Uneori obosesc și eu
De puține ori obosesc
Și atunci mă vâr într-o cochilie
Sau într-o chilie de maici
Sau mă prefac într-un cerb
Purtându-mi frumusețea de zile în adâncul lumii
Până mă pierd,
Visez!
Cu sufletul visez
Și mă răsfir într-un nor călător
Plin de dor
Deasupra … tuturor!
De exemplu rămâne o parte din tine banală în mine
În cele mai mărunte gânduri și gesturi din zi
Mereu oricât aș alunga-o
Uneori zăresc lingurița de cafea lăsată anapoda
În dimineață când mă trezesc alături de
Cana lălâie cu gust de gutuie al trupului tău
Șoșetele aruncate sub pat și mirate când le strâng cu dispreț și mă eeeenerveeez
Dar în același timp
Gândesc ca o prematură și pură făptură
Că ce m-aș face dacă într-o zi tu pur și simplu te-ai topi
Eu care beau de-o viață cafeaua neagră și amară de-mi răsfață creierul atent și zevzec și absent
Aș dona când tu n-ai mai fi lingurițele din casă
M-aș zăpăci și aș umbla fără șosete
Când tu n-ai mai fi
Și aș rămâne somnoroasă în zi
Fără statistici și fără de gesturi nimicuri prostii
Și aș vorbi singură aș exersa grimase
Nepricepând jocul de snooker de la terase
Sau m-aș eterniza în poziția de nufăr
Și aș visa că de iubire mă scutur
Ca de o boală misterioasă și rară
Și aș rămâne pustiită și goală fără de dragoste dacă n-ai mai fi tu!
Să-mi pui o întrebare tu,
O singură întrebare
În ziua în care vara se trece, moare,
Se jeluie copacul și-și flutură în lumină
Frunzele sale albe de ceață și a lui splină,
Mi se-ncovoaie-n spate
Mă apleacă, mă cocoașă,
Mă împodobește în haina lui de toamnă, de mireasă,
Îmi mistuie de copt sufletul plin de roade
Iară pe zile septembrie se sloboade
Cu atâta tevatură, alai de îngeri nași , de îngeri fini și îngerii nuntași
Ce se încurcă în vorbe,în inimi și iubire
Și parcă ascultându-i
Mai, mai că-mi vine,
Să stau cuminte astăzi și să mă pierd pe drumuri
Să mă preschimb în fluturi
Și în ambrozie amară,
Și să mă prind în stele când noaptea se coboară!
Serile mele, nu sunt toate la fel.
O seară are chipul vesel, rebel,
Una, față encaustică
Pierdută demult și mistică.
Într-una din aceste seri mă pregătesc intens,
Mă fardez și-mi pun blush
Cremos, pe obraji, fond de ten și ruj roșu intens,
Pe buze, ruj de ieșit și hoinărit prin oraș.
Dar tu mă prinzi frenetic,
De teamă să nu mă pierzi pe străzi
Și mă iubești demonstrându-ți încă o dată vitejia printre viteji.
Iar în alte seri mirosind a sarmale, a tocăniță și a friptură de pui,
Mă înghesui în baie tandru îmi spui,
Că miros atât de lasciv, atât de bine,
De parcă dragostea mea ți s-ar vârâ în intestine.
Serile mele nu seamănă deloc una cu cealaltă,
Pe unele le muncesc, le oblojesc
Și le târâi în gărzi,
În unele citesc asiduu
De parcă luna ar sta strecurată în cărți
Dar serile mele au în comun
Toate , mirosul de fum
Al țigărilor mele, suave și tari
,,Reach for a Lucky instead of a sweet”
Țigările mele Lucky Strike cu care mă mint
În serile mele și mă alint !
