Îngerul meu fuge În depărtări Înoată în mări Mai suie un munte Cuminte E îngerul meu Stă plin de el Într-un ungher al casei Atârnat pe perete Printre tablourile cumpărate la licitații Și fotografii colorate din vacanțe Și nu mă lasă să-l vopsesc în alb Așa cum se cade să le steie îngerilor Îmi spune de fiecare dată Când înmoi trafaletul În ploi În var Că n-am habar Că pe lume îngerii Împrumută culorile locurilor în care noi am fost Și nu vede de ce ar avea rost Să renovez casa De fiecare dată Când mă întorc de unde am fost plecată Pereții mei nu au voie sa fie decojiți de lumină!
Împleticit în iulie Soarele arde Vântul mă bate Și marea îmi prăjește Sufletul cu artă În scrum se preface clipa În val înspumat zbuciumul se duce Îmi aprind țigara Ochii mi-i arunc în zarea Ce-mi aduce liniștea Până mâine… Și iar o iau de la capăt În iulie hoinară Trupul meu în bronz se toarnă Cei care mai trăiesc Își fac bagajele Și pleacă în vacanță! Rucsacul meu roșu Stă aruncat printre stânci Cete de fete Cu corp de atlete Aleargă pe nisipul ud Oare unde se duc? Ce n-aș da să fiu una din ele? Dar sunt pescăruș Și zbor până sus Cu gândul meu dus!
Fotografie realizată de Liliana Drăghia , Marea Neagră , România
Parcă nu se întâmplă nimic nou Parcă și mama mea a murit acum șapte ani Și urmează din nou să moară Parcă pomana de azi cu grâu fiert și boțit Ne ajunge la toți cei de acasă de mâncare. O săptămână am albit oasele ei din nou în minte Spălate cu var alb și amar depănând amintiri zăcute în lobul temporal sau în dinte. Parcă nu mai simt de atâta reînviere mâna ta strecurată și topită pe coapsa mea (femeie dorită) Mângâindu-mi firișoarele de păr ițite după epilarea cu fenomenalul aparat luat la reduceri de pe un site Parcă mă doare Și mă scufund încet, încet în tine sau în mare (mi-e dor de ea, sau de tine, sau de mama, sau copilărie) Parcă nu se întâmplă nimic nou Nici canicula de afară nu are altă culoare Altă ,,vară la mal” Cu aceleași imagini în calendar Undeva timpul s-a prins în eșarfa cu motive roz, de mătase aruncată în poduri de case Printre păianjeni și sărutări trișate , strânse sau răsfirate Și noi Iubim din nou, parcă nu se întâmplă nimic nou sau totul are ecou: Tuuuuuuu….Euuuuuuuu
Malta 2021( răsărit fotografie realizată de d-na Laura Nerău)
Am realizat puține sau mai multe în lumea aceasta cutremurată azi de pandemie, de vaccinuri, furată,în zilele mele de femeie lunguiață cu strungă în tinerețe șireată ,așezată între dinții din față, cu fața tăiată de nevoi și de voi, In afara iubirii,n-am descoperit nimic,nu am exersat suficient gramatica sau aritmetica, fizica sau chimia,nu am nici măcar permis de vânătoare sau șofat, Mi-a rămas doar un oftat dintr-o seară demult, tare demult,pe la șapte și acela acum pare atăt de departe… Nu am făcut parte din nici o mișcare socială,nu m-am înscris în nici un partid ,doar am iubit minunăția creației. Poate părea anost,dar mereu am fost o visătoare și nu le dădeam înțelesurilor vreun rost,le văruiam în culoare. Însă mai presus de orice am dăruit pâmântului încă o fiică, minunată,frumoasă ,nespus de bună perfectă pentru noi care o cunoaștem,care sigur va fi mult mai înțeleaptă decât am fost sau voi fi eu vreodată. De iubit oricum iubește mai mult decât mine pentru că în inima ei s-au adunat toate genele bunicilor , străbunicilor, stră, străneamurilor cu areneurile și adeneurile din vieți, Iar ea fiica mea de-a doua le va rodi într-un pom al cunoașterii mai măreț, mai îndrăzneț. Azi, inima mea, i-o pun în palme să o poarte mereu cu ea,să o călăuzească ca o stea în lunga și nesfărșita creștere a ei în spațiu și timp,în galaxii!
