Poem despre anii trecuți


În dimineață
Zăresc o brunetă superbă
Cu mijloc de viespe
În jurul gâtului, îi stă atârnat de parcă l-ar fi furat
Un colier de argint
Cu ametist
O brunetă cu părul întins într-un vis.
Întorci și tu capul ușor,
Să nu observ
Că ești trecător,
Eu tund arbuștii și azalea
Și-ți șoptesc printre buruieni și fluturi
Că s-a dus timpul,
Ce frumoși eram, ce tineri eram ținându-te mână căutând vise printre florile de muscarii mov ca de amestiste.
Numai singura diferență este
Că eu nu am fost niciodată neagră la tâmple,
Părul meu și acum îmbracă coaja roșie a castanului
Sărutat de soare
Puținele fire albe de mătase a porumbului
Îmi încrețesc iubirea.
Trecătorule,
Te astept deseară iarăși în asfințit( nu e rost de dormit)
Să-mi vopsești părul negru chiar dacă e timp de postit, e primăvară, te aștept deseară!

Archibald Standish Hartrick( Woman looking out of the window) desen în cărbune 1905

Poem de dragoste pentru Ioana


Dacă te am pe tine mi-e destul,
Pentru că avându-te pe tine, am muuult,
Pentru că atunci când ție îți este sete, apă vreau și eu.
Și când îți este foame, pâinea se înfoaie și dospește în mâinile mele.
Și dacă tu zâmbești, inima mea râde în hohote, copil frumos cu suflet curat și bun.
Iar dacă tu vreodată plângi ( tu nu plângi aproape niciodată și să nu plângi) mă simt sfâșiată, și inundată de toate apele pământului dezlănțuite să iște potopul final.Iar dacă tu nu dormi eu stau trează și năucă implorând noaptea să se ducă, iar zilele le privesc cum se scurg prin inima ta și urc,de fiecare dată în înalt ca să laud ,ce-am primit, ce-am plămădit și am dăruit în aprilie când primăvara s-a grăbit să înflorească tufele de liliac alb și parfumat.
Tu, copil minunat, care mi-ai pus coroana pe cap de m-am făcut împărăteasă în ziua în care te-ai născut.
Din acea zi, tu sângele și carnea mea am învățat să trăiesc.
Pentru toate acestea îți mulțumesc, întâiul meu copil, cu ochi cerești!
Să-mi crești, mereu să-mi crești, fericită, întâia mea fiică!

Poem de dragoste pentru sora mea

În a treia zi de aprilie, pocnesc cireșii de atâta alb și roz, gândul meu zboară înspre tine cu susul în jos scuturând mireasma zilelor de mâine.
Privesc în anii care îmi stau în umbră, la a ta rădăcină, care
Zburdă, aleargă în trup și-i întreb sfioasă și voioasă,
Oare vântul cald să fie de vină,
Oare întinderea nesfârșită a cocorilor rătăciți în drumul spre casă,
Oare iubirea ce se revarsă din tine și-ți apasă de atâta timp pe tâmplă de mă lovește de fiecare dată migrena și-n fața sufletului tău frumos rămân mută și tâmpă.
Oare cuvintele rămase în tine,
Le porți și le ascunzi în tot ce vine,
Oare, ceea ce n-ai spus niciodată, răbdarea ta nesfârșită și întinsă ca marea,
Oare luna pe care o privești, sigur te iubește și o iubești îți va asculta și-mi va asculta chemarea?
Oare aș putea cireșii în foc care pocnesc de alb și roz de mă fac să mă întorc de fiecare dată să-i privesc, să ți-i trimit pe un nor să te-nvăluie cu mireasma lor, să fii un cocor care vine mereu acasă să se joace cu mine,sora ta mică, sigur că pot să ți-i trimit …și îi trimit cu vântul cald și cu gândul , mereu, chiar dacă tu nu știi(dar tu sigur știi, doar ești sora mea cea mare și mereu vei fi).

