Să crești în continuare frumos
Zilele nu se termină cu îngropăciunea oaselor noastre
Clopote tânguite bat în curți de mânăstire
Flori apar în colțuri uitate în care nu îngenunchiază nimeni
Acolo stă sufletul meu
Privând făpturi ce aleargă mereu
Unde și cine oare
L-ar putea înălța deasupra tuturor
Făcându-se liniște.
Desmierdările tale mă ating pe celulita scorțoasă diluând-o în arșița verii,
Mă frămânți ca pe un aluat de gogoașă,
Îmi ungi vergeturile cu uleiul de iasomie cumpărat acum patru ani din Tunisia
Pe puțini dinari,
Eu încerc să vizualizez termenul de expirare
Dar îmi amintesc că nu are,
E produs hand-made
Ca și mine,
Sunt făcută cu mâna
Care a îndepărtat picioarele mamei
Într-o după-amiază de sfârșit de august sau septembrie plus minus zece zile,
Între timp mă cerți că nu mă mai îngrijesc atât de mult,
Că mănânc noaptea pe furiș
În loc să mă strecor lângă tine,
Că beau apă multă că mă p..ș,
Dar sunt ca și o cățea în călduri,
Mă p..ș când te văd iubitule pe tine,
Dezmierdările tale dor și continuă,
Iar eu adorm visând ce bine mi-a fost în burta imensă a mamei mele cele nouă luni,evolând secundă de secundă în întuneric
Și socot și adun
Câte secunde voi mai cunoaște în lumină
Și câte îmi mai rămân,să pot dezmierda în cuvinte vara în ultima suflare a acestui an!
I-am povestit verii despre tine,
Despre trupul nădușit ce se desprinde de mine
După ce ne-am iubit,
E muuult,muult prea cald să te pot ține în brațe!
Nu cumva vrei limonadă cu vreo două, trei cuburi de gheață?
I-am vorbit verii despre tine,
Cum îți miști degetele pe sânii mei
Întinzând uleiul încins de bronzat,
Cum strâng în pumni
Buretele cu care ca pe un copil te-am spălat în seri,de nisip,vânt și sarea dulce, adunată,
Sărutată pe umerii tăi.
I-am arătat stelelor din nopțile albastre și lungi cuvintele mele șoptite în curba axilei tale pitite
Și mi-au trimis ploi,
Să tremur mereu lângă tine,
Să mă vâr în tine,
Apoi au dezlănțuit ninsori
Și ghețuri veșnice
Să ne criogeneze
Sufletele în dragostea cea lungă
Să viseze,
Să viseze
Și atunci mi-am răsfirat vocalele să strălucească pe cer!
M-am pierdut în vară,
Am alergat atât de mult în zilele ei lungi
De teama că nu o să mai ajungi și tu lângă mine
Să guști din carnea mea
Pârguită ca o piersică
Atârnată pe o creangă pocnită de arșiță.
Cine mai știe în care timp a fost inventată vara?
Cine mai își aduce aminte în care secundă mama și tatăl meu m-au născut,
Calculând îmi dau seama că totuși era o zi de vară
Când trupurile lor s-au auzit strigând,
Sunt pline piețele de fructe roșii și galbene de import de mure,caise și piersici
De flori împăiate și lavandă uscată,
Femei se iubesc,bărbați se iubesc în noapte târziu
Și eu parcă așteptând să știu
Ce să știu ?
Mă văd cum mă mai nasc încă o dată
Oprindu-mă lângă tine
Vară să-ți fiu!
Acum sunt hotărâtă mai mult ca oricând să mă iubesc cu tine,
La vârsta aceasta ne putem permite orice nebunie,
Să te privesc zi de zi cum te plimbi ombilicat cu mădularul dezumflat de inhibiții
Pe lângă,în pat,sub pat,în pat
Și chiar dacă se rupe vreo scândură ruginită
Nu ne mai pasă,
Nici unul dintre copiii noștri
Nu doresc moștenire un pat cu saltea de mătase,
Vor să fie cât mai minimalist
Gri dacă se poate ( mie mi se pare chiar dacă e gri nordic trist).
