M-am pierdut în vară, Am alergat atât de mult în zilele ei lungi De teama că nu o să mai ajungi și tu lângă mine Să guști din carnea mea Pârguită ca o piersică Atârnată pe o creangă pocnită de arșiță. Cine mai știe în care timp a fost inventată vara? Cine mai își aduce aminte în care secundă mama și tatăl meu m-au născut, Calculând îmi dau seama că totuși era o zi de vară Când trupurile lor s-au auzit strigând, Sunt pline piețele de fructe roșii și galbene de import de mure,caise și piersici De flori împăiate și lavandă uscată, Femei se iubesc,bărbați se iubesc în noapte târziu Și eu parcă așteptând să știu Ce să știu ? Mă văd cum mă mai nasc încă o dată Oprindu-mă lângă tine Vară să-ți fiu!
Acum sunt hotărâtă mai mult ca oricând să mă iubesc cu tine, La vârsta aceasta ne putem permite orice nebunie, Să te privesc zi de zi cum te plimbi ombilicat cu mădularul dezumflat de inhibiții Pe lângă,în pat,sub pat,în pat Și chiar dacă se rupe vreo scândură ruginită Nu ne mai pasă, Nici unul dintre copiii noștri Nu doresc moștenire un pat cu saltea de mătase, Vor să fie cât mai minimalist Gri dacă se poate ( mie mi se pare chiar dacă e gri nordic trist). Acum putem face sex oriunde și oricum Toate camerele sunt ale noastre, Suntem singuri, Nu avem program de dus,s-au adus copiii de la orele de salsa, fotbal, șah sau franceză, Putem face sex pe dormeză, Pe mașina de spălat vase, Pe podele, Să mă întinzi și să mă penetrezi cum vrei tu sau eu, E o prostie zicala aceea, ,,Bătrânețe haine grele” Cine are nevoie de ceva de îmbrăcat, Dezbrăcată sunt atât de frumoasă Mă pot purta astfel toată ziua prin casă, Doar tu mă vezi Și am tot timpul din lume Să exersez poziții de păsări sau flori ciudate, Să te gust, să te miros, Am învățat în toți acești ani din urmă, Acum sunt mai domoală,mai lucidă, nu mai iau anticoncepționale, nu mai sunt frigidă, De orice prejudecăți m-am dezis Și pot sta cum vrei tu la întins Și poți ejacula oriunde între cei patru pereți( totuși să fii atent la tablourile de pe pereți) Toată viața am aspirat, am dat cu mopul de l-am crăpat Și am un dulap ticsit de rochii care nu mă mai încap, Din care pot face cârpe cu care să șterg parchetul, Și pe tine pe dos Să te leg și pe os, Nu ne deschide ușa casei nimeni Și nu avem programate nici măcar vizite ca la azil, Dă-mă iubitule pe spate În modul cel mai juvenil Debil Și mă scoate Din amorțeală Din senin,😜vezi că se poate!
Nu știa despre viață absolut nimic, I s-au tot repetat fraze primordiale Ca un leit-motiv De parcă pantalonii de vară musai să aibă tiv: ,,Ia viața așa cum e” ,,Dă piept cu viața” Iar ea încă nu avea sâni ca ai lui Marylin Monroe și nici prieteni pe Arthur Miller, John DiMagio sau Kennedy, Cine să o sfătuiască Sau să o crească? Îngerul ei era și el prematur sau nu era defel Nu stabiliseră încă un dialog, El se gândea că nu are nevoi aproape deloc, Ea se ruga dar în timp ce rostea rugăminți fierbinți Gândul îi plutea aiurea,aiurea Și nu-l mai găsea, Nu știa absolut nimic despre viață Și atunci a disecat-o crunt într-o dimineață Și a hotărât Că poate porni pe alt drum Doar era femeie Și putea purta orice tristețe sau bucurie Putea să o împărtășească cu cineva sau cu toți Putea ca nimeni să nu știe De câte ori era pierdută în singurătate Sau nici o privire nu era îndreptată asupra ei când țopăia exaltată, Altminteri se purta atât de normal Cu eleganța cu care era învățată, Dar nimeni, absolut nimeni Nu știe despre viață Și toți au pornit atunci egali luând-o de mână pe ea într-o dimineață Cea care nu știa nimic!