Urare veselă de primăvară

,,Să vă cuprindă hainele de primăvară” și pantofii portocalii cu tocurile ciudate,
Creați de Versace, prezentați în noua colecție,să nu-i purtați pe afară,
Și fustele cu strasuri multe, verzi să le asortați cu gențile ușoare și pantalonii lungi, trapezi,
În jurul taliei de viespe vă puneți doar dantele,
Pe burți volane lila, croșetate cu andrele,
În părul strâns la spate cu breton,vă prindeți meșe blonde și un pompon,
Să fie roșu cu zorzon,
Să fie roz de tuberoză,
Să fie atârnat în ghilimele în zborul lung de rândunele
Ce se întorc iarăși acasă
Să-și facă în inimile voastre, cuib de mătase,
Ca primăvara care vine,
Metamorfoză pentru tine
Să prindă în cerul ei albastru de muscarii și brebenele,
Zilele tale,
Zilele mele,
Și tu să fii cea mai frumoasă,iar ea, primăvara să pălească în fața frumuseții să se închine…….
Să auzim mereu de bine!

Timișoara(Muscarii din grădina mea)

Îngerului meu

Astăzi îngerul meu stă cu mine la masă,
I-am pus pâine și sare pe pragul de lemn bătut de la casă,
Mă privește mirat, că e prima oară,când l-am luat de aripi și de subțioară și i-am spus să se odihnească,
Să nu mai trudească pentru liniștea mea,
Să ascultăm cucul cum cântă îi spun,
El nedumirându-se totuși că nu mă mai ascultă urechea și degetele mi se răsfiră în numărătoare, ca o cingătoare cu care cuprind luna martie în soare.
Îi fac îngerului meu cu ochiul și-i surâd, îi spun că viața mea e lungă, e senină, numai trebuie să-și facă griji pentru mine, am crescut,
Să nu se mai supere pentru orice vină, să se bucure, să fie mulțumit că în sfârșit m-am pregătit de iubit,
Că socot și întorc pe înainte și pe dos,
Toate fețele iubirii, le descos,
Le descânt rând pe rând, cu folos.
Vezi tu îngerul meu, până la urmă vestirea ta , semnele tale n-au fost zadarnice și goale,
Îmi îmbrac inima ( în loc de sânge, carne și țoale) cu pene colorate, cu sărutări, cu îmbrățișări și cu fapte, și o trimit să cuvânte,să zboare…

Nazaret(fotografie realizată de dr.Constantin Caraion)

Fie

Mă încumet să te caut prin toată viața, iubire, mereu și mereu
Parcă aș fi melcul meu din grădină ce umblă cu casa în spinare, teleleu.
N-am somn, n-am nopți și numai am nici răbdare!
Uneori te mai descopăr atunci când te uiți pe furiș la revărsarea burții mele peste jeanși,
Dar nu reușesc să văd dincolo de sclipirea ta și mă ascund rușinată după perdea.
Fie ție iubire după cuvântul meu,
Fie mie după neajunsul tău
Fie să mă desprind dintr-un măr,cu albastrul cerului încâlcit în păr,
Și să fiu nor, nor de ploaie de primăvară să pot să rup firul ierbii din pământ,să-l inund,
Să duc iubirea căutată, în altă lume
Să pot căra cu trupul semnele ei în văzduhuri
Să o pot striga cu alt nume!
Te caut și tu tremuri, iubire căci eu nu văd
Parcă aș fi melcul meu orb
Din grădină, singurul melc salvat de Noe după potop,
Melc ce umblă cu casa în spinare în fiecare anotimp, teleleu, fie soare sau frig,neobosit, mereu, mereu!

Fotografie realizată de Păsărelu Nadia

Fericirea

Fericirea nu e departe, ea e ca un semn de carte, lăsat intenționat
Între paginile unui volum de poezie de pe raft, ca să-ți amintești atunci când vei șterge praful,
Că și tu ești …praf.
Fericirea să o ții cât mai aproape.
Să o porți zi de zi în poșetă dar, să nu o ascunzi printre multele carduri și șervețelele intime și nonalergene,
Poart-o într-un etui de mătase sau lipită de tușul de gene.
Fericirea e lângă mine astăzi, s-a așezat pe creanga de cireș înflorită,
Pocnită de soare.
Fericirea e ceea ce visez când mă strecor în brațele tale.
Fericirea e atunci când înalț zmee de hârtie colorate și le dau drumul să zboare pe-nserate,
În echinocțiul unei primăveri necarantinate.
Fericirea o ții strânsă în mâna întinsă să alinți pisica vecinului sau genunchii iubitului
Pe care ai vrea să stai tot timpul cocoțată( amintește-ți acest lucru atunci când îl refuzi când nu ai chef să faci dragoste din diverse și stupide motive) tu , răsfățat-o!
Fericirea se numește acasă , cuvânt ce face parte din familia casă,
Găsește tu sinonime sau pleonasme sau antonime pentru expresia:fericirea mă lasă!
Fericirea se află în respirația trupului ud de sudoare,
Sau în bătaia inimii tale atinsă de soare.
Și nu în cele din urmă fericirea e ultima închidere a ochilor nemaiînchiși în vis,
Plini de lumină și triști pentru : vă părăsesc, iubesc, plec, bun rămas, am uitat irisul ochilor mei încolțit în amintirea voastră despre mine.
Rămâneți cu bine!
Fiți fericiți!
Fericirea, om bun și frumos e în tine!

