Etichetă / iubire

de elenalazar28

Îngerului meu

Astăzi îngerul meu stă cu mine la masă,
I-am pus pâine și sare pe pragul de lemn bătut de la casă,
Mă privește mirat, că e prima oară,când l-am luat de aripi și de subțioară și i-am spus să se odihnească,
Să nu mai trudească pentru liniștea mea,
Să ascultăm cucul cum cântă îi spun,
El nedumirându-se totuși că nu mă mai ascultă urechea și degetele mi se răsfiră în numărătoare, ca o cingătoare cu care cuprind luna martie în soare.
Îi fac îngerului meu cu ochiul și-i surâd, îi spun că viața mea e lungă, e senină, numai trebuie să-și facă griji pentru mine, am crescut,
Să nu se mai supere pentru orice vină, să se bucure, să fie mulțumit că în sfârșit m-am pregătit de iubit,
Că socot și întorc pe înainte și pe dos,
Toate fețele iubirii, le descos,
Le descânt rând pe rând, cu folos.
Vezi tu îngerul meu, până la urmă vestirea ta , semnele tale n-au fost zadarnice și goale,
Îmi îmbrac inima ( în loc de sânge, carne și țoale) cu pene colorate, cu sărutări, cu îmbrățișări și cu fapte, și o trimit să cuvânte,să zboare…

Nazaret(fotografie realizată de dr.Constantin Caraion)
de elenalazar28

Fie

Mă încumet să te caut prin toată viața, iubire, mereu și mereu
Parcă aș fi melcul meu din grădină ce umblă cu casa în spinare, teleleu.
N-am somn, n-am nopți și numai am nici răbdare!
Uneori te mai descopăr atunci când te uiți pe furiș la revărsarea burții mele peste jeanși,
Dar nu reușesc să văd dincolo de sclipirea ta și mă ascund rușinată după perdea.
Fie ție iubire după cuvântul meu,
Fie mie după neajunsul tău
Fie să mă desprind dintr-un măr,cu albastrul cerului încâlcit în păr,
Și să fiu nor, nor de ploaie de primăvară să pot să rup firul ierbii din pământ,să-l inund,
Să duc iubirea căutată, în altă lume
Să pot căra cu trupul semnele ei în văzduhuri
Să o pot striga cu alt nume!
Te caut și tu tremuri, iubire căci eu nu văd
Parcă aș fi melcul meu orb
Din grădină, singurul melc salvat de Noe după potop,
Melc ce umblă cu casa în spinare în fiecare anotimp, teleleu, fie soare sau frig,neobosit, mereu, mereu!

Fotografie realizată de Păsărelu Nadia
de elenalazar28

Fericirea

Fericirea nu e departe, ea e ca un semn de carte, lăsat intenționat
Între paginile unui volum de poezie de pe raft, ca să-ți amintești atunci când vei șterge praful,
Că și tu ești …praf.
Fericirea să o ții cât mai aproape.
Să o porți zi de zi în poșetă dar, să nu o ascunzi printre multele carduri și șervețelele intime și nonalergene,
Poart-o într-un etui de mătase sau lipită de tușul de gene.
Fericirea e lângă mine astăzi, s-a așezat pe creanga de cireș înflorită,
Pocnită de soare.
Fericirea e ceea ce visez când mă strecor în brațele tale.
Fericirea e atunci când înalț zmee de hârtie colorate și le dau drumul să zboare pe-nserate,
În echinocțiul unei primăveri necarantinate.
Fericirea o ții strânsă în mâna întinsă să alinți pisica vecinului sau genunchii iubitului
Pe care ai vrea să stai tot timpul cocoțată( amintește-ți acest lucru atunci când îl refuzi când nu ai chef să faci dragoste din diverse și stupide motive) tu , răsfățat-o!
Fericirea se numește acasă , cuvânt ce face parte din familia casă,
Găsește tu sinonime sau pleonasme sau antonime pentru expresia:fericirea mă lasă!
Fericirea se află în respirația trupului ud de sudoare,
Sau în bătaia inimii tale atinsă de soare.
Și nu în cele din urmă fericirea e ultima închidere a ochilor nemaiînchiși în vis,
Plini de lumină și triști pentru : vă părăsesc, iubesc, plec, bun rămas, am uitat irisul ochilor mei încolțit în amintirea voastră despre mine.
Rămâneți cu bine!
Fiți fericiți!
Fericirea, om bun și frumos e în tine!

