Tatăl meu avea vorbe puține Moi Uneori clandestine De aceea îi căutam în buzunarele burdicului kaki Unde găseam Rime în portofelul gri Bomboane de mătase cu arome de absint O filă rătăcită cuie și arginți Cu care ar fi vrut să vândă de putea mereu și întotdeauna Viața sa!
Mi-ar place să-mi port omul de zăpadă în sfârșitul acestei veri Să-l plouă pe stradă, Să-l plouă cu meri, Să-i cânte vântul roșiatic și lung, Să-l mângâie luna Când se prelinge în umbre pe pământ Să-l pun la vedere, Mirați să se întoarcă copiii Să întrebe de unde e el, Iar omul meu de zăpadă să râdă, să aplaude și să se fudule mereu Că a venit doar cu mine, În suflet mi-a stat Și i-a fost atât de bine Încât de iarna trecută a noptat A privit primăvara cum curge în culori și în curcubeu Și a plâns că n-o poate atinge, Dar i-am povestit eu Cum rândunici și berzele albe se întorc, iubesc și apoi mor Cum soarele ne încinge în inimi și dogoare ca un cuptor Și mă încumet acum în toamnă să-l scot la plimbare puțin, Să-i arăt cum se stinge frunza, Și ciorile cum ne vin, Cum strigă copiii în seară că ar mai vrea să se joace puțin Cu mine ,cu el omul de zăpadă Cu stelele mici și adormite de vânt și un înger pribeag rătăcit pe pământ ce alunecă mirat și nătâng ,visează cuprins de iubire, iar omul meu de zăpadă rămâne pe stradă așteptând iarna cu îngerii albi și pictează pisici, flori,și căței,oameni îndrăgostiți îngeri și ei!
În prima imagine am deosebita onoare să v-o prezint pe artista Ramona Maria Ciuca.Anul acesta Ramona a expus la Galeria EKKA MOOR , Madrid , Spania, la Cluj în cadrul expoziției Primăvară cu Parfum de femeie, la Veneția în cadrul expoziției ROMANIAN ARTIST IN ITALY iar în momentul de față la Biblioteca Națională a României !În cea de-a doua imagine vă prezint tabloul realizat de Ramona, Omul de zăpadă(omul de zăpadă al meu și al Ramonei😌)Am scris poezia ,,Oameni de zăpadă” publicată anul trecut pe acest blog ,iar Ramona a pictat pur și simplu în maniera ei caracteristică și desăvârșită cuvintele. Mulțumesc Ramona!🤗
Eu nu am decât zâmbet Indiferent cât de tare m-ar bate vântul în viață Eu nu am decât zâmbet Și dansez și zâmbesc Și uneori parcă aș vrea să mă opresc Dar fiecare secundă a timpului meu scurs până acum Vă arată bucuria de a trăi Chiar dacă uneori Stau Și îmi întind degetele plăpânde și pale În părul meu blond cenușiu cu mirosuri de paie Și le răsucesc le răsucesc Și zâmbesc Pentru că eu nu am decât zâmbet!
Îți spun privindu-te pentru ultima oară A acestui an Rândunică Mică Du-te, zboară, Nu mă uita! Întoarce-te în altă patrie a ta! Te despart de mine vară, Te despart cu tristețe Și aștept o altă vară Cu o altă frumusețe Cu o altă tinerețe. Du-te în Sud, Să-mi pui pe rug Inima, Să mi-o arzi cu focul tău, Să mi-o scalzi În apele Oceanului Pacific sau Indian, Te aștept, Te voi aștepta încă un an! Mă înveștmânt cu belșug de struguri și vânt, Cu galbenul crud al acestui pământ în curând Vor semăna ochii mei orbi Negri de corb Ploi Ploi mărunte și dese Și zilele vor țese nori de ceață albicioasă fină, de mătase În care îmi voi împreuna mâinile a iubire în rugăciune, Iubire îți voi da, Doar iubire îmi vei da Du-te !Îți spun pentru prima oară, Du-te și tu în vară Toamnă eu sunt acum,nu te uit, nu mă uita!
România, Timișoara, Parcul Poporului( fotografie realizată de Lara Nuțu)
Cât de mult te ascundeam în vară Să te ardă soarele, să-ți fie bine, Acum, mă simt năucită în toamna ce vine Și caut străzi cu nume de destinații exotice și exclusiviste, Cu aere desprinse din reviste, Aruba, Argentina, Creta, Cuba. Și știu că-ți tremură inima, Știu că-ți tremură inima Asemenea frunzei desprinsă de trupul copacului Se tânguie el, că a rămas fără păsări Fără cuiburi de păsări Fără verdele aromat și roșul crud și înspumat al fructelor, Cade doar un măr Pârguit, stingher, Tremură inima ta de dorința păcatului, Mușcă cu patimă inima ta din inima mea Fă-ți pomană și dă ce rămâne din vară săracului Care așteaptă pe strada cu case înghesuite, ceruite, năpârlite de atâta viață Renovate cu gust amar, cu alb murdar de var Fără de culoare, fără de soare. Cât de mult ne vom ascunde acum între zidurile lor crăpate Când vine toamna cu zilele ciudate Cât de mult mă voi ascunde în tine Și nu voi mai tremura!