Unii dintre noi nu trezesc iubirea O lasă să doarmă adânc, Atât de adânc, Încât cheamă preotul pentru împărtășanie Își spun:asta a fost, Sau îngaimă sfios Pe curând! Eu le strig, îi dojenesc aspru sau moale Ce folos? E întors totul cu susul în jos, Se varsă prinosul din prinos, Se golesc măruntaiele Ca și cum am jupui păsări de vii, Cresc tensiunile arteriale Ca și cum ar izbucni Epidemii, de boli cardiace Cu ritmuri agonice,zglobii, Ies din mame copii și învață să urce în timp, Respiră cu plămânii fixați în vârfuri de munți verzi și curați, Ținând inimi în mâini Care se prefac în vulcani ce erup și apoi tac, Vulcani,din care în loc de lavă curg iubiri Pe alte drumuri, Inversând circulația mică cu cea mare, Sprijinându-și arterele,venele și capilarele pe cer asemeni lui Atlas, rostogolind în alt timp iubirea și ce a mai rămas Mă întrebi: ce a mai rămas?! Un măr roșu și gras îți răspund Cu care mă vei ispiti într-o zi Să pot păcătui Iubindu-te Și apoi să pot muri…
Am văzut marile piețe ale orașului ticsite de oameni Parcă erau mai mulți ca niciodată, Parcă s-au născut deodată Sau în aceste zile pârjolite și dezgolite,amețite nu se practică activități domestice, Oamenii nu mai dorm împreună, Preferă să se țină de mână pe stradă, Pe la colțurile clădirilor au pus coșuri imense de metal pentru așa zisele reziduuri,cine să se mai înghesui pe acolo, Să se lipească lasciv de ziduri, Oamenii nu se mai țin în brațe, Se cuibăresc atenți în vreun fotoliu de marcă Cu laptopuri scumpe drept iubire, Eu fac yoga între timp și-mi examinez sânii cu uimire Și nu sunt hotărâtă dacă mi-i măresc Sau nu pot, să te întreb pe tine?! Iubi avem bani pe card? Iubi chiar dacă am sânii lăsați și grei de bătrânețe mă iubești? Iubi ai văzut pozele din piață? Casele au ochi de oameni în loc de ferestre Iubi, trăiești, alo, cine mai trăiește? Am văzut marile orașe în care te pot pierde și să nu mai te găsesc!(iubi eu iubesc, tu iubești, el, ea iubește…)
Unii dintre noi iubim prea mult, Luna se turtește când ne privește Într-un sărut Iar eu mă cuibăresc pe turtirea ei rece, N-o să mă înghețe, O să mă lumineze prin lume În nopți albe,nebune, Insomniacă și luză, Sărutul ei tremură pe buză Strivită îmi este țigara pe palma întinsă spre tine, Tu ai plecat, Îmi spui noapte bună, Dar mie nu-mi vine să-ți șoptesc somn ușor Pentru că o să-mi fie dor, Atât de dor Și de aceea trag cu gloanțe oarbe înspre cer Să pot ucide, Să zbier De tristețe Dar eu nu ucid și nu curm Nici o pasăre ce caută o rută în spațiul albastru verde un drum Și-ți trimit penele și mușchiul pectoral crăpat și colorat Al lor, Să te prindă și pe tine în zbor, Să nu te rătăcești Acolo unde ești Să-ți amintești Tu să-ți amintești și să zâmbești Să cred Să crezi că mai trăiești în noi!
Să purtăm griji pe acest drum Apăsările care dor să rămână În umbra dangătului de clopot în urmă Azi nu e ieri Și mâine sigur o să fie mai bine Calc apăsat Calc în același ritm zidit de o viață cu mine Inima mea străbate km Douăzeci treizeci în douăzeci și patru de ore Iar picioarele îmi stau încinse în bocancii ce împrăștie ploaia Nimeni nu mă știe pe mine Decât borna pitită amintită Nimeni nu știe cuvântul pe care mi-l repet doar eu Descifrând ce-mi spune borna de piatră și semnele ei Iar când drumul se va sfârși Ce voi zidi Ce va rămâne Pe drumul meu străbătut zi și noapte Știu că azi poate fi mâine Iar mâine Pe urmele mele ascunse de vânt Vor porni alții cât mai curând!
