Tatăl meu avea vorbe puține
Moi
Uneori clandestine
De aceea îi căutam în buzunarele burdicului kaki
Unde găseam
Rime în portofelul gri
Bomboane de mătase cu arome de absint
O filă rătăcită cuie și arginți
Cu care ar fi vrut să vândă de putea mereu și întotdeauna
Viața sa!
Mi-ar place să-mi port omul de zăpadă în sfârșitul acestei veri
Să-l plouă pe stradă,
Să-l plouă cu meri,
Să-i cânte vântul roșiatic și lung,
Să-l mângâie luna
Când se prelinge în umbre pe pământ
Să-l pun la vedere,
Mirați să se întoarcă copiii
Să întrebe de unde e el,
Iar omul meu de zăpadă să râdă, să aplaude și să se fudule mereu
Că a venit doar cu mine,
În suflet mi-a stat
Și i-a fost atât de bine
Încât de iarna trecută a noptat
A privit primăvara cum curge în culori și în curcubeu
Și a plâns că n-o poate atinge,
Dar i-am povestit eu
Cum rândunici și berzele albe se întorc, iubesc și apoi mor
Cum soarele ne încinge în inimi și dogoare ca un cuptor
Și mă încumet acum în toamnă să-l scot la plimbare puțin,
Să-i arăt cum se stinge frunza,
Și ciorile cum ne vin,
Cum strigă copiii în seară că ar mai vrea să se joace puțin
Cu mine ,cu el omul de zăpadă
Cu stelele mici și adormite de vânt și un înger pribeag rătăcit pe pământ ce alunecă mirat și nătâng ,visează cuprins de iubire, iar omul meu de zăpadă rămâne pe stradă așteptând iarna cu îngerii albi și pictează pisici, flori,și căței,oameni îndrăgostiți îngeri și ei!
Eu nu am decât zâmbet
Indiferent cât de tare m-ar bate vântul în viață
Eu nu am decât zâmbet
Și dansez și zâmbesc
Și uneori parcă aș vrea să mă opresc
Dar fiecare secundă a timpului meu scurs până acum
Vă arată bucuria de a trăi
Chiar dacă uneori
Stau
Și îmi întind degetele plăpânde și pale
În părul meu blond cenușiu cu mirosuri de paie
Și le răsucesc le răsucesc
Și zâmbesc
Pentru că eu nu am decât zâmbet!
Îți spun privindu-te pentru ultima oară
A acestui an
Rândunică
Mică
Du-te, zboară,
Nu mă uita!
Întoarce-te în altă patrie a ta!
Te despart de mine vară,
Te despart cu tristețe
Și aștept o altă vară
Cu o altă frumusețe
Cu o altă tinerețe.
Du-te în Sud,
Să-mi pui pe rug
Inima,
Să mi-o arzi cu focul tău,
Să mi-o scalzi
În apele Oceanului Pacific sau Indian,
Te aștept,
Te voi aștepta încă un an!
Mă înveștmânt cu belșug de struguri și vânt,
Cu galbenul crud al acestui pământ în curând
Vor semăna ochii mei orbi
Negri de corb
Ploi
Ploi mărunte și dese
Și zilele vor țese nori de ceață albicioasă fină, de mătase
În care îmi voi împreuna mâinile a iubire în rugăciune,
Iubire îți voi da,
Doar iubire îmi vei da
Du-te !Îți spun pentru prima oară,
Du-te și tu în vară
Toamnă eu sunt acum,nu te uit, nu mă uita!
Cât de mult te ascundeam în vară
Să te ardă soarele, să-ți fie bine,
Acum, mă simt năucită în toamna ce vine
Și caut străzi cu nume de destinații exotice și exclusiviste,
Cu aere desprinse din reviste,
Aruba, Argentina, Creta, Cuba.
Și știu că-ți tremură inima,
Știu că-ți tremură inima
Asemenea frunzei desprinsă de trupul copacului
Se tânguie el, că a rămas fără păsări
Fără cuiburi de păsări
Fără verdele aromat și roșul crud și înspumat al fructelor,
Cade doar un măr
Pârguit, stingher,
Tremură inima ta de dorința păcatului,
Mușcă cu patimă inima ta din inima mea
Fă-ți pomană și dă ce rămâne din vară săracului
Care așteaptă pe strada cu case înghesuite, ceruite, năpârlite de atâta viață
Renovate cu gust amar, cu alb murdar de var
Fără de culoare, fără de soare.
Cât de mult ne vom ascunde acum între zidurile lor crăpate
Când vine toamna cu zilele ciudate
Cât de mult mă voi ascunde în tine
Și nu voi mai tremura!
