Poezie pentru sărutul dat pe inimă

Unii spun că doar eu te iubesc,
Am stat fidelă în patul tău atâția ani
Unii spun că doar tu mă iubești,
Că m-ai protejat de intemperiile iernii
Ca pe o prețioasă imortelă
Că atât demult te-ai străduit să-mi ții trupul meu rupt în tinerețe
Erect și plin de frumusețe
Dăruindu-mi din vlaga ta de bărbat,
Unii mă văd pe mine înflorind mov sau galben în umbra ta,
Unii te văd pe tine atât de îndrăgostit de mine
Încât nu știu dacă eu am același număr la cămașă sau același număr la pulovărul de tricot
Pentru că mă văd purtându-ți puloverul în fiecare dimineață
Savurându-ți mirosul dulceag de transpirație
Amestecat cu izul parfumului meu,
Uneori parcă avem aceeași culoare a ochilor obosită sau mirată
Pomeții parcă nu sunt patru ci sunt doi
Pe aceeași față ridată,
Unii ne confundă în grabă când ne văd pe stradă
Dar noi alergăm doar cu două picioare în grabă,
Unii nu știu de fapt că avem o singură splină,
Un singur pat,
O singură viață,
Un singur dulap
În care ne stau aruncate hainele
Pentru că nu are nici o importanță
Cu ce suntem îmbrăcați
Când ne sărutăm
Apăsat, tulburați de îndrăgosteală
Pe inimă!