16.07.2022 Piața Traian Timișoara Festivalul de film Ceau Cinema (Lucian Mircu și regizorul documentarului Oamenii drumului Terra Banatica Mircea Gherase) Fotografia a fost realizată de poetul Florin Varjan
Adun ani Adun iubiri Adun amintiri Sunt zile ce vin Mai imbelsugate Cu de toate Cu Pescarii mei dragi Lângă care sa stau La un pahar de rachiu Iar eu mai tânăr Să o iau apoi Mai târziu hoinar Să descopăr în viață O altă lume Cu rele, cu bune Un alt Innsbruck înzăpezit, adormit Pe care să-l trezesc O altă Viena , cu nori și cu ploi O alta Pragă Cu o dalbă Dar mereu aceeași, Cu ochii cerești plini de dor O alta pădure ce crește in mine O altă putere și o altă vrere Înconjurat de caiși , nuci , pruni și pahare de vin De cărți , de icoane Îți multumesc Doamne Pentru viețile salvate și viețile mele laolaltă Pentru cuvinte, pentru rostiri, Pentru fetele mele blonde,suave Pentru zidiri, Pentru zile prelungi Și nopți nedormite Adunate in visări și șoapte zorite Pentru că am putut , Am știut și am vrut Să fac toate acestea Și azi și ieri și mâine Mereu Pentru părinți , oameni , îngeri și sfinți!
Nuti. Ii gasim o rama frumoasa si este Poezia Vietii plecata de aici, de acasa, de la Mama, din Dragsinestiul mic si frumos. Cu dealuri si paduri. Cu vai si paraiase. Cu fete. Cu flori si rugile din Banat.16.07.2020)
Privesc la acoperișuri de case Știu că dincolo de ele Se aștern tăceri Line sau foșnitoare de mătase, E un cer atât de senin uneori Ca și cum nu s-ar întâmpla nimic, Îngerii presupun se bronzează în amiază Sau își fac siesta sau Visează? Și atunci ne simțim pierduți,nevăzuți, Îi strigăm, Dar strigătul nostru se pierde într-un nor ivit de nicăieri, Ceilalți îngeri plecați dintre noi Nu ne pot răspunde, Întind pleduri pe șezlonguri, Prepară Devil’s Blood Cherry Sau adună mizerii din etern, E o plajă atât de întinsă acolo sus, Imensă,încât te-ai putea plimba și afunda în nisipul ei Ani fără număr Și-mi închipui că și eu pot pleca Într-o secundă pe acolo… Îngerul meu oricum doarme acum Și nu mă veghează, Dar mi-e teamă de drum Și oricât sufletul meu de dorul tău oftează O să mă mai aștepți Până voi veni la tine! Între timp îmi aprind țigara și fac rotocoale în aerul cald, de fum Nu fi îngrijorată că fumez mult mi-am făcut acum o lună radiografia, Am plămânul drept bun, bun, Celălalt ți l-aș fi donat ție ca să poți să mai stai cu mine, Dar nu există negoț și nici tehnici de abordare A transplantului de organe între prieteni cuvântători și necuvântătoare!
Am fost tânără odată Ai fost și tu tânăr odată Pe vremuri am fost fată nemăritată Nemăritată cu acte sau fără acte sau măritată viața s-a petrecut în alte și alte activități emoții și cuvinte Însă am stat atât de puțin în casa copilăriei mele M-au trimis devreme de acasă Să nu cumva să cunosc mai multe despre jocuri și spații familiare Nu am avut bunici care să îmi facă poftele Nici rochii cu sclipici Dar am avut vară cu miros de iarbă verde sau uscată Cu seri neimaginabil de minunate Au rămas agățate în mine multe mirosuri Mirosul de căpșuni coapte De înghețată De struguri dulci și galbeni ca o ceapă Mirosul înălțării mele nespus de dureroasă Și nu priveam această înălțare în oglindă Dar realizez acum când privesc la fetele mele Că am fost fericită că n-am avut acnee Eram uscată prea uscată Aveam nevoie de iubire Iar când te-am cunoscut Și ai început în vară Să mă privești cu ochi de îndrăgostit M-am făcut mică Și m-am făcut frumoasă Crezi că mai poți să mă iubești Pentru măcar încă un deceniu? Sau să mă micșorez și mai mult până am să mă nasc prin fisiune binară și înmugurire? Poți să mă privești din nou cu iubire E iarăși vară!
Lazăr Elena 