Într-un început de toamnă
Eu , mare și rebelă doamnă încerc să las doar semne
Ale trecerii mele în iubire
În palme răscolind firave vieți
În pârguirea altei dăți
Și încerc în timp
Ca să aduc
Frumosul ,frumos luat din ADN -ul plecat mult prea devreme
Și nebunii, pe străzi și pe șosele,
Să las doar semne.
Un semn în răsărit de soare
Un semn în norul care aduce ploaie
Un semn în iarba ce-mi ascunde talpa
Un semn să mă cunoască tata
Un semn ca un zbârnăit ușor
Ca de motor
Și-apoi să zbor
Să zbor
Să nu adorm
Și să visez cu ochii mei de aur
Cu sufletul cuprins în rugul de amiază
Să fiu mereu în viață numai trează!
O, Doamne
Parcă eram cu iubirea în brațe în vară, strângând-o atât de tare
Să nu mi se strecoare
Ca o hoață în soare
Și azi m-am trezit
În dimineață
Într-o nouă toamnă.
Ar trebui să mă încalț
Să dau o tură la piață,
La piața de îngeri,
Unul din ei sigur plânge
Și stă înghesuit printre mesele ticsite de roade
Și socoate
Câte mere,
Câte pere,
Câte prune și alune
Îmi voi pune în sacoșă…
Poate voi strecura și o brioșă
Pentru omul iubit de acasă
Și un morcov cu tiv de mătase,
Pentru omul de zăpadă
Ce-l port peste tot
Ca un netot mereu îndrăgostit de iubire,îndrăgostit și de prima zi de toamnă și poate spre târziu când păsările călătoare se duc în pustiu, îl va convinge pe îngerul care plânge că toamna totuși nu doare, atât de mult!
Vară hăbăucă ce te sfârșești cu ploi
Acum în ceas de toamnă
Ai ars iubiri în noi
Te-aș tămâia cu vorbele-mi ascunse în sufletul meu mare,și,
Te-aș purta o vreme pe piscuri verzi , pe soare,
Te-aș arunca în mări și ape curgătoare,
Să pot mai stoarce puțină căldură și zăduf
Te-aș săruta pe ochii tăi albaștri să nu-i uit,
Dar tu ca o nălucă mi te îmbraci cu vânt, cu nori și cu vâltori,
Îți iei cizmele grele de ploaie și umbrele și pelerine negre cu mâneci fără stele,
Măcar de-ai mai zâmbi, sau de m-ai strânge în brațe,
Să nu mă închid în casă , să stau ca pe găoace,
Să scot din saramură, din șpais și din dulapuri,
Toamna galbenă și grasă, cu zgomot și alai,
Cu a ei bețivi notorii,artiști și nași și fini și doamnele firave, amanți,nebuni străini ce aleargă prin ciulinii îmbătrâniți de vreme, nedumiriți, căutând doar semne de va fi lungă toamna, bogată sau săracă, de-mi mai mărit o fată sau de mă duc odată!
Țin cu cele cinci degete ale mâinii mele stângi inima
Să mi-o atingi
Inima mea stângă și roșie de iubire
Pe cea dreaptă
Am s-o anesteziez,
Am să o adorm
Să nu mai umble prin lume și să lase urme
Ale trecerii ei.
Țin cele cinci pâini cu cele cinci degete să te hrănesc,dar până la urmă
Tot cu iubirea mea mare, ai să te saturi, iubirea mea pe care o îngâni
Ca o litie săvârșită în ceasul de seară.
Și poate într-un târziu
Ne va învăluie și pe noi somnul,
Și cu cele cinci degete ale mele
Vom face închinare în duminica mare,
Ca un bun rămas, ca o fluturare a cerului înspre mare,
Ca un reflux a mării înspre sus, înspre înalt, sau,am să cad, ai să cazi în cele cinci colțuri ale lumii, sau am să ard , ai să arzi și nu vor rămâne decât cele cinci degete ale mele în care voi ține creionul să mai scriu încă în cenușa rămasă în urma venirii noastre aici în lume, rime…
We all need love
But I just needed a bit more
I might find her now
In the earth
Or with the wind
Or in your thought that came
So soon to me.
And love was all I wanted
Love to waste…
And when love wasn’t to be found
Or she was getting smaller
Some days I used to laugh a lot, a lot with you all
Caressed
My laughter will, maybe, drive away
Even the last sigh from my heart.
Now those days are gone, one by one.
I will look for them soon, my friends
From where I am now
In the earth, or in the wind, or in a thought…
But I wait now for my other lives
To gather fishing rods and hooks and a trawl
For I will be a fisherman in the after world
Fishing for love…
Yet, I’m never coming back.
Lazăr Elena 