Copila răsfățată(sculptură realizată de Radu Ignat)
Sprijinite stau zilele în februarie Înlățuite cu fiare de ploi sau nea, Fiecare za a lanțului ce leagă secunda se rupe în iubire și ea, Se sfarămă în inima mea. Tânjesc după soare, suspin după mare, Miros a primăvară, Miros a pământ ce poartă urme de ciută, M-aș întinde pe cer ca să alung zilele scurte și slute, M-aș colora în violet de brândușă, Cu gulerul galben și gușă, M-aș încolți într-un măr pădureț cu brațe lungi și pas săltăreț, Și aș zăvorî iarna la ușă, Să aștepte până am să prind soarele roz, mare în plasa inimii tale, Și m-aș încălța cu noile sandale, Iar pe capul meu mic, neînțelept aș pune pălăria de paie, Să aștepte iarna, Și eu să aștept căldura verii ce-mi stăruie în piept!
Mi-e atât de frig, Încât, inima mea tremură speriată, Ai lăsat-o afară în toamna despuiată și -n ploaie, Numărând secundele ce foșnesc Și se înlănțuie în zborul rândunelelor, Rapid, cu bătăi neregulate din aripi, Agitate, neliniștite, Iubesc. Inima mea se fibrilează de la atâta frig, Aprinde focul din trupul tău Și încălzește-o, Păzește-o, Să nu piară în timp.
Chinuită de soare, Arsă și chircită, Toamna ruginită stăruie in noi Hai întinde mâna și oprește zborul ultimului nor, Și țuguie gura Să-ți strivesc de buze Coaja cea încinsă a bătrânului castan, Nu pleca departe, Ci rămâi cu mine În această toamnă dintre noii ani! Și-ți voi spune vorbe , molcome și calde, Patul îți voi așterne in prag de zori, Tu,întinde brațul și aprinde bruma Și te îmbracă in galbenul de ploi. Ud până la oase Tremurând , desculț, eu te voi încinge Și Te voi cuprinde , oră după oră Până la apus. Tu rămâi cu mine, Nu pleca departe În această toamnă dintre ani Zilele plăpânde,nopțile buimace, N-or să îmi ajungă Pentru tot ce-ți dau, Pentru tot ce-mi dai!
La Roma Voi pleca într-o duminică din nou Să ascult liturghia în biserica San Giovanni dei Fiorentini Să pot culege spinii din sufletul meu Împreuna cu pelerinii Și câinii, Noi să cântăm imnuri și să aducem slavă Iar ei, câinii să vadă, Stănd lungiți în amvon Somnoroși și fericiți Raiul care ar aștepta Să fim îngropați împreună cu oasele lor Înfășurați În giulgiu de iarbă Și frunze de toamnă. Alergănd mereu în iertare și iubire Printre îngerii noștri și ai lor!
Mi-e foame de vară, De zilele ei fierbinți de încinsă smoală, De călcâile mele îngropate în nisip, De unghiile mele vopsite în albastru de iarbă și alge, De mugetul mării ascuns în apus, De șoapta iubirii dusă de vânt, Departe în toamnă, Când ora se subție și noaptea pătrunde În trup, în minte, în casă și în noi, Și ploaia se încinge, și frunza se stinge, Buimacă, căzută, năucă prin nori, Mă vâr supusă în tine, în tihnă, Și adulmec mirosul tău de arțar, Picură seva tulpinii tale în mine, Afară, se frânge ziua în ceață și frig, Mai stau, mai rămân cu tine un pic, Să număr păsările rătăcite și zgribulite de pe crengile tale, Și roșul scoarței ce crește în petale, În inimi, în îngerii ce-ți dorm pe palme, Și așteaptă vara să vină înapoi!
Ea, vaca, Oprită din muls Știa să viseze Planete și astre Constelații pierdute Gânduri știute, alese Pitite în iesle. Cu ochii mari și umezi de dor Privea orizontul fără nori Păsări pierdute în zbor, Luna ascunsă în scorburi Și-nveștmântată în pene de bufniță, albe cu inimi tăcute și calde, Întinderea verde, de smarald, a gârlei, Oglindită în tic-tacuri de dans. Câtă frumusețe Câtă poveste! De-ar pătrunde în oameni Fără veste! Să-i trezească din somnul lung și fierbinte Să poată să pășească drept înainte Popasuri să facă doar în iubire În taină, în dor, în amintire. Să meargă doi câte doi Apoi trei Și în cele din urmă câte șapte Să poată duce viața cât mai departe Și ani după ani Doar să iubească! Vaca… tresare, împunsă de o muscă Visase? Oprită din muls Își ascunde gârla și cerul Planetele, luna, misterul. Într-un târziu, noaptea coboară Somnul plutește Și oamenii pun lacăt pe ușă!
Fotografie realizată de Anamaria Cvașa. Lindenfeld, jud Caraș, unul din satele părăsite ale României
Lazăr Elena 