de elenalazar28

Dacă

Dacă m-ai striga
Ți-ar răspunde vântul din primăvara mea
Ce spulberă mugurii încolțiți pe palma ta.
Dacă mi-ai șopti la ureche
Poate aș veni într-o zi să locuiesc cu inima ta
Lăsată pe pragul casei mele la intrare.
Dacă nu ai știi numele meu
Aș silabisi vocală cu vocală,
Consoană cu consoană pănă aș construi un nou alfabet,
O nouă scriere mai domoală.
Dacă mi-ai face semne cu mâna
M-aș opri la intersecția zilei ce vine
Să-ți arăt culoarea roșie,galbenă și verde
Ce stăruie în mine.
Și dacă ai vrea să nu mă mai strigi, să nu mai șoptești, să nu mai știi numele meu, să nu îmi mai faci semne cu mâna,eu am să plec într-un balon și am să zbor
Monoton, monoton,
Să poposesc și să trăiesc pe un nor,
Nor călător, plin de dor,
Și am să uit timpul cel scurt,
Rezonanța bătută și apucată de streche în primăvara verde,
Culcată pe-o ureche fără de pereche,
Și o să mă prefac, într-un copac cu ramuri de iubire, să cresc doar în tine!

Tablou realizat deDana Fedeles
de elenalazar28

Declarație


Mă declar fericită.
Toată viața am fost înconjurată de bărbați
Frumoși
Deștepți
Îmbrăcați în alb.
Fericită că nu m-au tratat
De boli
De nevoi
De sfială
De vorbe
De artrită
Sau ploi.
De aceea când te-am zărit
Am fugit , în brațele tale
De teamă să nu-mi rătăcesc declarația, argumentația și fundația zilelor mele.
Tu mi-ai dat, mi-ai inoculat
Culoare,
Numai culoare.
Roșu și gri,
Verde și negru,
Albastru și roz,
Galben și mov,
Mi-ai dat iubire
Stop după strop,
Până și pe îngerul meu l-ai vopsit cu vopsea de iubit, de a rămas încremenit în fericire!

Desen realizat de Daniela Areta Voștinar
de elenalazar28

Sigur…

Sigur că te iubesc
Sigur că îți răspund de fiecare dată când mă întrebi dacă te iubesc, cu aceleași cuvinte, cu aceeași intonație
De parcă m-aș pregăti pentru lecția de yoga și mi-aș murmura secunda de incantație.
Dar acum te privesc obosit, strângând privirea ca pe o firimitură de pâine rămasă pe masă în după-amiaza ploioasă dintr-o lună de martie năzuroasă.
Sigur că te priveam cu alți ochi, în alte zile
Și mi-e rușine că privirea aceea s-a stins
Că în oase mă lupt învins cu un alt timp și o altă amorțeală
Că-mi vine să-mi ascund fruntea ridată, s-o golesc de alte gânduri,
Să-mi umplu capul albit cu frumusețea ta de odinioară.
Sunt uneori atât de obosit, dar nu din cauza ta,
Tu ai rămas aceeași, tânără, râzând, aruncându-ți înainte, oarbă, spatele gol și ars de soare
Dezvelindu-ți pistruii de pe sâni, coborându-i apoi până pe coapse, pe rădăcina firului de păr pubian, albastru și singur,
Răsfirându-l cu degetele pe pântecul încins, cu miros de primăvară. Dar parcă și mirosul și gustul îmi dispar în pozitiveala ultimelor zile, rămase fără de tine.
Ce n-aș da să întorc anii normali care au fost , să pot avea din nou gust și miros, să fiu eu îndrăgostit și doar indrăgostit, să mă pierd în tine, lung și ostenit, să-ți spun
Sigur că te iubesc…

de elenalazar28

Celor care purtați pantofi roșii


Pentru că încă sunt tânără
Port pantofi cu tocuri cui
Roșii ,cât mai roșii
Cu dantelă pe gleznă
Furouri negre cu franjuri
Și bustiere imense
În care să încapă și inima ta,
Îmi pun ciorapi de plasă
Și jartiere cu stea,
Și fusta de piele mi-o strâng pe mijlocul scund cu o curea,
Îmi pun și brățări și tinichele ,
Cercei cu pietre mai grele
Și mă plimb agale, și rea,
Pe străzile orașului meu
Invitând la taclale pe cine mai vrea.
Nu-mi pasă că alții îmi aruncă ocheade
Sau fluieră
Sau rânjesc,
Eu tot timpul zâmbesc,
Căci știu că vine o vreme,
Un timp și un an,
În care tu mă vrei îmbrăca cu
Mormanul de haine de pe maidan,
Mă vor strânge și șlapii de casă
Și încheieturile îmi vor scârțâi,
Voi iubi stofa și lâna în locul eșarfei de mătase gri.
Voi sta doar în casă și nu la terasă
Voi bea ceai de sunătoare și tei
In loc de gin tonic cu gheață sau rom,
Îmi voi târâ și un picior,de dor,și plictisită sau sper împăcată o să adorm…
De aceea azi îmi încalț pantofii roșii cu tocuri cui,
Și mă vântur prin lume,hai -hui,
Și nu-mi pasă sau nici n-o să știu
Că o iau razna sau n-o să mai scriu,că o să fiu nevoită să dau declarații sau o să fiu înglobată în neelucidate conspirații,într-un final de carantină târziu.

