Poezie de sfârșit de iulie

Și iulie s-a dus
Atât de repede
Parcă l-am ascuns
Sub fusta de in
Parcă mai sus de tivul de mână cusut,
Printre broderii și miros de grâu copt și lavandă,
Parcă nu se mai poartă acum iulie,
S-au stors și cireșe
Ne-am colorat și obrajii cu roșu carmin
Rumeniți în soare,
Parcă, în iulie nu a mai fost deloc răcoare,
Poate în augustul care va veni
Vom iubi
Vom iubi
Și voi ști, să te privesc mai mult
Și să-ți mângâi sprâncenele negre de stuf,
Voi strânge mai mult vara la piept,
În timp ce te aștept , franjurându-mi fusta de in cu miros de pepeni și vin,
Strivind cu tălpile goale torace și inimi de greieri,
Greieri ce-mi dau târcoale
În nopțile puțin mai lungi
Ca să-mi ajungi,
Să mă satur de tine
În augustul ce vine!

Fotografie realizată de Mălina Magda

Reverie

Îngerul meu fuge
În depărtări
Înoată în mări
Mai suie un munte
Cuminte
E îngerul meu
Stă plin de el
Într-un ungher al casei
Atârnat pe perete
Printre tablourile cumpărate la licitații
Și fotografii colorate din vacanțe
Și nu mă lasă să-l vopsesc în alb
Așa cum se cade să le steie îngerilor
Îmi spune de fiecare dată
Când înmoi trafaletul
În ploi
În var
Că n-am habar
Că pe lume îngerii
Împrumută culorile locurilor în care noi am fost
Și nu vede de ce ar avea rost
Să renovez casa
De fiecare dată
Când mă întorc de unde am fost plecată
Pereții mei nu au voie sa fie decojiți de lumină!

Sat Râu de Mori , județul Hunedoara, România

Poezie de duminică

Ce ai făcut cu dragostea mea uitată în timp
Azi cerul are culoare de iulie
Caldă
Mai albastră decât irisul copilului meu mare
Cât de mult te-ai împrăștiat în mine
Nisipându-mă pe tot întinsul lumii ăsteia
Plecată la plimbare…
Hei, amintește-ți de prima îmbrățisare refulată undeva …
Până și Alzheimerul poate fi învins prin iubire,fără tristețe, fără hapuri, fără resemnare, scăldându-l în necuprinsul spațiului nostru în amintire, în mare…

Lanzarote, Insulele Canare ( fotografie realizată de Adelina Iacobuți)

De dor

Parcă nu se întâmplă nimic nou
Parcă și mama mea a murit acum șapte ani
Și urmează din nou să moară
Parcă pomana de azi cu grâu fiert și boțit
Ne ajunge la toți cei de acasă de mâncare.
O săptămână am albit oasele ei din nou în minte
Spălate cu var alb și amar depănând amintiri zăcute în lobul temporal sau în dinte.
Parcă nu mai simt de atâta reînviere mâna ta strecurată și topită pe coapsa mea (femeie dorită)
Mângâindu-mi firișoarele de păr ițite după epilarea cu fenomenalul aparat luat la reduceri de pe un site
Parcă mă doare
Și mă scufund încet, încet în tine sau în mare (mi-e dor de ea, sau de tine, sau de mama, sau copilărie)
Parcă nu se întâmplă nimic nou
Nici canicula de afară nu are altă culoare
Altă ,,vară la mal”
Cu aceleași imagini în calendar
Undeva timpul s-a prins în eșarfa cu motive roz, de mătase aruncată în poduri de case
Printre păianjeni și sărutări trișate , strânse sau răsfirate
Și noi
Iubim din nou, parcă nu se întâmplă nimic nou sau totul are ecou: Tuuuuuuu….Euuuuuuuu

Malta 2021( răsărit fotografie realizată de d-na Laura Nerău)

Poezia numărul 7 din Săptămâna Mare


Veniți de luați Lumină
Lumină în tăcere,
Lumină în întuneric,
Că cel ce treaz nu este
Și Cel care vegheaza
El știe sau nu știe,
A se ruga și cere,
Când zgomotul de lacăt căzut în negrul hău ,
Când cheia ce deschide
Și închide tot ce-i rău,
Când lanțurile groase
Se sfarmă în pumnii strânși,
Când lumânarea arde și ochii ca de ceară
Se plâng în veci nestinși,
Când cuiele pe cruce se afundă adânc în carne
Când Tu îl privești pe El,
Și El supus adoarme,
Când giulgiul înfășoară trupul firav și drag,
Când rănile se surpă și de pe lemn îl trag,
Când jalea mamei strigă și floarea se înfoaie, când nu e nor , nici stea , nici vânt și nu e ploaie,
Când noi, cei muritori, cei plânși , și rătăciți,
Cei fără de biserici
Și în suflete închiși,
Ne mai spălam pe față, ne tolănim în vis
Și alergăm într-una cu zilele desculți
Și știm că în noaptea asta,
Când lumânarea arde
Când rugăciunea noastră
E dusă mai departe
Când oua înroșite împodobesc cuibare,
Noi ne plecăm spre Tine și spunem:Doamne, Tu care ai văzut și moarte și neființa,
,Tu care ai știut să ne împlinești dorința,
Tu care ne-ai adus acuma Învierea
Ascultă-ne și dă-ne noua mângâierea
Căci suntem îmbrăcați în straie noi și albe,
În brațe noi purtăm, mieii plăpânzi, micuții,
Și cozonacii grași umpluți cu mirodenii
Și ne plecăm spinarea în ceasurile denii
Și mergem
Pe cărare rostind în,ale vremii
Smeriți cu bucurie și îmbrățișați cu vrere
Slăvind cu bucurie
A noastră Înviere!

