De fiecare dată când o privesc pe femeia pește Cum își croiește drumuri castele de nisip Cum înaintează câte un pic Cu fiecare maree Cum strivite îi sunt buzele de povara sărutului în dimineață Îl întreb pe Dumnezeul ei care stă ascuns în năvoade și ceață De ce i-a dat atâtea culori soare de aur roșu aprins curcubee și nori Mâini care cântă cu glas de ciocârlii cinteze și privighetori Inimi lăuze cu vene de muze Ochi verzi de pădure cu mure Trupuri de iele împletite cu vise Ce rămân pe pânzele albe ale vieții transcrise Iubiți urmele femeii pește Vă înseamnă cu mâna în adâncul vostru privește!
Te-ai născut într-o zi De luni sau de marți Vezi, asta nu te-am întrebat niciodată Sau poate duminica sau sâmbăta Sau miercuri sau joi Doar tu și mama noastră moartă sau sora cealaltă mai mare plecată demult o știu Poate am să aflu odată și odată Când o să vorbim și de tine Pe un alt drum șerpuit și nebun,dar Știu și toți o spun că tu râzi mereu , ne porți de grijă la toți cei rămași și cei duși Chiar dacă genunchii ți-s frânți și supuși Știu că dintre noi trei fetele tu ai râsul cel mai frumos Și sufletul cel mai smerit și plâns și duios Poate de aceea îți scriu să-ți întorci zilele cu susul în jos Cu josul în sus Într-un vis doar al tău, Roz, sau roșu sau bleu!
Poezie de joi: Joi in puhoi Îmi aduce cântec despre voi Prieteni dragi Oameni ai sufletului meu Mereu , mereu. Îmi spune despre fiecare Vezi că pe unul îl doare Măseaua sau cotul Pe celălalt l-a lovit norocul Iar de altul , că e trist și împovărat Și nu mai are chef să stea întins pe pat. De câte unul îmi aduce aminte Că stă în colț îngenuncheat și plânge Și îi privește uimit pe cei ce țopăie și aleargă Să prindă trenul dintr-o gară Al cărei nume nu știu să-l pronunț Iar câte unul face un anunț în care cere prin enumerare Câte în lună și in stele Mirându-mă de ce,chiar ele Ar reuși ca să rezolve Ziua de joi Când noi cântăm cu toții Un refren Vrăjiți încă de ziua de ieri Și așteptăm Ziua de vineri Când numai strigă nimeni Nimeni! Poezie de sâmbătă: Sâmbătă lipsește din săptămână E ciuntă chiar și de o mână Cu un ochi de sticlă Și cu degete de bachelită Stă sprijinită pe un pian Și în picioare încălțată cu teniși roșii cu design de ciocolată, Pe umărul stâng Își pune pelerina Cu blugii ei cei peteciți, tăiați , cu franjuri Se plimbă agale printre zile Bijuterii chiar numai poartă Și pare plictisită de o soartă În care ea cuminte Programează weekenduri fierbinți Până la amiază Mâncare chinezeasca și grătare Duminica sa fie numai soare Și un vernisaj al nu știu cărui pictor naiv Și chiar de toate și nimic Și hotărâtă că în calendar pe -o foaie S-a strecurat puțină ploaie Se așează nonșalantă în hamac Ce -ar fi să-mi fac puțin de cap? Să nu îmi pese nici de luni Și nici de marți Iar miercuri să mă lovească amnezia Ca joi de -abia să-mi treacă și beția Și vinerea să-mi pun umbrela în cui Duminica să o iau hai hui Și vezi că sâmbătă lipsesc Și uite așa nu reușesc Să număr până la șase Și să mă țin mereu de farse Ca un copil ce în joacă uită Că sâmbăta e ziua cea mai lunga!
Lazăr Elena 