Sunt doar eu și îngerul meu
Strecurați acolo puțin în atriul stâng al lui Dumnezeu
Și ne minunăm că am putut încape și suntem fericiți că vom străbate
Fiecare inimă de pe pământ
Infinită este această călătorie
Ce bucurie că ne-am pitit și-n inima veveriței
Câte secunde tropăie în ea
Ritmul ei ne pătrunde și fulguie peste lume o stea
Mai dăm o fugă și-inima pinguinului împărat
Câtă măreție poate avea( nu am găsit nicăieri câte bătăi are inima pinguinului).
Frigul ne cuprinde încet
Ritmul încetinește și aștept
Să apară luna
Să pot atinge cerul albastru
Să pot da o fugă în inima unei mame
Ce nu adoarme niciodată
Inspir expir
Ritm compus doar din iubire
Îngerul meu se miră de cât de încăpătoare este inima de mamă
Și se vâră în atriul ei stâng
Și se despodobește de pene ca un nătâng
Și le vântură peste tot
Să poată cuprinde toate inimile de mame
Și amândoi pentru o clipă îngenunchem și ne rugăm
Pentru toate aceste inimi înfipte adânc în memoria ce ține treaz și sfânt acest pământ
Și Dumnezeu îngenunchează și el
Și pentru o clipă se opresc cântările mările vântul gravitația
Și oamenii devin mai buni
Și fiecare își pregătește încălțările pentru a primi daruri binecuvântate
Nimeni dar absolut nimeni sper că nu a fost uitat
În această noapte și zi!
