Poezie de joi:
Joi in puhoi
Îmi aduce cântec despre voi
Prieteni dragi
Oameni ai sufletului meu
Mereu , mereu.
Îmi spune despre fiecare
Vezi că pe unul îl doare
Măseaua sau cotul
Pe celălalt l-a lovit norocul
Iar de altul , că e trist și împovărat
Și nu mai are chef să stea întins pe pat.
De câte unul îmi aduce aminte
Că stă în colț îngenuncheat și plânge
Și îi privește uimit pe cei ce țopăie și aleargă
Să prindă trenul dintr-o gară
Al cărei nume nu știu să-l pronunț
Iar câte unul face un anunț în care cere prin enumerare
Câte în lună și in stele
Mirându-mă de ce,chiar ele
Ar reuși ca să rezolve
Ziua de joi
Când noi cântăm cu toții
Un refren
Vrăjiți încă de ziua de ieri
Și așteptăm
Ziua de vineri
Când numai strigă nimeni
Nimeni!
Poezie de sâmbătă:
Sâmbătă lipsește din săptămână
E ciuntă chiar și de o mână
Cu un ochi de sticlă
Și cu degete de bachelită
Stă sprijinită pe un pian
Și în picioare încălțată cu teniși roșii cu design de ciocolată,
Pe umărul stâng
Își pune pelerina
Cu blugii ei cei peteciți, tăiați , cu franjuri
Se plimbă agale printre zile
Bijuterii chiar numai poartă
Și pare plictisită de o soartă
În care ea cuminte
Programează weekenduri fierbinți
Până la amiază
Mâncare chinezeasca și grătare
Duminica sa fie numai soare
Și un vernisaj al nu știu cărui pictor naiv
Și chiar de toate și nimic
Și hotărâtă că în calendar pe -o foaie
S-a strecurat puțină ploaie
Se așează nonșalantă în hamac
Ce -ar fi să-mi fac puțin de cap?
Să nu îmi pese nici de luni
Și nici de marți
Iar miercuri să mă lovească amnezia
Ca joi de -abia să-mi treacă și beția
Și vinerea să-mi pun umbrela în cui
Duminica să o iau hai hui
Și vezi că sâmbătă lipsesc
Și uite așa nu reușesc
Să număr până la șase
Și să mă țin mereu de farse
Ca un copil ce în joacă uită
Că sâmbăta e ziua cea mai lunga!