Poveste despre doi oameni

Vă scriu o poveste despre doi oameni care s-au urcat într-un tren,
În trenul care avea o singură linie cu nume de vulcan,cu portocali înfloriți,
Cu lămâi galbeni și grași,
Atât de grași și rămași în urma soarelui,
Ploaia măruntă de mai îi măcina
De guturai,
Aplecate stăteau lămâile și portocalele suflându-și nasurile pistruiate,
Buzele mele rujate și arse de sărutările tale,
Marea strecurată în trupul tău,
În trupul meu
Ca și cum ar purta corăbii
Încărcate cu animale exotice și furate,
Doar stingher întors în zborul spre cer
Câte un pescăruș ciugulea puțin,din inima mea,din carnea ta
Îmbrățișată într-un actis caritatis,
Actus fidei,
Și ochii noștri văd că ei s-au crezut zei
Și ei s-au topit
S-au pietrificat în purul păcat
Și peste ani
Iubirea lor a învins,
Iubirea mea mirată te-a cuprins
Într-un vis,într-o frază nespusă,neîntrebată, netulburată.
Hei, tu, fată nemaiumblată și umblată, cărată unde te-ai dus?
Se deschid trandafirii în roșu aprins
De sânge
Pesemne primăvara se stinge
În curând!

Napoli 08.05.2022

Poezie și…de mătase

Iarna aceasta cu miros de ceai de mușețel,
Iarna aceasta cu scumpiri reflectate în calorifer,
Iarna aceasta în care ne picură lămâile din balcoanele închise galben de cer,
De vară,
De vară toscană,
Iarna aceasta care după ce a vizitat estul,întinsa Rusie pregătită de schimbări apocaliptice și de ger ninge și vestul,
Iarna aceasta am să mă schimb(în…bine)de aceea
Iarna aceasta îmi promit că voi purta doar ciorapi negri de mătase
În fiecare zi,rând pe rând și noaptea pentru a-mi încălzi picioarele să nu sufere,să nu plângă de frig și
Știu că-mi tot repetați pentru confortul meu să port dresuri de lână sau ciorapi moțați, tricotați de mână,
Dar lăsați,
Vai lăsați,
Vă promit că am să-i port în iarna din urmă!