se vor întrista
Că-n umbră ei s-or așeza
Și ciorile vor rătăci în noapte și în zi
Căci tu, mereu mă vei iubi,
În luna mai
Și-n lunile din toată lumea și vom cânta,
Cu Dumnezeu
Cu îngerii
Și luna!
,,Azi am fost la piața de îngeri,
Era închis”.
Mă uitam în sufletul tău, era trist!
Te-am luat de mână ca pe unul pierdut de vedere, pierdut de ochi și te-am dus la piața de flori,
Să-ți aleg maci roșii să ți-i pun pe brațul stâng, să te înfășor, să te ferească de deochi.
Nu eram decât noi, noi doi și-o florăreasă bătrână cu dinții albi de lapte de stână.
Tu simțeai mirosul de azalee și trandafiri pocniți , eu mă uitam după ceilalți care nu erau , și-i știam atât de grăbiți , să planifice concediile plătite în avans de anul trecut, să-și amâne programările la fitness și dans, și numai au astfel timp și soare să vină în piața de flori să cumpere culoare să o pună în viața lor.Dar mâine dragul meu după rapel sau altă vaccinare, sau imunizare îți promit că vom merge din nou la piața de îngeri,
Poate peste noapte unul din ei se trezește și numai plânge!
Lazăr Elena 