Să fim primăvară

I-am propus să fim primăvară
Eu și el
Galben un ochi să port eu de păpădie
Când numai vreau să văd nimic să-i împrăștii puful
Să mă pierd într-un labirint să alerg să mă mint
Un ochi albastru ca văzduhul
Să poarte el
Doar el știe să urle ca un tunet
Să scapere scântei ca un fulger
Dar norii să mi-i trimită mie
Numai eu plâng în zile
Și aștern mai apoi curcubee în ploi
O inimă liliachie de brândușă cu cave portocalii aprinse am să-mi pun eu în piept
Sau mai bine lui
El e fragil lui i se înfundă coronarele
Eu voi avea de trăit mai mult
De aceea îmi voi așeza inima roșie de roză în cutia toracică sau mai bine în osul temporal
Și am să tac când vor sângera spinii și-i voi înfige să crească ca vița de vie pe arac să dea rod potop de belșug ca să vă aduc vin la fiecare masă de duminică
Pântec de lalele colorate voi avea
Toate culorile sunt cele mai de preț
Voi fi listată la bursa de valori
Pentru ce am purtat în pântec și am dat viață
Iar amândoi vom avea brațe de salcie curgătoare să vă putem cu prinde neliniștile patimile lacrimile cuvintele sau brațe de crini și măslini cu care vom purta pace și alin
În fiecare primăvară de acum înainte!

,,Frumusețe așezată” în iarnă

Când e foarte frig
Mă învelesc cu tine
Doar pupilele mi se întrezăresc subțire pe geana zilei
Încep cu brațele tale care încă mai poartă puterea tinereții
Mă strâng în ele
Mă vâr printre degetele aspre cu fire de păr zburlite și ițite ca și ierburile uscate în zăpadă
Mai apoi îți trag toată pielea de pe torace de pe coapse de pe cap
Ca să încap
Eu toată
Neridată și necoaptă mai e pielea ta
Și mă poartă în serile de vară cu parfum beat de tuberoze înflorite și flori de cireș ca niște
Albe mimoze și pleoștite de zăpușeală
Transpir de emoție acoperită astfel
Scot aburi pe gură
Și mă învârt în inima ta ca un ceas
Acum sunt într-un an într-un veac într-un mileniu și astfel ajung să-ți cunosc toate sentimentele
Toate elementele care s-au adunat să te facă pe tine
Nici nu îmi pasă că iarnă îmi umblă prin casă
Mi-e cald acum
Mi-e bine!

Gravură în blocuri de lemn (fragment) ,,Frumusețe așezată sub un cireș înflorit” de Utagawa Yoshitora 1859 George Șerban Ukiyo-E Collection Muzeul Național de Artă Timișoara

Duminică de după toate sărbătorile

Amețită de petrecerea ultimelor zile
Iarna se scutură amețitor
De toate sticlele de șampanie
Băute în dormitor,
De artificiile aruncate în noaptea dintre ani,
De colindătorii grăbiți după bani
Care n-au cântat decât: „Domn, Domn să’nălțăm”,
De trândăvelile și alinturile după post în pat, sub pat, pe lângă pat.
Acum ninge
Am petrecut destul,
E ziua de după, în care ne reluăm postum viața.
Facturi, farfurii nespălate, faruri de ceață, fornetti la pachet pentru servici,
Futaiuri lungi, futaiuri mici,
Foarfece de ascuțit pentru gardul viu(mai puțin se înverzește),
Focuri de aprins în casele înalte,
Fripturi de rumenit,
Flori veștejite de coronițe sau ornamente, de aruncat la gunoi sau de presat,
Finalizate examene, angajări, demisii, revolte, Open-ul Australiei nejucat,
Finish-uri ale zilelor de ianuarie
În care ninge,
Ninge acum ca o bucurie și o răsplată că nu te-am sau nu m-ai părăsit încă…că nu am plecat sau nu ai plecat, și dacă ai plecat promit că te aștept eu… și cred că e cel mai important în ziua de după!

Copenhaga, Danemarca detaliu de fotografie realizată de Lara Nuțu

Duminică de decembrie

Liturghiile săvârșite în duminicile de decembrie
Ne coboară în suflet
Ne urcă în albastrul cerului
Ne apleacă capul a mirare în renaștere și speranță
Ne moaie genunchii în rugăciune
Și ochii ni se inundă cu ploi și ninsoare
Ne întind pe lespede și pe pământul ce tremură de frig dar care
Mai apoi se umple de rod
Ne încing sufletul cu un curcubeu și un zălog
A iubirii dintre mine și tu
Dintre voi și Ea
Dintre noi și El
Dintre lumina dată de,,Răsăritul cel de sus”
Nu vom fi apus
Nu vom înceta a crede în iubire
Niciodată!

Bobiţa Adina Valentina

Poezie despre ploi

Despre ploile de toamnă fiecare dintre noi avem o poveste
O viroză
O psihoză
O dragoste
Un tremurat
Un oftat
Un strănut
O renunțare
O provocare
Dar pentru fiecare dintre noi toate acestea sunt un trecut
Iar noi invitații la o înmormântare
Poate a propiilor noastre ploi de toamnă
Poate a unei iubiri trăite și rătăcite în alt pat
La o altă masă
Lângă o altă femeie sau alt bărbat
Poate ceașca de ceai cu mult zahăr fierbinte uitată pe un dulap
Poate vă las pe voi să-mi scrieți despre ploi
Despre…
Poate va veni din nou o altă toamnă cu un alt barometru cu o altă măsurătoare cu un alt septembrie octombrie sau noiembrie cu o altă vreme și o altă boală poate vom rămâne noi sau voi doi poate poate

Nieuwegein Olanda ( fotografie realizată de Andrada Pătruca)

