Pescărușii ciugulindu-mi din palmă
Vinișoarele străvezii ale mele
Ale Mării Egee
Eu,Kouros sunt acum
Ce înalt a crescut sufletul meu
Acum sunt și eu tânăr bărbat
Acum pot fi,dacă vrei , iubitul tău,
Doar pentru câteva zile,
Cât suntem plecați in vacanță!
Eu Kouros sunt acum
Îngropat
În plaja cu marmură albă
Inima mea caldă
Pulsează mai mult sânge,
Mai multă frumusețe
Închinăciune
Să n-o dai nimănui
Nici măcar pescărușilor
Când ne întoarcem iar acasă!
Eu , Kouros , am fost cândva!
Poezie de joi:
Joi in puhoi
Îmi aduce cântec despre voi
Prieteni dragi
Oameni ai sufletului meu
Mereu , mereu.
Îmi spune despre fiecare
Vezi că pe unul îl doare
Măseaua sau cotul
Pe celălalt l-a lovit norocul
Iar de altul , că e trist și împovărat
Și nu mai are chef să stea întins pe pat.
De câte unul îmi aduce aminte
Că stă în colț îngenuncheat și plânge
Și îi privește uimit pe cei ce țopăie și aleargă
Să prindă trenul dintr-o gară
Al cărei nume nu știu să-l pronunț
Iar câte unul face un anunț în care cere prin enumerare
Câte în lună și in stele
Mirându-mă de ce,chiar ele
Ar reuși ca să rezolve
Ziua de joi
Când noi cântăm cu toții
Un refren
Vrăjiți încă de ziua de ieri
Și așteptăm
Ziua de vineri
Când numai strigă nimeni
Nimeni!
Poezie de sâmbătă:
Sâmbătă lipsește din săptămână
E ciuntă chiar și de o mână
Cu un ochi de sticlă
Și cu degete de bachelită
Stă sprijinită pe un pian
Și în picioare încălțată cu teniși roșii cu design de ciocolată,
Pe umărul stâng
Își pune pelerina
Cu blugii ei cei peteciți, tăiați , cu franjuri
Se plimbă agale printre zile
Bijuterii chiar numai poartă
Și pare plictisită de o soartă
În care ea cuminte
Programează weekenduri fierbinți
Până la amiază
Mâncare chinezeasca și grătare
Duminica sa fie numai soare
Și un vernisaj al nu știu cărui pictor naiv
Și chiar de toate și nimic
Și hotărâtă că în calendar pe -o foaie
S-a strecurat puțină ploaie
Se așează nonșalantă în hamac
Ce -ar fi să-mi fac puțin de cap?
Să nu îmi pese nici de luni
Și nici de marți
Iar miercuri să mă lovească amnezia
Ca joi de -abia să-mi treacă și beția
Și vinerea să-mi pun umbrela în cui
Duminica să o iau hai hui
Și vezi că sâmbătă lipsesc
Și uite așa nu reușesc
Să număr până la șase
Și să mă țin mereu de farse
Ca un copil ce în joacă uită
Că sâmbăta e ziua cea mai lunga!
Ți-aș spăla trupul în fiecare noapte cu apa ce gâlgâie în mine,
Uneori de bucurie cade zgomotoasă ca o cascadă minunându-se de tot ce zace în tine.
Alteori susură ca un izvor tămâiat, mirosind a lămâiță pe la subțiori,
Picură stropi de lumină în urechea ta să auzi cântul de grauri și nechezatul de cai dintr-o stea.
Te-aș imbăia la ceas de seară, te-aș scălda numai cu iubirea mea,
Aș seca pe urmă și aș fi o nouă Sahară nesfârșită în vară și zi.
Cămile, hamsari, armăsari și derviși rătăciți în vis,
Ar traversa pustiul din mine și-n zadar ar căuta oaza cu palmieri și curmali,
În toți acești ani am curs traversând lumea cu tine,
Te-am purtat peste tot, iar tu iubitul meu netot te-ai înecat!
Și acum numai am ce să scald , port oasele tale albe și lucitoare să le încolțesc în nisip și în mare, le încălzesc și le rotesc după soare, numărând cu pașii și gândul timpul rămas!
