Când eram tânără
Prea tânără,
Vorbeam mult
Mă ascultau toți uimiți,
Aprobator,cuceriți de logoreea mea mocnită
Apoi am devenit puțin mai grăbită cu timpul,
Îmi crescuse și inima,
Mi se alungiseră și picioarele
Coapsele s-au tonifiat de iubire,
Buza de jos mi s-a crăpat de sărutul dat ție,
Vorbeam mai puțin,
Ascultam cu urechea culcată pe spatele tău
Poate , poate voi prinde șoaptele statornice și blânde ale existenței mele.
Când au venit pe lume
Fetele mele,
Cântam,strigam nume,
Îngânam povești și sintaxe
Mersul vertical și apoi pe sinapse,
Frazele erau interminabile și grele
De povesti,de sfaturi,de zicători și proverbe,
Dar sincere,îndrăznețe ,mărețe.
Mai târziu,mult mai târziu
S-a strecurat și minciuna
Încet , plăpândă la început
Neadevăruri golite de conținut,
Nelămurită și mică.
Și acum,azi,stau cuminte pe iarbă,aici,
Și tac.
Sunt absorbită total de ceea ce fac,
Și sap,
Și sap,
Și sap încet colțul meu de rai
Și-mi cumpăr și un nai
Am să fredonez și am să mă alint și îngân de acum
În viață!
Cuvintele au căpătat înțeles de simfonie,
De menuet,
De vals,
De poezie!
Proximus ille Deo qui scit ratione tacere(Cel mai apropiat de Dumnezeu este acela care știe cu chibzuință să tacă). Marcus Porcius Censorius Cato(234-149î.Hr.)

Povestea vieții tale!
Versuri înțelepte…omul cât traiește învață📖să își construiasca propriul Rai alături de familie, de prieteni și de colegii de serviciu.
Îți doresc să sapi mai departe pentru a descoperii lucruri de care ai nevoie însa de care nu știi…
În tăcere…⛏📝🎵😃
ApreciazăApreciază
Numai în tăcere🤗
ApreciazăApreciază
Sa sti ca tăcere ii dulce ca mierea!🥰😘🤗
ApreciazăApreciază
Intotdeauna😂
ApreciazăApreciază