La sfârșit de ianuarie stropesc secundele cu puțin soare,
Frigul de afară îmi deschide sufletul lâncezit de zăpadă,
Norii aleargă și strigă pe stradă,
Negrul pământului se rotește în axă
Și dorm ascunși în el viermii cruzi de mătase.
Îmi întind ochii lung înspre februarie
Oare
Ne pregătim de iubire?
Irisul meu se întâlnește cu el,
Întâiul ghiocel,
Atât de îngust, atât de sfios,
Cu albul sidefat ca de os,
Cu verdele verde în al său trup.
Parcă rup, la sfârșit de ianuarie, secundele ce întârzie să apară în nou început, în așteptare.
Nările mi se măresc și miros
Miros a primăvară.
Mă bucură, ne bucură primul ei semn
Și-i fac, și-i facem cu mâna iernii ce tremură că pleacă în tandem,iernii ce pleacă spre aurolele boreale, spre sudul cuprins în ocean, cu strigătul norilor în van!