Poezia e o umbrelă de soare deschisă
Pe care o uităm pe nisip seara, ghetele ude aruncate în colțul din baie
Până mâine,
Cafeaua sorbită adunată în gândurile dinainte de zi,
Poezia e floarea mov sau galben pe care mi-o culegi și o ții în mâini
Și eu răsfoiesc secundele multe sau puține până te voi putea ține în brațe,
Poezia e știi tu,sentimentul acela ciudat
În care te văd culcat lângă mine
Și eu te învelesc cu un zâmbet mirat,
Mirată că ești,
Că îmbătrânim împreună,
Poezia e?!
Spuneți voi ce e poezia
Ca eu și alții ca mine
Să o pot traduce în tot atâtea limbi vorbite și nevorbite,inventate și neinventate
Ca să putem să ne amintim
De noi și viețile noastre.
Mi-au mai rămas atâtea zile
În care pot răspunde fiecăruia!