Vreau să fii fericită, ți-o spun de fiecare dată când te văd
Și te văd atât de puțin, uneori timpul se revarsă ca un pahar de vin plin
Mai tot timpul ești plecată, te-ai îndrăgostit de ocean, de neliniște,de pietrele albe ce seamănă cu racii cu cleștii înfipți în sufletul tău până în dinți
Sufletul ce ascunde secundele efemere ce dispar
Asemuite cu un dar pe care-l primești , același împodobit cu fundă roșie sau mov,
Cu care mai apoi când ți-e dor de toate ți-o legi ca o neroadă în părul tău de soare copt, și-ți repeți : Vreau să fiu fericită și nu pot
Și eu îți strig de departe : fericirea e în tine, doarme,sforăie, plescăie din buze în ritm de meduze, dusă în visări, trezește-o,nu mâine, ci acum când tu ești la mari depărtări!
Te-ai născut într-o zi
De luni sau de marți
Vezi, asta nu te-am întrebat niciodată
Sau poate duminica sau sâmbăta
Sau miercuri sau joi
Doar tu și mama noastră moartă sau sora cealaltă mai mare plecată demult o știu
Poate am să aflu odată și odată
Când o să vorbim și de tine
Pe un alt drum șerpuit și nebun,dar
Știu și toți o spun că tu râzi mereu , ne porți de grijă la toți cei rămași și cei duși
Chiar dacă genunchii ți-s frânți și supuși
Știu că dintre noi trei fetele tu ai râsul cel mai frumos
Și sufletul cel mai smerit și plâns și duios
Poate de aceea îți scriu să-ți întorci zilele cu susul în jos
Cu josul în sus
Într-un vis doar al tău,
Roz, sau roșu sau bleu!
Mă iubesc cu bărbatul cu piele ridată de soare de vreo două decenii
Am încercat să-i pun puțină culoare iubirii
Să-i dau soarele din Tropicul Racului
Ca el bărbatul meu să nu se mai îndrepte mereu spre Polul Nord să-și înghețe sentimentele în calotă
Ori de câte ori i se înecau vuind în glotă
Amândoi devenind disfonici și ironici
În momentele de grație ale aurorei boreale
Străduindu-ne
Să ne arcuim, să ne unduim în mișcarea iubirii trupurile
Căutând mereu viața
Într-o lume a noastră mai mică , pitică
Dăruind o lume de cele mai multe ori uriașă, mai mare
Răsucind-o înspre Tropicul Capricornului
Încă două decenii, în vară, în soare,doar cu bărbatul meu , regăsind în visare ce am pierdut amândoi în timpul de dinainte de potop și încălzirea globală!
La vârsta de 1 an
Priveam nisipul ca pe o întindere nesfârșită,amorțită și pitită în sufletul meu.
La 7 ani îmi afundam vârfurile degetelor de la picioare
În el
Nisipul ,mișel
Care- mi contura înălțarea mea
De rebelă,fidelă!
La 14 ani eram atât de îndrăgostită
Lumea mea onirică era desăvârșită în creație
Nisipul era adorație
Magie
Mister!
La 21 de ani îmi târam rochia de mireasă
Nu mai știam
Dacă era albă
Sau împrumutase
Griul de cânepă al Saharei!
La 28 de ani îmi învățam
Copiii să alerge prin nisip
Erau mici
Și mă străduiam să-l cunoască
Cu ochii lor mari
Ca pe o mană cerească!
La 35,doream să-l pictez cu o altă culoare
Să-i anihilez simțurile
Să sădesc în el o floare!
La 42 de ani
Priveam speriată cum dune albastre
Zideau în jurul meu
Castele sihastre
Care se prăbușeau
Și strigam îngrozită
Că printre ele,eu nu mă zăream !
La 49 de ani
Mă scufundam în oceanul auriu al nisipului
Îmi ascuțeam mirosul , auzul , văzul
Îmi exploram liniștea
Căutând artefacte,mumii sau zei pietrificați !
La 56 de ani uitați
Descopeream cu uimire și candoare
Că între-adevăr în nisip
Crescuse o floare!
La 63 încă mai adunam buruieni imaginare
Răsărite în jurul creației mele
Ca ciupercile după ploaie
Și făceam ordine în timp
Pentru ca , la 70 să reușesc să rodesc o grădină
Cu trandafiri și hortensii roz
Plină de lumină!