Acum putem face sex oriunde și oricum
Toate camerele sunt ale noastre,
Suntem singuri,
Nu avem program de dus,s-au adus copiii de la orele de salsa, fotbal, șah sau franceză,
Putem face sex pe dormeză,
Pe mașina de spălat vase,
Pe podele,
Să mă întinzi și să mă penetrezi cum vrei tu sau eu,
E o prostie zicala aceea,
,,Bătrânețe haine grele”
Cine are nevoie de ceva de îmbrăcat,
Dezbrăcată sunt atât de frumoasă
Mă pot purta astfel toată ziua prin casă,
Doar tu mă vezi
Și am tot timpul din lume
Să exersez poziții de păsări sau flori ciudate,
Să te gust, să te miros,
Am învățat în toți acești ani din urmă,
Acum sunt mai domoală,mai lucidă, nu mai iau anticoncepționale, nu mai sunt frigidă,
De orice prejudecăți m-am dezis
Și pot sta cum vrei tu la întins
Și poți ejacula oriunde între cei patru pereți( totuși să fii atent la tablourile de pe pereți)
Toată viața am aspirat, am dat cu mopul de l-am crăpat
Și am un dulap ticsit de rochii care nu mă mai încap,
Din care pot face cârpe cu care să șterg parchetul,
Și pe tine pe dos
Să te leg și pe os,
Nu ne deschide ușa casei nimeni
Și nu avem programate nici măcar vizite ca la azil,
Dă-mă iubitule pe spate
În modul cel mai juvenil
Debil
Și mă scoate
Din amorțeală
Din senin,😜vezi că se poate!
Nu știa despre viață absolut nimic,
I s-au tot repetat fraze primordiale
Ca un leit-motiv
De parcă pantalonii de vară musai să aibă tiv:
,,Ia viața așa cum e”
,,Dă piept cu viața”
Iar ea încă nu avea sâni ca ai lui Marylin Monroe și nici prieteni pe Arthur Miller, John DiMagio sau Kennedy,
Cine să o sfătuiască
Sau să o crească?
Îngerul ei era și el prematur sau nu era defel
Nu stabiliseră încă un dialog,
El se gândea că nu are nevoi aproape deloc,
Ea se ruga dar în timp ce rostea rugăminți fierbinți
Gândul îi plutea aiurea,aiurea
Și nu-l mai găsea,
Nu știa absolut nimic despre viață
Și atunci a disecat-o crunt într-o dimineață
Și a hotărât
Că poate porni pe alt drum
Doar era femeie
Și putea purta orice tristețe sau bucurie
Putea să o împărtășească cu cineva sau cu toți
Putea ca nimeni să nu știe
De câte ori era pierdută în singurătate
Sau nici o privire nu era îndreptată asupra ei când țopăia exaltată,
Altminteri se purta atât de normal
Cu eleganța cu care era învățată,
Dar nimeni, absolut nimeni
Nu știe despre viață
Și toți au pornit atunci egali luând-o de mână pe ea într-o dimineață
Cea care nu știa nimic!
Unii dintre noi nu trezesc iubirea
O lasă să doarmă adânc,
Atât de adânc,
Încât cheamă preotul pentru împărtășanie
Își spun:asta a fost,
Sau îngaimă sfios
Pe curând!
Eu le strig, îi dojenesc aspru sau moale
Ce folos?