Se apropie iarna

Ne vântură toamne pandemice
Demult nu a mai vorbit vântul cu asemenea gânduri
Peste pământuri
Se apropie încă o iarnă pandemică
A doua la număr pentru unii dintre noi nu e nici o diferență
Aceeași vestă de lână
Același palton
Același cozonac cu rahat cumpărat de la Profi
Auchan sau Lidl sau Kaufland
Pentru alții un …mare
Tot ce se termină în ,,at”
Unii dintre noi ne împărțim în vaccinați cu o doză două trei sau nevaccinați
Alții au murit
Sau alții sunt deja ratați
Dar observ
Că în trend au rămas aceeași brazi
Tăiați la ghiveci naturali despuiați bogați artificiali și răzleți
Dar inima noastră îi va împodobi
Doar ea îi va face să pară vii de data aceasta în iarnă ea verde asemenea brazilor va fi!

Cartierul meu Traian Timișoara se pregătește de sărbătoare

Cerere de tristețe

Știi că în fiecare secundă a vieții mele
Uneori anostă, searbădă
Uneori cu gust de cireașă neagră
Sau cu gust de izmă,
Dar de cele mai multe ori minunată
Te rog, de fiecare dată,
Dar te rog de fiecare dată
Că dacă e să se întâmple vreun rău tembel, mișel sau teleleu
Să mi-l dai mie
Dacă tu socoți că azi nu mai poți sau te-am supărat chiar de dimineață când m-am dat jos din pat
Sau vrei din nou să mă îndoi
Să nu uit că suntem mereu noi doi
Mă ceartă,rupe-mi mie mâna sau piciorul,
Dă-mi toate virozele din lumea asta
Mă disecă, mă implantează, mă stentează
Dă-mi boli de care nu s-au auzit
Doar mie
Știu că te rog
Știi că inima mea plină de iubire
Le poate duce pe toate
Are atâtea atrii și aorte
Cât pentru toți și toate,și că mă împac cu tot ce-mi dai, că sufletul mi-e plin de rai,nu mă alunga de acolo!

Hazel în prima zi de operație 11.11.2021

Poezia a șaptea de toamnă

Acum s-a desfrunzit mărul
Am uitat de câte ori s-a desfrunzit sau a înfrunzit pentru mine
Anul acesta a a avut cel mai bogat rod
Și parcă o teamă o port
Că va fi ultimul an
Va înflori mereu în sufletul meu
Mereu îi voi căuta lumina aruncată de brațele lui pe pereții sufrageriei
Numai ei știu de câte ori m-am oprit să o mângâi ca pe o bucurie
Așa cum ne mângâiem inimile uneori! S-a desfrunzit și îngerii iernii îl vor împodobi greu cu pene albe
Se va mai rupe o creangă trosnind de ger
Eu să-i mai cer
Să rodească iar?!
Frumusețea lui va rămâne în mine așa cum te port și pe tine rămas în mine în anii dintâi când erai îndrăgostit
Eu să-ți mai cer să fii același
Nu aș mai avea bucuria amintirii despre mine cea plină de vlagă și fără de vergeturi slabă atunci cu grimasele burții lăsate în paragină și uitare acum
Se desfrunzește mărul!
Iarăși?
De câți ani iubito îl avem?

Casa Artelor interior Timișoara România(fotografie realizată în data de 05.11.2021 când a avut loc vernisajul expoziției Sabin Nicolae Dancu realizată cu sprijinul comunității Beta platformă euroregională de colaborare și dialog ) Vă invit s-o vizitați ☺️

Poezie doar pentru tine

De exemplu rămâne o parte din tine banală în mine
În cele mai mărunte gânduri și gesturi din zi
Mereu oricât aș alunga-o
Uneori zăresc lingurița de cafea lăsată anapoda
În dimineață când mă trezesc alături de
Cana lălâie cu gust de gutuie al trupului tău
Șoșetele aruncate sub pat și mirate când le strâng cu dispreț și mă eeeenerveeez
Dar în același timp
Gândesc ca o prematură și pură făptură
Că ce m-aș face dacă într-o zi tu pur și simplu te-ai topi
Eu care beau de-o viață cafeaua neagră și amară de-mi răsfață creierul atent și zevzec și absent
Aș dona când tu n-ai mai fi lingurițele din casă
M-aș zăpăci și aș umbla fără șosete
Când tu n-ai mai fi
Și aș rămâne somnoroasă în zi
Fără statistici și fără de gesturi nimicuri prostii
Și aș vorbi singură aș exersa grimase
Nepricepând jocul de snooker de la terase
Sau m-aș eterniza în poziția de nufăr
Și aș visa că de iubire mă scutur
Ca de o boală misterioasă și rară
Și aș rămâne pustiită și goală fără de dragoste dacă n-ai mai fi tu!

Miramar Del Mar Lanzarote Insulele Canare

Poezia a cincea de toamnă de duminică

Eu stau,
Cât de frumos stau în toamnă
Și aștept iubirea.
Am timp berechet
Și cafea neagră și grea
Bio,
Strecurată,
Cu lapte de migdale amare
S-o beau pe îndelete privind în suflete cochete.
Eu stau
Cât de cuminte stau în toamnă
Și aștept să mă iubești cu trudă
Nu trist spasmodic și pe fugă!
Eu stau frumos în toamnă
Și mă mir
Că n-ai venit , nici nu te știu,
Că m-ai lăsat uimită și întoarsă asemeni cănii de pe masă din care zațul se coboară încet mărunt și mov

Asemeni unei vieți spre seară,cu semne, litere și cifre împănate,ca să le văd să nu uit că ai plecat departe,iubire

Eu stau,cât de frumos eu stau în toamnă și aștept

Lipova , județul Arad , România