De 13 Decembrie

Mamă mă ninge în decembrie
Și pe tine te întoarce timpul
La frumosul de atunci
Când a fost,
Mamă,tu știi că de fiecare dată mă întorc mereu acasă la tine,la,
Rotația din pântecele tău minunat când mi-era cald și mi-era bine,
Și ninge și cu fiecare ninsoare mai măruntă, mai multă,am crescut mare
Cuminte ,
Uită-te la mine,
Sunt tot mai frumoasă,
E ca și cum decembrie mi-ar împrumuta din semne e ca și cum aș lua din vreme
Din zilele tale tale
Pesemne,
Atunci când m-ai adus în lumină îngerii și-au pus pe frunte cunună de stele, au scrijelit în inimă
Și tu le-ai zâmbit
M-ai închinat înspre ele,
M-ai închinat în iubire
Senină,
M-ai nins,și de atunci tot ninge în decembrie!

Munteanu Irina și Nicolae

Duminică de decembrie

Liturghiile săvârșite în duminicile de decembrie
Ne coboară în suflet
Ne urcă în albastrul cerului
Ne apleacă capul a mirare în renaștere și speranță
Ne moaie genunchii în rugăciune
Și ochii ni se inundă cu ploi și ninsoare
Ne întind pe lespede și pe pământul ce tremură de frig dar care
Mai apoi se umple de rod
Ne încing sufletul cu un curcubeu și un zălog
A iubirii dintre mine și tu
Dintre voi și Ea
Dintre noi și El
Dintre lumina dată de,,Răsăritul cel de sus”
Nu vom fi apus
Nu vom înceta a crede în iubire
Niciodată!

Bobiţa Adina Valentina

Poezie de ,,bine”

Sunt bine.
Le poftesc în binele meu
Pe bufnițele albe și pe căprioare,
Pe reni,
Pe iepuri,
Și pe vulpi,
Și-n loc de vânătoare
Am să fac un târg,
De Crăciun,
O să vă dăruim,și nu o să fim negustori
Zile minunate și magice de sărbători,
Vise împletite cu stele ninse în trupul lor
Și vise împlinite,
Și sărutări pe inimi, tuturor,
Să fie pentru toți și pentru toate
Belșug de bunăstare,bunătate,
Și Steaua Nordului să vă răsară
Din zori de zi și până-n seară
Să fiți tot tineri, veseli și zglobii,cu suflete naive de copii,
Să vă purtați mereu cu cinste și cu fală,
Să fiți feriți de necazuri și boală,
Să nu vă doară trupul, să nu vă rănească nimic ce-i rău din lumea aceasta pământească,
Să se sloboade raiul peste voi,
Să vă iubiți, să fiți mereu un ,,doi”
Să nu vă lăcrimeze ochii de tristeți,
Să vă treziți mereu în calde dimineți,
Să stiți a vă ierta și a prețui
Minuni,să fiți minuni albastre , vii!

Mihai Nicoleta-Loredana

De Moș Nicolae

Sunt atât de cuminte Moș Nicolae,
Sunt atât de cuminte,
În fiecare seară îmi lustruiesc cu lacrimile putinței sau neputinței
Saboții de spital de gardă, sandalele roșii cu tocuri,botinele cu șireturi și mofturi
În ani,
Și-mi pare că sunt singura femeie de la mine din sat, de la Greci
Care stau de veghe pe veci,
Care am umblat și cu tine viață
Și cu tine moarte,
Sunt atât de cuminte în seara aceasta
Mă cuibăr plină de iubire și mă fac mică
Încât nuielușa ta să nu mă atingă,
Să-mi dăruie clipa stelele albe
Stelele albastre,stelele roz,
Să vă pot mângâia pe voi,
Să fulguie iarna
Cu mii de culori,pentru că eu sunt atât de cuminte, sunt rază de soare,fluture ce-n zbor vă ating inimile care dor!

Liana Pleșa

Poezie despre mame

Maria suntem noi toate mamele din lume,
Parcă inimile noastre poartă același nume
Bucuria nașterii,
Bucuria aducerii în lumea aceasta
A speranței,
A iertării,
A strângerilor de mână ca-ntr-o cunună
Nedezlegată,magică, curată,
A supunerii în bunătate,
A încrederii că poți că se poate
Dar mai ales,
A iubirii.
Clătinavă-se-vor arborii
Își vor pleca capetele,
Își vor frânge rădăcinile
Munții vor amuții în tremure
Peste pustii,
Dar iubirea,
Iubirea mereu va fi,
Mamele nu vor pieri
Și inimile lor vor purta numele
Maria!

Lenu Indru într-o combinație de costum popular cu piese tradiționale din Banat, Maramureș și Ucraina

Poveste despre brazi

Braazi de vânzare,
Din pădurea cea mare,
Brazi împodobiți cu durere, cu tăcere,cu lacrimi, cu zâmbete,cu stele,
Braazi pentru voi toți, bunici și nepoți,
Mame și iubite,pisici și căței,
Mulți braaaazi pentru ei
Marfă de contrabandă
Pe puțini lei!
Vânzătorii de iarnă se întrec între ei
Care au mai multe ghirlande de vorbe de dor,
Beteală de sânge,și iubire și nori,
Aleargă,se îmbrâncesc, se calcă în picioare
Până în seară când își fac socoteală cu sârbătorile din urmă
În care împodobeau brazii cu mere,cu nuci,cu covrigi, cu dulci colinzi și arginți…

Dar vânzătorii sunt triști,


Și plâng după ierni trecute
Cu braaazi de iubire,
Cu globuri albastre de cer,
Și pene albe de îngeri
Și frunze de meri,cu secunde pline, cu secunde senine și ar dori să se întoarcă la tine acele secunde pline, să le alungi supărarea,să le pui în casă,cu cinste și alai și frumuseții trecute prinos să îi dai!