Într-un început de toamnă Eu , mare și rebelă doamnă încerc să las doar semne Ale trecerii mele în iubire În palme răscolind firave vieți În pârguirea altei dăți Și încerc în timp Ca să aduc Frumosul ,frumos luat din ADN -ul plecat mult prea devreme Și nebunii, pe străzi și pe șosele, Să las doar semne. Un semn în răsărit de soare Un semn în norul care aduce ploaie Un semn în iarba ce-mi ascunde talpa Un semn să mă cunoască tata Un semn ca un zbârnăit ușor Ca de motor Și-apoi să zbor Să zbor Să nu adorm Și să visez cu ochii mei de aur Cu sufletul cuprins în rugul de amiază Să fiu mereu în viață numai trează!
O, Doamne Parcă eram cu iubirea în brațe în vară, strângând-o atât de tare Să nu mi se strecoare Ca o hoață în soare Și azi m-am trezit În dimineață Într-o nouă toamnă. Ar trebui să mă încalț Să dau o tură la piață, La piața de îngeri, Unul din ei sigur plânge Și stă înghesuit printre mesele ticsite de roade Și socoate Câte mere, Câte pere, Câte prune și alune Îmi voi pune în sacoșă… Poate voi strecura și o brioșă Pentru omul iubit de acasă Și un morcov cu tiv de mătase, Pentru omul de zăpadă Ce-l port peste tot Ca un netot mereu îndrăgostit de iubire,îndrăgostit și de prima zi de toamnă și poate spre târziu când păsările călătoare se duc în pustiu, îl va convinge pe îngerul care plânge că toamna totuși nu doare, atât de mult!
Vară hăbăucă ce te sfârșești cu ploi Acum în ceas de toamnă Ai ars iubiri în noi Te-aș tămâia cu vorbele-mi ascunse în sufletul meu mare,și, Te-aș purta o vreme pe piscuri verzi , pe soare, Te-aș arunca în mări și ape curgătoare, Să pot mai stoarce puțină căldură și zăduf Te-aș săruta pe ochii tăi albaștri să nu-i uit, Dar tu ca o nălucă mi te îmbraci cu vânt, cu nori și cu vâltori, Îți iei cizmele grele de ploaie și umbrele și pelerine negre cu mâneci fără stele, Măcar de-ai mai zâmbi, sau de m-ai strânge în brațe, Să nu mă închid în casă , să stau ca pe găoace, Să scot din saramură, din șpais și din dulapuri, Toamna galbenă și grasă, cu zgomot și alai, Cu a ei bețivi notorii,artiști și nași și fini și doamnele firave, amanți,nebuni străini ce aleargă prin ciulinii îmbătrâniți de vreme, nedumiriți, căutând doar semne de va fi lungă toamna, bogată sau săracă, de-mi mai mărit o fată sau de mă duc odată!
Țin cu cele cinci degete ale mâinii mele stângi inima Să mi-o atingi Inima mea stângă și roșie de iubire Pe cea dreaptă Am s-o anesteziez, Am să o adorm Să nu mai umble prin lume și să lase urme Ale trecerii ei. Țin cele cinci pâini cu cele cinci degete să te hrănesc,dar până la urmă Tot cu iubirea mea mare, ai să te saturi, iubirea mea pe care o îngâni Ca o litie săvârșită în ceasul de seară. Și poate într-un târziu Ne va învăluie și pe noi somnul, Și cu cele cinci degete ale mele Vom face închinare în duminica mare, Ca un bun rămas, ca o fluturare a cerului înspre mare, Ca un reflux a mării înspre sus, înspre înalt, sau,am să cad, ai să cazi în cele cinci colțuri ale lumii, sau am să ard , ai să arzi și nu vor rămâne decât cele cinci degete ale mele în care voi ține creionul să mai scriu încă în cenușa rămasă în urma venirii noastre aici în lume, rime…
We all need love But I just needed a bit more I might find her now In the earth Or with the wind Or in your thought that came So soon to me. And love was all I wanted Love to waste… And when love wasn’t to be found Or she was getting smaller Some days I used to laugh a lot, a lot with you all Caressed My laughter will, maybe, drive away Even the last sigh from my heart. Now those days are gone, one by one. I will look for them soon, my friends From where I am now In the earth, or in the wind, or in a thought… But I wait now for my other lives To gather fishing rods and hooks and a trawl For I will be a fisherman in the after world Fishing for love… Yet, I’m never coming back.
,,…țărână ești și în țărână te vei întoarce”Geneza3:19”