Desen realizat de Pop Traian Flaviu

de elenalazar28

De dragoste pentru ea

Nu am crezut că am să zbor
Cu fâlfâit de aripi rupte de cocor
Că am să mă întorc în fiecare zi
Să te privesc, să mi te miri,
Să mi te vâri în brațe și să torci
Ca o pisică albă să mă joci,
Să mă răsfiri pe trupul tău cu dor
Să te privesc,să te măsor, cu gândul și cu sufletul mereu,să văd cât ai crescut în dragostea mea mare,
Să tremur agățat ca frunza în ochiuri verzi de baltă,
Să tot aștept să îmi surâzi în barbă,
Cu buzele să mă cuprinzi buimacă
De nopțile în care ni se arată crâmpeie lungi de nemurire.
Tu mă lovești în piept ca o angină,
Cu palpitații și torsadă,
Ca o avalanșă de zăpadă
Ce s-a pornit în trup și-n splină
Și smulge clipele din a mea viață
Și mă preling ca lacrima pe față,
Mă strădui să trăiesc și să iubesc,
Să te iubesc nebun, să mi te adun,
Să-ți fiu pantof, să-ți fiu și jartieră,
Să-ți fiu și pat cu somieră,
Să-ți simt căldura, toropeala
Și bătătura și țicneala,
Să simt că curgi în mine toată,
Atât de mult te vreau pe tine, neuitată.
Nu am crezut că pot să zbor, cu fâlfâit de aripi rupte care dor,
Să mă lovesc de dragoste și să adorm!

Fotografie realizată de Petru Cojocaru
de elenalazar28

Poezie pentru noi femeile

Înainte de toate, am fost fetițe cu codițe din puf de lebădă neagră, Apoi,adolescente cu ochii mari, infinit de mari Cuprinși de multe orizonturi, Apoi, iubite cu inimi în care încăpeau versuri și cârlionții întâilor bărbați. Apoi, am stat și noi puțin întinse în duminica însorită, Ne-am împodobit pântecul cu flori de iasomie, busuioc,trandafir,lauri și mirt, Apoi, ne-am crescut în ani eroii, eroii de poveste, eroii lumii neuitați și Penelopele, Șeherezadele și Mariile sufletului nostru
Am purtat cruciade și războaie, ne-am înmormântat tați și frați. Apoi, când ne-am împlinit rostul Ne-am înveștmântat trupul cu iilee cu amintiri și împliniri. Pe frunte și pe cap ne-am pus broboada de sudoare și iubiri! Cât de frumos am crescut! Cât de măreț și trainic am înălțat! Cât de înalt am crezut! Și am creat și am dat! Dacă nu am fi fost noi pământul ar fi rămas pustiu, tern, rece, sărac, sângele nostru l-a hrănit, sânii noștri albi cu pace l-au alăptat, Norii de primăvară au purtat nucleele țesute de mâna noastră cu ARN și ADN, oasele, mărgele și stele, Mângâiere de vânt în cuvânt. Peste tot! Universul acesta are numele tău de femeie…

Eu la 18 ani
de elenalazar28

De Mărțișor

La început de martie înverzește colbul din mine zăcut și iubit în iarna dinainte și după pandemie,
Carantinată a fost iubirea,
Parcă a fost luată și ascunsă de lume,
Parcă n-am mai folosit stropitoarea de alamă să ud liliacul din grădină,
Parcă albinele au căutat numai irișii și macii înecați de frică și inima, biata de ea, s-a făcut mică.
La început de martie închin cupa de șampanie în cinstea trecerii unui an prin bejanie, prin litanie, prin smerenia întoarcerii în noi preocupați de alte zidiri, de alte faceri, de alte zămisliri.
Parcă ar îmbrățișa verdele colbului din mine alte trupuri, alte buze ar mângâia, ar striga în ziua ce vine că ajunge, e destul, a fost iarna cea grea.
Că ar trebui să tăiem tufele de trandafiri roșii, lemnoase din cauza bolii și a arșiței și ar trebui plantați alți trandafiri albi și rădăcini de lămâiță.
Că ar trebui ferecat albastrul cerului în ochi și fețele noastre să nu mai fie ascunse sub mască, ferite de deochi,
Ar trebui să ne purtăm gențile prăfuite pe umerașe și fustele scurte pe străzi, prin orașe,
Că ar trebui alb de porumbel să îți pui pe frunți și roșul de iubire din inimi să-l asculți,
Că ar trebui mai ales să fim din nou îndrăgostite și cuminți în noua primăvară care vine
Cu soare în zile și pe degetele noastre inele de rubine!