Dacă

Dacă m-ai striga
Ți-ar răspunde vântul din primăvara mea
Ce spulberă mugurii încolțiți pe palma ta.
Dacă mi-ai șopti la ureche
Poate aș veni într-o zi să locuiesc cu inima ta
Lăsată pe pragul casei mele la intrare.
Dacă nu ai știi numele meu
Aș silabisi vocală cu vocală,
Consoană cu consoană pănă aș construi un nou alfabet,
O nouă scriere mai domoală.
Dacă mi-ai face semne cu mâna
M-aș opri la intersecția zilei ce vine
Să-ți arăt culoarea roșie,galbenă și verde
Ce stăruie în mine.
Și dacă ai vrea să nu mă mai strigi, să nu mai șoptești, să nu mai știi numele meu, să nu îmi mai faci semne cu mâna,eu am să plec într-un balon și am să zbor
Monoton, monoton,
Să poposesc și să trăiesc pe un nor,
Nor călător, plin de dor,
Și am să uit timpul cel scurt,
Rezonanța bătută și apucată de streche în primăvara verde,
Culcată pe-o ureche fără de pereche,
Și o să mă prefac, într-un copac cu ramuri de iubire, să cresc doar în tine!

Tablou realizat deDana Fedeles

Declarație


Mă declar fericită.
Toată viața am fost înconjurată de bărbați
Frumoși
Deștepți
Îmbrăcați în alb.
Fericită că nu m-au tratat
De boli
De nevoi
De sfială
De vorbe
De artrită
Sau ploi.
De aceea când te-am zărit
Am fugit , în brațele tale
De teamă să nu-mi rătăcesc declarația, argumentația și fundația zilelor mele.
Tu mi-ai dat, mi-ai inoculat
Culoare,
Numai culoare.
Roșu și gri,
Verde și negru,
Albastru și roz,
Galben și mov,
Mi-ai dat iubire
Stop după strop,
Până și pe îngerul meu l-ai vopsit cu vopsea de iubit, de a rămas încremenit în fericire!

Desen realizat de Daniela Areta Voștinar

Sigur…

Sigur că te iubesc
Sigur că îți răspund de fiecare dată când mă întrebi dacă te iubesc, cu aceleași cuvinte, cu aceeași intonație
De parcă m-aș pregăti pentru lecția de yoga și mi-aș murmura secunda de incantație.
Dar acum te privesc obosit, strângând privirea ca pe o firimitură de pâine rămasă pe masă în după-amiaza ploioasă dintr-o lună de martie năzuroasă.
Sigur că te priveam cu alți ochi, în alte zile
Și mi-e rușine că privirea aceea s-a stins
Că în oase mă lupt învins cu un alt timp și o altă amorțeală
Că-mi vine să-mi ascund fruntea ridată, s-o golesc de alte gânduri,
Să-mi umplu capul albit cu frumusețea ta de odinioară.
Sunt uneori atât de obosit, dar nu din cauza ta,
Tu ai rămas aceeași, tânără, râzând, aruncându-ți înainte, oarbă, spatele gol și ars de soare
Dezvelindu-ți pistruii de pe sâni, coborându-i apoi până pe coapse, pe rădăcina firului de păr pubian, albastru și singur,
Răsfirându-l cu degetele pe pântecul încins, cu miros de primăvară. Dar parcă și mirosul și gustul îmi dispar în pozitiveala ultimelor zile, rămase fără de tine.
Ce n-aș da să întorc anii normali care au fost , să pot avea din nou gust și miros, să fiu eu îndrăgostit și doar indrăgostit, să mă pierd în tine, lung și ostenit, să-ți spun
Sigur că te iubesc…