Poezie de duminică frumoasă de aprilie


Spovedania mea completă
S-a săvârșit la Roma
În ceasul ultim al zilei
Pioasă,devenisem dintr-o dată curioasă
Să beau cel mai bun latte machiato
Stând pe un caldarâm fierbinte în aprilie.
De -ar fi acesta ultimul păcat
Din lume
De-aș putea ține cana de cafea
În mâini , în fiecare dimineață
Rostind cu bucurie
Un Ave Maria,
Ascultând liturghia!
Într-una din duminici
Îmi voi spăla cana…

Roma, 2016,aprilie

Poezie de duminică

Se împrăștie iarna în noi cu repeziciune,
Iarna ce vine,cu nori,
Cu norii grei de zăpadă alunecă în mine.
Mi-aș înhăma zilele la sanie
Să tragă sufletul meu alb
Încărcat de iubire,
Să-l alerg printre stele,
Lăsând noi pași curcubeului din ele,
Pași mari și mov și roz de ninsoare,pași pe lumină,pe cuvinte și pe locuri,
Și aș pune și puțin roșu de sânge pe alocuri
Și verde de brazi
Ca să arzi de iubire în iarna ce vine,
Cu nori, norii grei de zăpadă
Ce alunecă în tine.

Fotografie realizată de Liliana Drăghia

Un nou drum la Roma

Fotografii realizate de Lara Nuțu

La Roma
Voi pleca într-o duminică din nou
Să ascult liturghia în biserica San Giovanni dei Fiorentini
Să pot culege spinii din sufletul meu
Împreuna cu pelerinii
Și câinii,
Noi să cântăm imnuri și să aducem slavă
Iar ei, câinii să vadă,
Stănd lungiți în amvon
Somnoroși și fericiți
Raiul care ar aștepta
Să fim îngropați împreună cu oasele lor
Înfășurați
În giulgiu de iarbă
Și frunze de toamnă.
Alergănd mereu în iertare și iubire
Printre îngerii noștri și ai lor!

Poezie pentru ploaia de azi

Au venit ploile de toamnă
Mărunte și pline de ceață
Mă strecor lângă tine
Sub plapumă în dimineață,
În bucătărie , espresorul
Face gălăgie,
Cafeaua picură monoton în ceașcă.
Ne uităm somnoroși pe fereastră
Și ne îmbrățișăm .
Ce scurtă se face ziua
Înghesuită și albă
Mărul își întoarce crengile spre cer
Eu mă strecor în tine
Stingher, sufletul se înalță .
Nu mă alunga
Mâine poate fi ger!

De duminică:

Duminica nu facem nimic

Stăm tolăniți pe dușumea

Fumăm din pipă sau din narghilea

Mâncăm șerbet sau înghețată

Sau o lăsăm pe altădată

Sorbim putină limonadă

De mentă verde sau ghimbir

Privim păianjenul cel negru

Cum țese încet încă un fir

Deschidem o umbrelă, două

Sau un șezlong până la nouă

Mai învârtim pe jar friptura

Și punem în pahare băutura

– Vrei o cireașă, o măslină?

Mă întind molatică spre tine

Îți fac cu ochiul drept ocheade

Că poate ai să mă întinzi pe spate

Dar, tu, nu

Mai hotărât ca niciodată

Îmi spui:

Îi așteptăm pe mama și pe tata la prânz

Să le servim salata

Și pieptul sec de pui gătit în vin

Și un cartof cu urdă plin

Că doar nu au colesteroale

Și mai adună, scumpi de pe masă

Sticlele de sifon ce sunt mai goale!

Și mă ridic cu nonșalanță

Și parcă mi-e puțin și greață

Mă uit în ciobul de oglindă…

A apărut un rid pe față

Și strâng în pumni telecomanda și-mi leg de gleznă

Iar sandaua

Oftez stingher și mă întreb:

O fi un Dumnezeu berber

De uită să mai pună și iubire în noi

Sau poate mâine?

Cine știe?

Duminica se numără în doi