Iar la 77 cu bețe de bambus subțiri
Să desenez mantre , să știu
Ca mai apoi , poate
La 84 sau 91 sau 98
Când totul e copt,
Că o să mă întorc ,
În burta mamei mele
Înotând în nisip
Mică câte un pic,
Adunând vise și stele
Și ploi peste deșertul vieții mele
Și zăpezi și nori
Și lună și soare
Făcând lumea aceasta mai mare!
Plini de vise sunt copiii noștri, de gânduri curate, în noapte.
Mari , micuți, timizi,deștepți, curioși,
Frumoși,
Ne arată lumea cu susul în jos, numai ei și cei care iubesc o pot vedea așa , răsturnată și mirată.
Pentru ei gravitația nu există,
Joaca lor e mixtă
Încărcată de umbre și culori,
Drumurile presărate cu flori
Cărți , avioane, mașinuțe,
Creioane, pompoane,
Stele argintii
Ochii lor râzând vii
Mâinile lor strânse veșnic în îmbrățișare,
Ei pun totul în mișcare!
Placa de întins părul și bretoane ondulate,
Sprâncene pensate,
Creme pentru acnee și epilatoare,
Gantere, vitamine,
Lumea lor e mare!
Iubiri făgăduite și promise
Jurăminte călcate și stinse,
Flăcări aprinse sunt zilele lor
Plâns pe obraji
În ceas de seară, cu dor!
IPhone-uri , tablete și gadgeturi,
Jocuri electronice , Barbie, și diete ținute cu luna,
Algebră, engleză , franceză și dans,
Nu mai respiră în lanuri și luncă,
Atât de puțin timp le-a rămas!
Dar ei sunt plini de vise
Și-n fiecare secundă învață
Să alerge desculți ,râzând cu tine mamă și tată,
Să împartă timpul în trei
Zi , noapte,zi
Noapte,zi ,noapte,
Să gândească liber și întreg
Să uite de alfabet
Să crească și să zboare în lume
Să iubească, să cunoască
Să nu mai adune sume,
Să zidească pentru ei un nou început
Fără norme ,
Pedepse
Și legi.
Priviți-i pe ei copiii voștri ca și cum voi ați fi copii,
Și voi ați crește în locul lor
Și ați vrea să fiți iubiți , să iubiți
Să uitați,
Visați ce vreți
Uitați ce sunteți!
Copiii noștri au lumea plină de vise
Priviți-i zi de zi cum visează cu ochii lor
Albaștri , verzi , negri , căprui
Cum gravitează în timpul lor șui!
Lumea lor a fost ,și este lumea noastră,
Cea mai fermecată din lumi,și a rămas ca o fereastră deschisă mereu în casă să primească minuni!
Când m-am născut
Se secera orzul,
Pe câmpie, se scuturau macii
Și ortacii se adunau prin vie.
Zmeura da să se coacă,
La biserică, copiii băteau în toacă
Iar mama sta și plângea,
Eram ultimul copil
Ce ieșea din ea!
Sora mea mare tăia găina
De parcă pe ea
Săraca căzuse vina,
Că mama plecase în grabă
Uitând de sfadă
De sfaturi și iubiri.
Iar, tata,pe gânduri era
Visa
Că-n noapte de luni spre marți
O fetiță mai avea
Plăpândă, firavă și neagră
Dar ea avea să-i fie cea mai dragă
Și când botezul mi l-a dat,
Părea că-i vreme de Ignat
Cu mese întinse și plăcinte,
Cu fețe albe, dragi și stinse,
Cu flori pe brațe și-n pridvor
Cu voioșie și cu dor
Și cu sfințita taină a cununiei.
Era senin, era frumos,
Era și cald, era și un rost,
Era și grabă și belșug,
În ziua când eu m-am născut
Era și somn, erau și griji,
Dar despre astea nu v-am scris
Că-n ceasul sfânt de miazăzi,
Am fost în casă patru copii.
Și mai târziu în miazănoapte,
Doi au plecat cât mai departe
Și doi au stat de-au privegheat
Părinții de i-am îngropat.
Când m-am născut
Se secera orzul,
Pe câmpie, se scuturau macii
Și ortacii se adunau în vie,
Iar eu sunt vie
Și vă aduc în dar, totul!
Lazăr Elena 