Uneori cred că am deschis ochii ca să văd ochi,
Pupila ascunsă ferită de deochi,
Ochii mei verzi care cresc
Câte o secundă din fiecare timp o surprind
Ochii mei verzi,
Ochii mei vă arată,
Această minune unică
Doar odată,
Ochii mei plâng, ochii mei râd,
Ochii mei strigă,
Ochii mei verzi aud
Cum se ridică firul de iarbă , vulturul alb,
Barza ce-și scaldă lungul grumaz,
Căderea pe scenă a unui actor
Cuprins de teama de a nu fi monoton,
Repetând în ritmuri de jazz,
În ritmuri de noapte,
De soare,în ochii mei verzi
Tu nu îi știi
Sau poate nu-i vezi
Cum râd,cum plâng, cum strigă și cer
Frumusețea secundei
Adusă din cer.
Alb negru,culoare de vânt,
Culoare,emoție strânsă în pumnii ce țin puținul pământ,
Trupuri istovite care aleargă în ape
Ca și cum potopul din nou
Ne-ar strivi,
Cuvântul ce rămâne blocat în laringe
Când tu îmi spui mereu nu,
Ochii mei se închid uneori a uimire
Verzind uimirea rămasă în voi,
Ochii mei strigă căutând iubirea
Fiind un strigăt verde de Munch
Cu neoane forforescente ce ticăie în noapte
Zorindu-mă să dorm,să visez,
Să pot imprima pe hârtii ceruite
Ce vreți,ce știți,
Dar eu fotografiez!mișcarea ochilor voștri
Ce strânge artera cea dreaptă
S-o aveți pentru mâine și ieri, să rămână în viață s-o aveți să nu o uitați niciodată!

,Frumos, frumos Ochii oglinda inimi!❤ La multi ani fericiti lui Petru!🍾🥂
ApreciazăApreciază
Mulțumim Dorina!😘🤗
ApreciazăApreciază