E întors totul cu susul în jos,
Se varsă prinosul din prinos,
Se golesc măruntaiele
Ca și cum am jupui păsări de vii,
Cresc tensiunile arteriale
Ca și cum ar izbucni
Epidemii, de boli cardiace
Cu ritmuri agonice,zglobii,
Ies din mame copii și învață să urce în timp,
Respiră cu plămânii fixați în vârfuri de munți verzi și curați,
Ținând inimi în mâini
Care se prefac în vulcani ce erup și apoi tac,
Vulcani,din care în loc de lavă curg iubiri
Pe alte drumuri,
Inversând circulația mică cu cea mare,
Sprijinându-și arterele,venele și capilarele pe cer asemeni lui Atlas, rostogolind în alt timp iubirea și ce a mai rămas
Mă întrebi: ce a mai rămas?!
Un măr roșu și gras îți răspund
Cu care mă vei ispiti într-o zi
Să pot păcătui
Iubindu-te
Și apoi să pot muri…
Am văzut marile piețe ale orașului ticsite de oameni
Parcă erau mai mulți ca niciodată,
Parcă s-au născut deodată
Sau în aceste zile pârjolite și dezgolite,amețite nu se practică activități domestice,
Oamenii nu mai dorm împreună,
Preferă să se țină de mână pe stradă,
Pe la colțurile clădirilor au pus coșuri imense de metal pentru așa zisele reziduuri,cine să se mai înghesui pe acolo,
Să se lipească lasciv de ziduri,
Oamenii nu se mai țin în brațe,
Se cuibăresc atenți în vreun fotoliu de marcă
Cu laptopuri scumpe drept iubire,
Eu fac yoga între timp și-mi examinez sânii cu uimire
Și nu sunt hotărâtă dacă mi-i măresc
Sau nu pot, să te întreb pe tine?!
Iubi avem bani pe card?
Iubi chiar dacă am sânii lăsați și grei de bătrânețe mă iubești?
Iubi ai văzut pozele din piață?
Casele au ochi de oameni în loc de ferestre
Iubi, trăiești, alo, cine mai trăiește?
Am văzut marile orașe în care te pot pierde și să nu mai te găsesc!(iubi eu iubesc, tu iubești, el, ea iubește…)
Unii dintre noi iubim prea mult,
Luna se turtește când ne privește
Într-un sărut
Iar eu mă cuibăresc pe turtirea ei rece,
N-o să mă înghețe,
O să mă lumineze prin lume
În nopți albe,nebune,
Insomniacă și luză,
Sărutul ei tremură pe buză
Strivită îmi este țigara pe palma întinsă spre tine,
Tu ai plecat,
Îmi spui noapte bună,
Dar mie nu-mi vine să-ți șoptesc somn ușor
Pentru că o să-mi fie dor,
Atât de dor
Și de aceea trag cu gloanțe oarbe înspre cer
Să pot ucide,
Să zbier
De tristețe
Dar eu nu ucid și nu curm
Nici o pasăre ce caută o rută în spațiul albastru verde un drum
Și-ți trimit penele și mușchiul pectoral crăpat și colorat
Al lor,
Să te prindă și pe tine în zbor,
Să nu te rătăcești
Acolo unde ești
Să-ți amintești
Tu să-ți amintești și să zâmbești
Să cred
Să crezi că mai trăiești în noi!
Să purtăm griji pe acest drum
Apăsările care dor să rămână
În umbra dangătului de clopot în urmă
Azi nu e ieri
Și mâine sigur o să fie mai bine
Calc apăsat
Calc în același ritm zidit de o viață cu mine
Inima mea străbate km
Douăzeci treizeci în douăzeci și patru de ore
Iar picioarele îmi stau încinse în bocancii ce împrăștie ploaia
Nimeni nu mă știe pe mine
Decât borna pitită amintită
Nimeni nu știe cuvântul pe care mi-l repet doar eu
Descifrând ce-mi spune borna de piatră și semnele ei
Iar când drumul se va sfârși
Ce voi zidi
Ce va rămâne
Pe drumul meu străbătut zi și noapte
Știu că azi poate fi mâine
Iar mâine
Pe urmele mele ascunse de vânt
Vor porni alții cât mai curând!
