De sfârșit de săptămână de februarie!

Azi noapte intenționat am lăsat ușa grea de mahon vopsită în gri înecăcios
Deschisă,
Larg deschisă
Și am presărat pe podele pene de îngeri și pene de flori
Și eu stau
lacomă, întinsă
Dar m-ai ocolit și penele alb-roșii le-ai strivit.
Nu e timp de tăvăleală!
E frig,e beznă afară
E jale în alte țări, în țară
Se trezesc țânțarii din somn,
Cresc răuri, se deplasează pământuri ,
Urcă prețul la pâine,
Mâine,
Femeie ai îmbătrânit degeaba pe lume?!
Tot ce ai adunat în viață nu ne rămâne!
Păi tocmai de-aia te aștept încâlcită, supusă și moale
Poate oi fi dorită,
Se surpă case,huruie vântul,
Se duce ziua odată cu gândul,
Mai bine rămâi să jumulim de penele bătrâne îngeri,
Le cresc în neștire, le îngreuie zborul,
Îl vezi pe al meu,
Plânge!

Piața Traian Timișoara februarie 2023

Februarie de dragoste

Nu-mi pasă că vine februarie
E un alt februarie cu gust mai mult sau mai puțin de ninsoare,
Cu gulere de spumă, fum mătase,
Pe hornurile ascunse printre case și dresurile întinse lung pe sfoară
Nu-mi pasă,
Nici dacă ar fi o altă lună bisectă, arsă, fără lună
Fără comete,galaxii în devenire,
Mute,asurzitoare sau ciufute
Un februarie cu Valentines day,
Cu Dragobete,
Fără ei,
Un februarie care are o vagă amintire, despre nașterea copilului meu pentru unii
Dar pentru mine mereu prezentă,in aceeași zi de parcă s-ar repeta în fiecare an această naștere prematură
Poate că contracțiile numai au aceeași amploare ca atunci,
Aceeași regularitate,
Poate că acum voi avea doar o contracție când o voi strânge pe ea în brațe,
Poate că acum mă voi minuna muuult mai muult decât atunci,
Poate facerea de prunci
În februarie pentru unii are o altă conotație,
Nu îmi pasă că vine primăvara anul acesta fără viruși sau cu viruși și mutații de viruși,
Fără zambile,fără narcise,
Fără piste
De biciclete suficiente în orașul meu,
Nu îmi pasă pentru că m-a lovit în moalele capului atât de puternic dragostea
Încât mă gândesc doar la ea cu o teamă că poate nu voi mai putea respira,
Sufocată de tot aerul care are doar molecule de dragoste în februarie!

Fragment de litografie ( colecție proprie)