Autor / elenalazar28

de elenalazar28

A doua poezie despre părul meu


Părul meu s-a decolorat de soare,
De durerile facerii
În aprilie
În februarie,
De multă tăcere, mută,
Să-l vopsesc cu cenușă
Sau cu răcoare?
Părul meu s-a subțiat
(De parcă aș fi avut vreodată păr bogat)
De atâta plâns,
De atâta pieptănat, zilele,
Să-l tund periuță ,
Sau să-mi fac chelie
Plină de poezie
În noua mea chilie de măicuță?
Părul meu a căzut de tot,
Copt,
Meteorit spulberat în univers
Fără vers,
Obosit de atâta mers pe pământ.
Păsările migratoare au adus sfoară , sărmă ruginită și plumb
Și-au făcut cuib
Pe capul meu lucitor și gol,
Să-mi pun perucă, oare?
Părul meu ia în considerație ,
Cu grație,cele trei variante enumerate mai sus,
Dar descopăr uimită
Că a început să-mi răsară puf!
O fi puf de om,
O fi puf de copil,
Puf de femeie
Sau altfel de puf?
Mă transform
În nor,
Mare,
Zbor,
Râmă,
Lipitoare,
Zână,
Ciocănitoare,
Lună plină,
Sau pom roditor
În grădină,
În prima grădină!

Tablou din colecția proprie, autor anonim
de elenalazar28

Ultima poezie de iarnă


Iarna se alerga cu câinii,
Prinsă in cureaua de la fusta mea
Și așteptau străinii
Ca să vadă
Când o voi dezbrăca!
Însă eu smerită
Strâng încet cureaua
Și peste fusta strâmtă
Încing o altă fustă
Și încă una, două
De tafta și rouă
Să nu se topească
Și nimeni să nu găsească
Iarna.
Doar tu să o găsești, când îmi dai jos fusta cu buzele reci, în miezul de noapte, al lunii ce vestește primăvara și apoi despuiată de frig, voi alerga cu tine, înspre zilele de iubire preapline, ce sigur vor răsări mâine, să mă aprind, să te prind, să mă încingi, să te sting.

Dejani Munții Făgăraș România (fotografie realizată de Georgiana Elena Popa)
de elenalazar28

Poezie despre picioare


Îmi privesc picioarele
Crescute în vreme
Bătătorite, cu răni și cu semne, pline
De kilometri bătuți, tociți prin lume.
Un du-te, vin-o
Încoace și încolo,
Autostrăzi tipărite pe hartă
Dar marcate cu artă,
Rupestră,
Precolumbiană,
Romantică,
Gotică
Și urbană.
Stopuri, opriri, semafoare doar în noapte,
Uneori rostite sau șoapte
La câte o poartă,
Centru de spa sau hazna
Sau rătăcită gară prinsă într-o stea.
Îmi privesc picioarele
Sunt nehotărâtă cu ce o să mă încalț?!
Parcă aș lăsa pe asfalt
Saboții albi de spital
Sau pe cei roșii de bal,
Pe cei ce mă strâng,
Pe cei peticiți (dar care au fost cei mai fericiți).
Îmi privesc picioarele
Și mi le scufund
Pe rând, în iubire fierbinte,
Poate or să învețe minte
Să se oprească, (în gând)!
Și-mi pun pantofii cu tocurile cui,(sunt cei mai noi și cei mai buni) și o iau azi,iarăși hai-hui prin viață în iarna albă de gheață, însoțită de pisica neagră!