Ivancu Diana Nicoleta (costumul Dianei este vechi de peste 90 de ani și aparține comunei Buteni județul Arad era purtat de fetele din corul căminului cultural, iar în prezent este purtat de către femeile corului bisericii ortodoxe)

Patria mea România

Patria
Patria mea
Pe care o vestesc
De câte ori mă opresc în altă Patrie
Și nu mă rușinez că Patria mea este România Și o vestesc ca pe o mare bucurie
Și mi-e dor în fiecare zi de ea
Și mi-e dor de locul acasă
Și mi-e dor de tine casă
Și de câte ori revin
Cu un suspin de întoarcere Cu ochii înecați în lacrimi de tot ce se grăiește în românește de tot ce înseamnă mame și tați bunici și frați Chiar dacă mi-e sufletul plin de alte frumuseți
De alte pământuri
Știu că locul meu este aici
Știu că numele meu nu poate fi rostit într-o altă limbă
Știu că arterele mele sunt pline de supa de găină cu tăieței cu jumări
Cu cozonaci și cu mucenici
Cu cireșe pârguite în mai
Cu șorici
Că buzele mele cântă colinzi
Că trupul meu miroase a fânețe și brazi
Miroase a Carpați a Dunăre și e albastru sărat și tulbure asemenea cântecului melcului copilăriei
Că mi-l îmbrac în iie
Și sunt atât de frumoasă
Încât numai noi puteam să creăm Pasărea măiastră
Patria le-am dat-o din multă dragoste copiilor mei
Cu genele tinereții fără de bătrânețe și vieții fără de moarte
Patria sunt tot ce sunt eu
Și mi-o duc și mi-o port
Peste tot
Și v-o las vouă s-o duceți mai departe Patria mea România ești tu și voi cei plecați cei veniți în zile voi ce rămâneți cu cuvinte și gânduri în mine rostind aceeași limbă și aceeași iubire

Se apropie iarna

Ne vântură toamne pandemice
Demult nu a mai vorbit vântul cu asemenea gânduri
Peste pământuri
Se apropie încă o iarnă pandemică
A doua la număr pentru unii dintre noi nu e nici o diferență
Aceeași vestă de lână
Același palton
Același cozonac cu rahat cumpărat de la Profi
Auchan sau Lidl sau Kaufland
Pentru alții un …mare
Tot ce se termină în ,,at”
Unii dintre noi ne împărțim în vaccinați cu o doză două trei sau nevaccinați
Alții au murit
Sau alții sunt deja ratați
Dar observ
Că în trend au rămas aceeași brazi
Tăiați la ghiveci naturali despuiați bogați artificiali și răzleți
Dar inima noastră îi va împodobi
Doar ea îi va face să pară vii de data aceasta în iarnă ea verde asemenea brazilor va fi!

Cartierul meu Traian Timișoara se pregătește de sărbătoare

Parcă

Mi se strecoară în noapte albul dulceag de zăpadă a mărului stropit cu șoapte,
Privesc cerul lin acoperit de berze,
Parcă aud sufletul lor, parcă sufletul meu merse, pe cărări înapoi. În presă, apar articole diverse, lumea își plânge morții aruncați în gropi , goi,
Parcă dintr-o dată printre ei rămânem doar noi doi ținându-ne de mână în loc,
Parcă soarta ne lovește în moalele capului încă o dată, jucând același joc. Până și noi parcă, în pacea acestui timp cunoaștem mai puțin iubirea,
Chiar dacă nu purtăm războaie și furibunde zoaie,
Nu ne inundă grădina de flori, pe care mărul îmbrățișat de atâtea ori îi acoperă inima cu ninsori.
Mi se strecoară în zi
Albul lui ce iarăși va rodi,
Încă o dată și ne vom ține de mână.
Nu ne va opri nici o boală , nici o pandemie,
Mereu ne vom iubi ca și cum secunda acestui pământ să știe,că are nevoie numai și mereu de iubire!

Fotografie realizată de domnul profesor doctor Marian Gașpar(Bazoșu Nou , județul Timiș, România)

De Mărțișor

La început de martie înverzește colbul din mine zăcut și iubit în iarna dinainte și după pandemie,
Carantinată a fost iubirea,
Parcă a fost luată și ascunsă de lume,
Parcă n-am mai folosit stropitoarea de alamă să ud liliacul din grădină,
Parcă albinele au căutat numai irișii și macii înecați de frică și inima, biata de ea, s-a făcut mică.
La început de martie închin cupa de șampanie în cinstea trecerii unui an prin bejanie, prin litanie, prin smerenia întoarcerii în noi preocupați de alte zidiri, de alte faceri, de alte zămisliri.
Parcă ar îmbrățișa verdele colbului din mine alte trupuri, alte buze ar mângâia, ar striga în ziua ce vine că ajunge, e destul, a fost iarna cea grea.
Că ar trebui să tăiem tufele de trandafiri roșii, lemnoase din cauza bolii și a arșiței și ar trebui plantați alți trandafiri albi și rădăcini de lămâiță.
Că ar trebui ferecat albastrul cerului în ochi și fețele noastre să nu mai fie ascunse sub mască, ferite de deochi,
Ar trebui să ne purtăm gențile prăfuite pe umerașe și fustele scurte pe străzi, prin orașe,
Că ar trebui alb de porumbel să îți pui pe frunți și roșul de iubire din inimi să-l asculți,
Că ar trebui mai ales să fim din nou îndrăgostite și cuminți în noua primăvară care vine
Cu soare în zile și pe degetele noastre inele de rubine!