Poezie pentru mine și noi

M-am uitat pe mine în anii trecuți
Alergam disperată să cresc și să alint
Tot ce era în mine din mine de crescut și alint
Uneori ziua speriată de alergătura mea ciudată
Se făcea mai lungă
Se lungea de-a dreptul toată să-mi ajungă
Noapte mă răsfăța puțin în brațele negre de tinerețe ale iubitului
Cât să-mi iau doza zilnică săptămânală lunară de femeie puternică avidă și reală
Și zi de zi ani de ani până au apărut firele de iarbă de iarnă
Pe osatura cumsecade a capului meu (am fost răsfățată au apărut târziu ca un suflu de primăvară ca un asfințit camuflat de vară)
Le număram și parcă nu mai eram eu
Și atunci s-a produs declicul
Țac ca o alarmă de incendiu la început
Apoi ca o sirenă în prag de război
Și pasul meu s-a împiedicat
A tăcut
L-am exersat în pas de ballotte și am stat
Întinzându-mi brațele lung
Măsurând firul cărunt
Despicând
Și cerând
Pauză
Pauză vă rog
Puțin
Pentru că mâine iar am s-o iau din loc
Dar mai piano
Adante
Și poate nu se știe de data aceasta și cu un dram de noroc!

Eu

3 comentarii

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s