Desen realizat de Pop Traian Flaviu

de elenalazar28

Poezie pentru cuvintele din viață

Când eram tânără
Prea tânără,
Vorbeam mult
Mă ascultau toți uimiți,
Aprobator,cuceriți de logoreea mea mocnită
Apoi am devenit puțin mai grăbită cu timpul,
Îmi crescuse și inima,
Mi se alungiseră și picioarele
Coapsele s-au tonifiat de iubire,
Buza de jos mi s-a crăpat de sărutul dat ție,
Vorbeam mai puțin,
Ascultam cu urechea culcată pe spatele tău
Poate , poate voi prinde șoaptele statornice și blânde ale existenței mele.
Când au venit pe lume
Fetele mele,
Cântam,strigam nume,
Îngânam povești și sintaxe
Mersul vertical și apoi pe sinapse,
Frazele erau interminabile și grele
De povesti,de sfaturi,de zicători și proverbe,
Dar sincere,îndrăznețe ,mărețe.
Mai târziu,mult mai târziu
S-a strecurat și minciuna
Încet , plăpândă la început
Neadevăruri golite de conținut,
Nelămurită și mică.
Și acum,azi,stau cuminte pe iarbă,aici,
Și tac.
Sunt absorbită total de ceea ce fac,
Și sap,
Și sap,
Și sap încet colțul meu de rai
Și-mi cumpăr și un nai
Am să fredonez și am să mă alint și îngân de acum
În viață!
Cuvintele au căpătat înțeles de simfonie,
De menuet,
De vals,
De poezie!

Proximus ille Deo qui scit ratione tacere(Cel mai apropiat de Dumnezeu este acela care știe cu chibzuință să tacă). Marcus Porcius Censorius Cato(234-149î.Hr.)

de elenalazar28

Poezie despre noi femeile

Câți ani a așteptat Penelopa
Sufletul ei de singurătate a cântat,
Bărbatul ei rătăcit uitase
Cum e să doarmă într-un pat!
Ce o fi fost în mintea,
În trupul
În casa ei
Ea , cea mai supusă și înțeleaptă dintre femei
N-a mărturisit niciodată.
Când ne unim viețile
Noi femeile ar trebui să spunem în loc de clasicul ,,Da”
Voi fi Penelopa.
Ei , bărbații sunt oricum ,
asemenea lui Ulyse
Poartă războaie
Rătăcesc în zile
Iubesc în nopți neuitate și neștiute de nimeni
Homerici și blânzi în vise.
Așa ne-a fost dat
Așa ne-au fost scrise
De către Penelopa
În Ithaca,dar pare-se că noi inocentele, suavele, minunatele, grațioasele, roabele iubirii am uitat.

Ithaca 2015
de elenalazar28

Poezie pentru femeile frumoase din viața mea

Privesc azi uimită și calculez tonele de dezinfectant și șervețele pe care le cumpărăm într-o viață,
Ambalaje reciclate sau uitate ale zilelor noastre printre ghemurile de lână roșie sau ață,
Uneori mă uit înapoi iar vorbele mele se opresc aici,
Alteori gândul meu zboară la anii în care am crescut, la anii de școală
Când era imposibil să te descurci, să te înnalți fără agrafe de birou sau creioane colorate sau să exiști fără să să guști vata cea roz de zahăr vândută de ambulanții din parcurile de copii,
Sau adolescente fiind când nu ne mai găseam tușul negru de ochi printe maldărele de hârtii,
În toți anii aceștia ne-am ciulit sau ne-am astupat urechile ori de câte ori am vrut să nu mai auzim țipetele mamei când ne arăta praful, șosetele sau resturile de gumă de mestecat,
De sub pat,
Apoi femei devenind ne închideam sau ne deschideam sufletul de femei măritate cu certificate,
Sau femei divorțate cu sentințe uitate sau îngropate într-un colț,
Făceam curățenie peste tot, în sertare, în dulapurile de pantofi, aruncam mopuri gri sau ziare.
Mult mai târziu a venit și nepăsarea când inimile noastre au primit binecuvântarea
Sau au căpătat azuriul serii,
Parcă nu ne mai deranja atât de mult că iar s-a vărsat sarea,
Că colțurile cearșafurilor mătuite stau îndoite și nu apretate , că pe masa din bucătărie dorm de-a valma de toate,
Ne îmbrăcăm azi,paltonul negru cu guler de blană(doar suntem doamne)
Luăm câte o pungă de plastic (tot neagră și ea)plină ochi cu gunoi,
Cu gunoiul din viață și zâmbim,
Ne mângâiem ridurile tăcute pe față și privim,
Numai dăm înnapoi, și nu contează de data asta dacă ne-am încălțat cu botine sau șlapi,
Noi mergem tot înainte chiar dacă am cumpărat,
Tone de dezinfectant sau șervețele (poate nici nu ne-am folosit de ele),
Pe drumul acesta mai lăsăm câte o amintire, dar mereu vom ști că în tot timpul nostru trecut și prezent purtăm doar iubire!