,,Să vă cuprindă hainele de primăvară” și pantofii portocalii cu tocurile ciudate,
Creați de Versace, prezentați în noua colecție,să nu-i purtați pe afară,
Și fustele cu strasuri multe, verzi să le asortați cu gențile ușoare și pantalonii lungi, trapezi,
În jurul taliei de viespe vă puneți doar dantele,
Pe burți volane lila, croșetate cu andrele,
În părul strâns la spate cu breton,vă prindeți meșe blonde și un pompon,
Să fie roșu cu zorzon,
Să fie roz de tuberoză,
Să fie atârnat în ghilimele în zborul lung de rândunele
Ce se întorc iarăși acasă
Să-și facă în inimile voastre, cuib de mătase,
Ca primăvara care vine,
Metamorfoză pentru tine
Să prindă în cerul ei albastru de muscarii și brebenele,
Zilele tale,
Zilele mele,
Și tu să fii cea mai frumoasă,iar ea, primăvara să pălească în fața frumuseții să se închine…….
Să auzim mereu de bine!
Astăzi îngerul meu stă cu mine la masă,
I-am pus pâine și sare pe pragul de lemn bătut de la casă,
Mă privește mirat, că e prima oară,când l-am luat de aripi și de subțioară și i-am spus să se odihnească,
Să nu mai trudească pentru liniștea mea,
Să ascultăm cucul cum cântă îi spun,
El nedumirându-se totuși că nu mă mai ascultă urechea și degetele mi se răsfiră în numărătoare, ca o cingătoare cu care cuprind luna martie în soare.
Îi fac îngerului meu cu ochiul și-i surâd, îi spun că viața mea e lungă, e senină, numai trebuie să-și facă griji pentru mine, am crescut,
Să nu se mai supere pentru orice vină, să se bucure, să fie mulțumit că în sfârșit m-am pregătit de iubit,
Că socot și întorc pe înainte și pe dos,
Toate fețele iubirii, le descos,
Le descânt rând pe rând, cu folos.
Vezi tu îngerul meu, până la urmă vestirea ta , semnele tale n-au fost zadarnice și goale,
Îmi îmbrac inima ( în loc de sânge, carne și țoale) cu pene colorate, cu sărutări, cu îmbrățișări și cu fapte, și o trimit să cuvânte,să zboare…
Fericirea nu e departe, ea e ca un semn de carte, lăsat intenționat
Între paginile unui volum de poezie de pe raft, ca să-ți amintești atunci când vei șterge praful,
Că și tu ești …praf.
Fericirea să o ții cât mai aproape.
Să o porți zi de zi în poșetă dar, să nu o ascunzi printre multele carduri și șervețelele intime și nonalergene,
Poart-o într-un etui de mătase sau lipită de tușul de gene.
Fericirea e lângă mine astăzi, s-a așezat pe creanga de cireș înflorită,
Pocnită de soare.
Fericirea e ceea ce visez când mă strecor în brațele tale.
Fericirea e atunci când înalț zmee de hârtie colorate și le dau drumul să zboare pe-nserate,
În echinocțiul unei primăveri necarantinate.
Fericirea o ții strânsă în mâna întinsă să alinți pisica vecinului sau genunchii iubitului
Pe care ai vrea să stai tot timpul cocoțată( amintește-ți acest lucru atunci când îl refuzi când nu ai chef să faci dragoste din diverse și stupide motive) tu , răsfățat-o!
Fericirea se numește acasă , cuvânt ce face parte din familia casă,
Găsește tu sinonime sau pleonasme sau antonime pentru expresia:fericirea mă lasă!
Fericirea se află în respirația trupului ud de sudoare,
Sau în bătaia inimii tale atinsă de soare.
Și nu în cele din urmă fericirea e ultima închidere a ochilor nemaiînchiși în vis,
Plini de lumină și triști pentru : vă părăsesc, iubesc, plec, bun rămas, am uitat irisul ochilor mei încolțit în amintirea voastră despre mine.
Rămâneți cu bine!
Fiți fericiți!
Fericirea, om bun și frumos e în tine!
La început de martie înverzește colbul din mine zăcut și iubit în iarna dinainte și după pandemie,
Carantinată a fost iubirea,
Parcă a fost luată și ascunsă de lume,
Parcă n-am mai folosit stropitoarea de alamă să ud liliacul din grădină,
Parcă albinele au căutat numai irișii și macii înecați de frică și inima, biata de ea, s-a făcut mică.
La început de martie închin cupa de șampanie în cinstea trecerii unui an prin bejanie, prin litanie, prin smerenia întoarcerii în noi preocupați de alte zidiri, de alte faceri, de alte zămisliri.
