Și știam că în acest an caișii vor înflori mult mai târziu
De roz de rozul din soare le este teamă
Va fi frig din nou de Paști
Ne anunță metereologii
Tu taci
Iar eu mă enervez că nu pot să încalț balerinii bătuți de culoare galben de malț
Și știam oricum că nu mai am coapsele tonifiate
Să mi le expun
Și știam că mi-e dor de rochițele vaporoase
Ce se-nfoaie în mers pe drum
Dar timpul măsoară tic-tacul din noi
Ore de după echinocțiu
Pocnesc de un roșu aprins
De iubire
Oricum va trece și ea
Alți oameni se vor ține de mână
Timizi și fără întrebări
Caișii privesc înspre mine
Și știam că vor învia…mâine!