Tablou realizat de Elizabeth Dempster(Fillette au chapeau)
de elenalazar28

Poezie de iubire


Iubirea mea ce faci cu steaua polară?
Te ninge și picură îngerii leneși de iarnă, pe afară,
Pe streașină cade zăpada în inimi,
De frică se-nghesuie-n haremul din ele
Și bâjbâie clipa în ianuarie,
Și sunătoarea fierbe în ceainicul alb,
Și trupul meu te privește, e cald,
Și merele-s coapte, ludaia e coaptă, în noapte,
Și taina te așteaptă,
Zurlie mi-e graba și pofta nebună
De a aprinde steaua, cerul și luna împreună.
Foc de lumini, foc de astre să fac,
Să te țin în brațe, pe urmă să tac,
Să ascund lumina acoperindu-mă toată,
Să dorm cu tine iubindu-te în șoaptă!

de elenalazar28

Poezie de iubire

Mă uit la firele tale de păr,cărunte
Ce mi se strecoară în trup
Unde se duc ?
Și oasele tale, îmbătrânite acum de trudă
Parcă rup
Timpul
Doar în iarnă.
În care veac
Ai uitat sărutul,rostit cu
Cu patimă,pe inimă,
Acum nu-mi rămâne
Decât să adun vreascuri de foc
Oasele tale lemne și semne
Care stau pe loc.
Știu ce vom face de acum încolo,
Vom călători și vom căuta verile care au trecut atât de repede,
Și-ți voi pune puțină iarbă pe la tâmple,puțină iubire
Doar tu să rămâi lângă mine
Cuminte,până puțin am să mă joc cu ziua ta
Și cu a mea,
Monopoly
Zaruri,
Nu te supăra frate,
Domino,
Șah…mat.
Hei , deja ai plecat?

Fotografie realizată de Elena Petrica (Stațiunea Semenic)
de elenalazar28

Poezie de duminică

Se împrăștie iarna în noi cu repeziciune,
Iarna ce vine,cu nori,
Cu norii grei de zăpadă alunecă în mine.
Mi-aș înhăma zilele la sanie
Să tragă sufletul meu alb
Încărcat de iubire,
Să-l alerg printre stele,
Lăsând noi pași curcubeului din ele,
Pași mari și mov și roz de ninsoare,pași pe lumină,pe cuvinte și pe locuri,
Și aș pune și puțin roșu de sânge pe alocuri
Și verde de brazi
Ca să arzi de iubire în iarna ce vine,
Cu nori, norii grei de zăpadă
Ce alunecă în tine.

Fotografie realizată de Liliana Drăghia
de elenalazar28

Poezie de ianuarie

Ianuarie ar trebui să poarte numele tău, copilul meu cu ochi de albăstrea, copilul meu cu ochi de cer, cu ochi de mare,
Numele voastre, Ioane binecuvântate, în ziua de șapte.
Pe palmele voastre ar picura alba nea,
Dezlegând ape, aducând dar, aprinzând câte o stea,
Pe cerul plumburiu și încețoșat de iarnă, ar înflori ghioceii în taină.
Ianuarie ar trebui să se numească Ioana, așa cum decembrie ar trebui să poarte numele Maria,
Și ea, iarna miluită ar fi cu ochi de copii,
Stăpână pe sufletele noastre argintii ce mână zilele, ce alungă nopțile lungi și pustii,
În vuietul timpului adunat în copca de gheață,
A Polului Sud,
Zile și nopți ce duc vântul și gerul,ploaia, cuvântul, iubirea, misterul.

Fie ca toate bucuriile și împlinirile și spiritul acestei zile să vă însoțească tot anul. Vă doresc o zi de Sfântul Ioan minunată (icoană cu Sf.Ioan Botezătorul, Grecia, insula Skiathos)