Să plouă în suflete și-n case,
Să plouă salcii galbene de dor
Și flori albastre de mătase,
Să plouă ca în ziua ce te așteaptă
Când tu plecat-ai dintre noi,
Cu bucurie,cu alai,cu cântec,
Te-au petrecut,te-au însoțit,
Ți-au stat atâtea inimi pironite ca un ghimpe
Privindu-te în răsărit,
Să plouă neîncetat o săptămână
Și tot nu ar fi de ajuns
Să spele lacrimile care curg într-una
De parcă toată,toată lumea ar fi plâns,
Mă iartă că nu te-am ținut de mână,
Că n-am știut cunună să împletesc,
Că nu ți-am fost nici Iuda ce te vinde,
Că nu am fost atuncea mir sau vasul ce se umple,
Că nu știu nici măcar o rugăciune
Să o rostesc când plouă neîncetat,
Că ard de împăcare și iubire
Pentru ploaia ce azi m-a bucurat,
Am fost acolo și privit-am locuri,
Pe unde tu ai plâns și ai călcat,
Și-n urmă ne-ai lăsat speranța
Că va ploua,
Că n-ai uitat,
Că-n ramuri crude îngemănate,
Ce le purtăm și le sfințim,
Vom fi toți laolaltă,să ne iertăm,să ne iubim,
Căci tu te-ai stins demult,odată,
Că tu te-ai stins și de trei ori,
Că ploaia poate să mă plouă,
Căci eu luându-te în suflet
Nu am să mor,
Nu am să mor!