Parcă ar îmbrățișa verdele colbului din mine alte trupuri, alte buze ar mângâia, ar striga în ziua ce vine că ajunge, e destul, a fost iarna cea grea.
Că ar trebui să tăiem tufele de trandafiri roșii, lemnoase din cauza bolii și a arșiței și ar trebui plantați alți trandafiri albi și rădăcini de lămâiță.
Că ar trebui ferecat albastrul cerului în ochi și fețele noastre să nu mai fie ascunse sub mască, ferite de deochi,
Ar trebui să ne purtăm gențile prăfuite pe umerașe și fustele scurte pe străzi, prin orașe,
Că ar trebui alb de porumbel să îți pui pe frunți și roșul de iubire din inimi să-l asculți,
Că ar trebui mai ales să fim din nou îndrăgostite și cuminți în noua primăvară care vine
Cu soare în zile și pe degetele noastre inele de rubine!
La sfârșit de ianuarie stropesc secundele cu puțin soare,
Frigul de afară îmi deschide sufletul lâncezit de zăpadă,
Norii aleargă și strigă pe stradă,
Negrul pământului se rotește în axă
Și dorm ascunși în el viermii cruzi de mătase.
Îmi întind ochii lung înspre februarie
Oare
Ne pregătim de iubire?
Irisul meu se întâlnește cu el,
Întâiul ghiocel,
Atât de îngust, atât de sfios,
Cu albul sidefat ca de os,
Cu verdele verde în al său trup.
Parcă rup, la sfârșit de ianuarie, secundele ce întârzie să apară în nou început, în așteptare.
Nările mi se măresc și miros
Miros a primăvară.
Mă bucură, ne bucură primul ei semn
Și-i fac, și-i facem cu mâna iernii ce tremură că pleacă în tandem,iernii ce pleacă spre aurolele boreale, spre sudul cuprins în ocean, cu strigătul norilor în van!
Părul meu s-a decolorat de soare,
De durerile facerii
În aprilie
În februarie,
De multă tăcere, mută,
Să-l vopsesc cu cenușă
Sau cu răcoare?
Părul meu s-a subțiat
(De parcă aș fi avut vreodată păr bogat)
De atâta plâns,
De atâta pieptănat, zilele,
Să-l tund periuță ,
Sau să-mi fac chelie
Plină de poezie
În noua mea chilie de măicuță?
Părul meu a căzut de tot,
Copt,
Meteorit spulberat în univers
Fără vers,
Obosit de atâta mers pe pământ.
Păsările migratoare au adus sfoară , sărmă ruginită și plumb
Și-au făcut cuib
Pe capul meu lucitor și gol,
Să-mi pun perucă, oare?
Părul meu ia în considerație ,
Cu grație,cele trei variante enumerate mai sus,
Dar descopăr uimită
Că a început să-mi răsară puf!
O fi puf de om,
O fi puf de copil,
Puf de femeie
Sau altfel de puf?
Mă transform
În nor,
Mare,
Zbor,
Râmă,
Lipitoare,
Zână,
Ciocănitoare,
Lună plină,
Sau pom roditor
În grădină,
În prima grădină!
Să iubiți, să fiți iubiți
Oameni frumoși cu inimi roz întoarse cu susul în jos,
Inimi pavate pe cărări și asfalt,
Inimi care în bucurie bat asemenea clopotelor de la biserici vestind noul an în calendar,
Să înmuguriți precum laurii în dulceața soarelui,
Să înfloriți precum trandafirii din grădina edenului,
Să creșteți, să vă trăiți secundele curat, neînjurați, neblestemați, nedamnați, neînconjurați de reguli și precepte,
Și mai ales să zâmbiți, zâmbetul vostru să lumineze pământul, gândurile voastre să fie ca vântul și vorbele înțelepte să rodească și-n stânca aridă,
Dar mai ales în tot și-n toate frumosul și trăinicia să vă cuprindă,
Nici boli, viruși, nici bacterii, nici mucegaiul să nu vă atingă,
Să vă cânte în viață mierla, ciocârlia, buhaiul, vioara lui Enescu și naiul, lui Gheorghe Zamfir,
Să vă înnălțați ca și coloana lui Brâncuși în zilele voastre infinite cât mai sus,
Să îmi trăiți magic și sfânt,
Să vă știu mereu pe acest pământ!
La muuuulți ani 2021!
Lazăr Elena 