Rătăciți in ploaia din Amsterdam
Asteptăm să înflorească laleaua
De un roșu aprins
De sânge, clocotit,
Nestins,
Savurăm prăjiturele
Mititele,
Cu arome de cocaină,
Pudrate din belsug
Cu zahăr brun de trestie
Uitate in ploaia din Amsterdam.
Bărbați grăbiți mă înghiontesc
Trupul meu nu -i ademenește,
Miroase a vară.
Surprinsă rămân
Când iubitului meu ei îi șoptesc vorbe neînțelese la urechea lui bleagă
Astupată cu ceară.
De aceea el îmi zâmbește
Și-mi arată casele înguste cu ferestre fără perdele,
Roțile de cașcaval
Și tablourile gri cu cartofii lui Van Gogh.
De dragoste,de multă dragoste
I-aș reteza și lui urechea
Să rămână și el neuitat
Și rătăcit în ploaia din Amsterdam
Câte un pic …
Plouă acum cu sufletul curat…
Vezi și tu?
